România, UE şi criza

2009 a fost anul aniversărilor în Europa. Am aniversat 60 de ani de la înfiinţarea NATO, 30 de ani de la primele alegeri directe pentru Parlamentul European, 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, 10 ani de la introducerea euro şi 5 ani de la aderarea a 10 noi state la UE. România este parte a Europei; aceste evenimente trebuie să înceapă să rezoneze şi în conştiinţa noastră. România este parte a Europei; aceste evenimente trebuie să înceapă să rezoneze şi în conştiinţa noastră.

Acum 20 de ani, căderea Zidului Berlinului a transformat două lumi separate în mod ireconciliabil într-una singură. Cu toate că rămân diferenţe majore între lumea la care sperau atât cei din Est, cât şi cei din Vest, căderea Zidului ne-a dat şansa să gândim în termenii unei singure lumi. Cele două lumi nu permiteau maximizarea oportunităţilor nici de o parte, nici de cealaltă a Zidului, nici măcar în partea liberă a lumii.

Europa s-a transformat radical prin fereastra de oportunitate deschisă de căderea comunismului. Totuşi, Europa se află într-un proces evolutiv. Unul dintre părinţii Uniunii Europene, Jean Monnet, a spus: „Oamenii sunt necesari schimbărilor, instituţiile pentru a face schimbările viabile“. În acest spirit, pentru ca Europa unită să continue să facă faţă provocărilor globale şi să fie un factor generator de soluţii pentru provocările prea mari pentru a fi depăşite de un singur stat, adaptarea sa instituţională este necesară. Anul acesta, am reuşit ratificarea şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona – o nouă bază instituţională adaptată Uniunii extinse la 27 de state membre.

Pentru România, prin aderarea în Uniunea Europeană şi NATO şi participarea la procesul decizional, s-au creat premisele necesare stabilităţii şi bunăstării. Această bunăstare este însă considerată de efort, cunoaştere şi integrare. Este important să urmărim agenda globală şi să identificăm oportunităţile pentru economia României.

Model economic pentru Europa şi lumea globală

Evoluţia economică din ultimii doi ani ne-a obligat să regândim, fără nicio paradigmă, modelul economic pe care ni-l dorim.

Tratatul de la Lisabona specifică „economia socială de piaţă“ ca model de urmat pentru Uniunea Europeană. Economia socială de piaţă, un concept de dreapta, prevede pentru stat rolul de a crea cadrul instituţional necesar activităţii economice într-o economie de piaţă liberă. Ideea fundamentală este că economia de piaţă îşi poate îndeplini funcţia de maximizare a bunăstării doar dacă cadrul legal o constrânge spre concurenţă. Aceste principii au stat la baza miracolului economic al Germaniei de Vest după cel de-al doilea război mondial.

Criza economică şi financiară nu este o criză a capitalismului, ci a exceselor. De aceea, avem nevoie de un cadru instituţional care să permită desfăşurarea unei activităţi concurenţiale, dar să sancţioneze excesele şi lipsa de responsabilitate. Anul acesta, salvarea instituţiilor financiare sistemice a fost făcută, în Europa, dar şi în Statele Unite, în mod aleator. Conceptul „prea mare pentru faliment“ îi asigură pe bancheri că institutele lor trebuie doar să crească până la o anumită dimensiune, pentru ca apoi să nu se mai confrunte cu riscul de faliment. Pentru evitarea unei crize similare, trebuie găsite mecanisme pentru ca această gândire viciată să fie combătută. Cadrul trebuie să fie cunoscut jucătorilor încă din timpul jocului.

Economia româ­nească este corelată cu soluţiile europene

Europa, prudentă, şi-a asumat anul acesta un rol activ în acest domeniu. Este de necontestat faptul că, în vremuri economice tulburi, moneda comună, euro, s-a dovedit a fi o ancoră de stabilitate. La fel, anul 2009 a subliniat faptul că statele care îşi făcuseră temele în vremurile economice bune, prin consolidarea finanţelor publice, au avut în vremuri de criză mijloace financiare pentru a investi şi susţine creşterea economică. Pentru noi, a devenit clar că nu suntem o insulă izolată de evoluţia economică a regiunii şi a economiei mondiale. România nu a generat criza financiară din anul 2008 şi nici nu a fost afectată în mod direct de aceasta. Însă, în momentul în care criza financiară s-a transformat într-o criză economică, prin reducerea cererii pe pieţele pe care companiile din România au exportat, am devenit afectaţi în mod direct. Locurile de muncă din România depind de performanţa ţărilor din regiune. Iată că trebuie să ne intereseze ce se întâmplă în jurul nostru. Realitatea economică româ­nească este strict corelată cu soluţiile europene.

Integrarea economică rapidă a României şi ţărilor din regiune a creat premisele creşterii economice, dar şi vulnerabilităţi pentru noi. Totuşi, apartenenţa la Uniunea Europeană ne dă acces la instrumente de reducere a efectului crizei asupra populaţiei.

Globalizarea – cu sau fără noi?

Ceea ce numim generic „globalizare“ este un proces multidimensional complex care se află într-o dinamică continuă. Sensul cuvântului „globalizare“ s-a schimbat mult de la apariţia sa. Acum câteva decenii, statele naţionale au început să coopereze tot mai intens în organisme internaţionale, apoi au fost companiile ce au urmărit modele de afaceri ce includeau verigi dincolo de graniţele statelor lor de provenienţă. Convingerea mea este că această a treia etapă a globalizării în care ne aflăm are în centrul atenţiei individul, a cărui agendă ignoră tot mai mult barierele dintre state. România nu este în acest moment integrată structural în lumea globală la fiecare nivel. Doar unele categorii sociale participă, prin preocupările şi comportamentul lor, la modelarea viitorului. Puţine participă activ, majoritatea doar pasiv.

Sigur că această deschidere spre lumea globală aduce cu sine, pe lângă oportunităţi, şi riscuri. Cu toate acestea, cred că trebuie să sprijinim nu doar companii, ci şi indivizi să participe activ la oportunităţile lumii globalizate. Prin stimularea cât mai multor categorii, vom genera un efect multiplicativ şi folosirea resurselor creative. Aportul pentru poziţia României în lume va fi unul consistent. Nici cea mai performantă politică externă nu poate depăşi rolul pozitiv a milioane de ambasadori ai României în lume. //