De același autor
Informarea este unul dintre miturile lumii moderne. Faptul ca traim intr-un adevarat bombardament informational si avem la dispozitie un vast, aproape nelimitat acces la cunoastere duce, din partea spectatorului, la senzatia de omniscienta si omniprezenta. Bombardamentul informational este insa de asa natura, incat timpul capata cu totul alte dimensiuni si omul modern ajunge sa traiasca intr-un prezent continuu supraincarcat. Viteza derularii imaginilor lumesti este atat de mare, incat nu o mai putem digera. Astfel ca, azi, cel mai bun mod de a face un lucru uitat este supramediatizarea. A-l ascunde de ochii media este aproape imposibil. Cel mai bun lucru este sa incerci sa-l prezinti pe o mie de canale diferite, impreuna cu alte zece mii de subiecte diferite. in spiritul unei zicale chinezesti, cu mici modificari, se poate spune ca cel mai ascuns loc este cel din preajma tubului catodic.
Un astfel de exemplu este cel oferit de un proiect arhitectonic religios de anvergura: Catedrala Mantuirii Neamului. Ce rost poate avea un astfel de subiect poate intreba cineva, acum, cand alte probleme stringente umplu agenda? Subiectul este peren ca si ziua lui Jack Daniel’s. Cum nu stim cand a fost cu exactitate o putem sarbatori in oricare zi. Fiecare zi este la fel de buna ca oricare alta. Asa se intampla cu un proiect niciodata definitivat. Se mai face? Nu se mai face? S-a ales un arhitect? S-a abandonat pe timp nedeterminat?
Proiectul in sine nu a fost conceput de epoca noastra. Cel care la sugerat pare sa fi fost nimeni altul decat... Mihai Eminescu, acum 130 de ani, in preajma Razboiului de Independenta. Proiectul trebuia sa jaloneze un nou inceput pentru tanarul stat roman si pentru tanara natiune care tocmai isi castigase independenta pe dealul de la Plevna. Tot amanat, proiectul arhitectonic a ajuns sa fie dezbatut si in zilele noastre, ajungand sa reprezinte un adevarat indicator al unei stari de fapt cu radacini profunde.
Un templu reprezinta o imago mundi, o simbolizare atat a unei presupuse ordini supranaturale, cat si a situatiei materiale a celor care il creeaza. Studiind un proiect arhitectonic iti dai seama de gradul de dezvoltare al stiintei constructiei, de gradul de bogatie al comunitatii respective, de cat de obedienti sunt oamenii in fata conducatorilor care sunt dispusi sa-si duca la indeplinire ambitiile indiferent de costuri si de cruzimi s.a.m.d. Un templu este un moment in jurul caruia se articuleaza viata social-economica si spirituala a unui grup uman, este expresia unui proiect colectiv. A se vedea piramidele egiptene, Templul din Ierusalim sau catedralele gotice din Evul Mediu.
Problema care se pune se formuleaza astfel: Ce rost ar avea in momentul de fata o Catedrala a Mantuirii Neamului? Cui ar sluji? Ce ar putea sa marcheze in zilele noastre?
Are in acest moment societatea romaneasca un proiect colectiv coerent?! Luati ca exemplu discursul autoritatilor! Cei care asculta discursul public, luat in ansamblu, pot constata platitudinea sa. Tehnic, mai mult sau mai putin elaborat, uneori pigmentat cu metafore ironice, el nu exprima nici mesianism, nici vreun pesimism in culori cenusii si, de multe ori, nici realism, ci doar lipsa de idei a celor care conduc si care formeaza opiniile. Lipsa aceasta de idei a discursurilor este inradacinata in starea generala a societatii din care porneste si in care se intoarce. Oamenii sunt interesati de retorica oficialitatilor in masura in care aceasta promite implinirea promisiunii unui Occident prosper si sigur. Daca dorim cu ardoare sa fim primiti de Apus nu este pentru da ceva, cat pentru a primi: bani, ajutor, sansa unei vieti mai bune, posibilitatea de a pleca si a munci.
Ce sa mai vorbim de starea actuala a Bisericii Ortodoxe! Spun aceasta, intrucat Biserica nu este rupta de problemele veacului si comunitatii in care vietuieste. Apoi, se presupune ca prelatii sunt oamenii cei mai morali ai turmei.
Mereu aflata intr-o pozitie de dependenta fata de stat, ca sa nu zicem de slugarnicie, Biserica Ortodoxa Romana este implicata mai mult in jocurile puterii decat in pastorirea sufletelor. Ca apendice al statului, Biserica Ortodoxa Romana s-a dovedit mereu anexa vointei mai marilor zilei, indiferent de culoarea politica a acestora. In marea lui majoritate ignorant, arogant, incult si dornic de capatuiala, clerul de la noi este, la nivel local, inclinat spre tot felul de mici afaceri menite sa aduca bani, de multe ori necesari pentru ploconirea sefilor, iar la nivelul superior catre distribuirea acestor plocoane sau de luptele pentru putere. Personaje ca Popa Tuica din romanul lui George Calinescu continua inca sa populeze viata bisericeasca.
Daca la nivelul moravurilor vicarii Domnului se potrivesc cu restul functionarilor publici, la nivel teoretic Biserica nu mai este de mult in pas cu nevoile societatii. Daca in Occident retragerea Bisericii din spatiul de decizie a determinat-o pe aceasta sa gaseasca solutii pentru a-si perpetua supravietuirea, la noi nu a fost vorba de asa ceva. La noi nu a existat, cu cateva exceptii izolate, o literatura ecleziastica orientata spre dezbaterea unor probleme moderne si contemporane, precum situatia clasei muncitoare, critica societatii de consum, avortul sau mijloacele contraceptive. Conceptiile sunt cu o suta si ceva de ani in urma. Problemelor contemporaneitatii prelatii le raspund cu acelasi limbaj greoi si prafuit care lipea tamplele de altare pe vremea lui Stefan.
Uniunea Europeana este majoritar catolic-protestanta. Soarta ortodoxiei este un lucru asupra caruia ar trebui sa meditam. Asa cum firmele romanesti vor avea de luptat cu rivalele lor din Uniune, tot astfel si Biserica Ortodoxa va avea de infruntat provocarile venite din Vest sub forma sectelor, a diferitilor predicatori si a schimbarii mentalitatilor publicului roman. Ce va face ortodoxia romaneasca in conditiile neadecvarii ei la realitate?!!
Un proiect arhitectonic religios precum Catedrala Mantuirii Neamului ar semana cu mediul care il produce: o simpla gesticulatie facuta de mantuiala. Edificarea unei catedrale in acest moment nu ar face decat sa arate ca ne lipseste ceva mai mult decat materialul de constructie. Un plan de o asemenea anvergura ar trebui sa exprime constiinta pe care o are despre sine ortodoxia romaneasca la intalnirea dintre milenii, precum si viziunea unei ecumenicitati in sensul unirii celor "doi plamani ai Crestinatatii". Pe plan laic, Catedralei ii va reveni misiunea de a oglindi o Romanie care s-a ridicat deasupra neajunsurilor actuale. O Romanie care, daca nu din cenusa stramosilor, atunci macar din zgura prezentului si-a faurit un Partenon de piatra. Asa ceva inca nu exista. Mai avem de asteptat pana sa ajungem la un asemenea prag. Trebuie sa ne ridicam mai intai un edificiu trainic de idei si doar dupa aceea sa il materializam in marmura si bronz.
