2016 - anul transformării UE?

Optimiștii vor spune că tocmai din crize s-a născut Europa unită și tot crizele au creat și întărit sentimentul de solidaritate europeană. Cert este că anul pe cale să se încheie va fi reținut pentru votul în favoarea ieșirii Ma­rii Britanii din Uniune, pen­tru atentatele teroriste care au zguduit Hexagonul, dar care au atins și teritoriul german, sporind sen­ti­men­tul de nesiguranță al eu­ro­penilor, pentru teama de vii­tor în urma incertitudinii legate de angajamentul vii­toarei administrații Trump față de securitatea continentului și, nu în ultimul rând, pentru distanțarea durabilă a Turciei. 2016 va fi reținut și ca anul în ca­re națiunile Uniunii au fost mai mar­gi­nalizate ca niciodată pe dosare sensibile ca Orientul Apropiat. Înțelegerile și con­tac­tele ruso-americane pe dosarul din Si­ria creează sentimentul întoarcerii în timp, în epoca bipolară.

Creșterea partidelor antisistem și a celor suveraniste va figura, fără îndoială, în căr­țile de istorie care vor evoca Uniunea din 2016. Euroscepticii și populiștii reproșează Bruxellesului creșterea economică ane­mi­că, șomajul ridicat și creșterea ine­ga­li­tă­ți­lor sociale. Șomajul de 13,9% (36,4% în rân­­dul tinerilor) din Italia a fost prin­ci­pa­lul adversar al premierului Renzi în re­fe­rendumul pentru modificarea Cons­ti­tu­ți­ei. Creșterea istorică a șomajului în Aus­tria (8,7%) a jucat un rol important în ne­intrarea în turul al doilea al alegerilor pre­zidențiale a candidaților partidelor tra­di­țio­nale. În fața acestor probleme, riscul cel mai mare este dimi­nua­rea sentimentului de apar­tenență la Uniunea Euro­pea­nă din partea ce­tă­țe­ni­lor europeni și pierderea le­gitimității în fața acestora.

Dreapta suveranistă este la putere în Ungaria și Po­lo­nia și este favorită pentru in­stalarea la putere în Fran­ța. Uniunea Europeană a intrat în perioada soli­da­ri­tă­ții limitate, amendată în funcție de in­teresul național al fiecărui stat membru. Din acest punct de vedere, reflecţiile de ge­nul „mai mult control pentru companiile multinaționale“, „sprijinirea producției au­tohtone“, „întărirea statului“, „bur­sie­rii domnului Soros“, care au marcat cam­pania electorală de la București și au avut succes, arată că România nu face excepție de la acest trend european. Țara noastră - deși mulți afirmă contrariul, aducând hărți în care aceasta este figurată aidoma unei insule albastre într-o mare roșie - nu este atât de insensibilă la transformările ca­re au loc pe continent. Chiar și în pri­vin­ța nuanțării atitudinii față de marele vecin de la Răsărit. Citate de genul celui for­mu­lat de Ionel Brătianu pe tema vecinătății cu Rusia („Vecinătatea cu Rusia – iată prin­cipiul de la care trebuie să por­neas­că nu numai politica noastră spre Ră­să­rit, dar toată politica noastră externă“) au fost scoase de pe site-urile unor ins­ti­tute oficioase de relații internaționale, iar declarațiile domnului Mihail Şvîdkoi, con­silierul cultural al Kremlinului („Guvernul României a dat undă verde dezvoltării relațiilor culturale cu Federația Rusă“), confirmă că și pe acest dosar sensibil Ro­mânia se apropie de trendul european.

Anul 2016 a readus pe tapet și anumite pro­iecte europene, blocate atât timp cât Marea Britanie era un jucător cu drepturi depline. În primul rând, proiectul auto­no­miei strategice europene, crearea așa-nu­mitei „Europe de la défense“, cu obiec­ti­vul realizării unei Uniuni Europene aliată, dar pe picior de egalitate cu SUA. Semn al acestei evoluții este și operaționalizarea „GPS-ului european“, sistemul Galileo, pre­zentat de presa europeană de referință drept „un pas spre independența teh­no­logică europeană față de SUA“. În acest context, spectrul instituționalizării unei Uniuni Europene cu două viteze nu nu­mai de dezvoltare, dar și în privinta obi­ectivelor strategice devine tot mai vizibil, context care favorizează întărirea unor solidarități regionale de tipul Grupului de la Vișegrad. Politica extinderii Uniunii pa­re apusă, iar în acest context par să se con­tureze pe continent unele zone gri cu­prinzând Ucraina și Republica Moldova.

Nu în ultimul rând, crizele UE (indiferent de cele structurale) sunt provocate de evo­luțiile sistemului internațional, ale alian­țe­lor și organizațiilor internaționale cu geo­metrii și solidarități variabile, de re-emer­gența identităților naționale, de limitele mo­delului de dezvoltare economică