De același autor
La 30 septembrie, cetățenii Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei au fost chemați la urne în cadrul unui referendum consultativ pe tema schimbării numelui oficial al țării. Deși nu a fost atins cvorumul necesar validării, numai puțin peste o treime dintre alegători prezentându-se la urne, 90% au fost de acord pentru schimbarea numelui țării. Decizia se află acum în mâinile Parlamentului de la Skopje.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu afacerile balcanice, mica republică fostă iugoslavă a fost acceptată în ONU sub numele provizoriu de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, chiar dacă numele sub care și-a proclamat independența în 1991 este de Republica Macedonia. Actul de acum aproape 30 de ani a determinat însă o reacție dură din partea Greciei, care consideră că numele de Macedonia face parte din propria sa identitate națională. Până la acea dată, Atena nu avusese o problemă, pentru că Republica Socialistă Macedonia era considerată parte a Iugoslaviei. După ieșirea din federația iugoslavă, situația se schimbă dramatic, întrucât Skopje și-a construit identitatea națională, aidoma Greciei, tot pe referințe la istoria antică, lucru inacceptabil pentru Atena. Evident, nu se punea problema vreunui iredentism din partea fostei republici iugoslave, dar referința la antichitate reprezintă pentru Grecia o chestiune de revendicare morală în spațiul ce constituia centrul civilizației elenistice (regiunea extinsă a Mării Egee). Imperiul Macedonean, expresia voinței unei elite de sorginte tracă, dar grecizată cultural, a reprezentat apogeul civilizației elenistice. În plus, această referinţă la antichitate reprezintă o chestiune de prestigiu pentru Grecia, așezând-o alături de cele câteva civilizații străvechi – China, India/Pakistan, Egipt și poporul evreu. Această aură a adus și beneficii Greciei: preşedintele Franţei Valéry Giscard d’Estaing, care studiase și era pasionat de literele clasice, a fost marele avocat al integrării europene a Greciei, considerând că nu poate fi lăsată în afara construcției europene țara care a dat însuși numele continentului și care reprezintă leagănul democrației.
Cât despre fosta republica iugoslavă, referința la antichitatea macedoneană se explică din mai multe puncte de vedere, chiar dacă majoritatea populației sale este slavizată. În primul rând, teritoriul a făcut parte din regatul semibarbar al Macedoniei, aflat la periferia lumii grecești. Dar după căderea Imperiului Bizantin, numele de Macedonia a dispărut complet. El s-a păstrat ca referință teritorială numai în cărțile geografilor occidentali care cunoșteau operele lui Strabon și ale lui Ptolemeu. Abia la Congresul de Pace de la Berlin din 1878, numele de Macedonia reapare pe harta politică europeană desemnând arealul slav din centrul Peninsulei Balcanice, între Serbia, Bulgaria, Grecia și vilayetele albaneze, deci un teritoriu mult mai larg care cuprindea și actuala regiune din Grecia, Macedonia Centrală, Regiunea Blagoevgrad din Bulgaria și actualul teritoriu al fostei republici iugoslave. Decupajul actual îl datorăm Tratatului de la București din august 1913 care a pus capăt celui de-al doilea Război Balcanic și prin care 51% din acest teritoriu a fost atribuit Greciei, 11% Bulgariei și ceea ce mai târziu avea să devină Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, restul de 37% intrând în componența Serbiei.
Referința la antichitate adoptată de Skopje prezenta și avantajul federării în jurul unui proiect național al importantei minorități albanofone, și ea sensibilă la referințele din vremuri străvechi. În sfârșit, mai trebuie să reținem că identitatea macedoneană slavă este cea mai recentă în Balcani și în Europa. Ea prinde contur abia după 1890, prin Organizația Revoluționară Internă Macedoneană, organizație teroristă temută, care, în vara anului 1923, l-a asasinat pe primul ministru bulgar Aleksander Stamboliski, și mai ales după 1944, prin integrarea în cadrul iugoslav ca entitate distinctă. În construcțiile identitare de dată recentă există o propensiune spre împrumutarea unor elemente identitare din vecinătatea apropiată și valorizarea istoriei propriului teritoriu.
Revenind acum la evenimentele recente, schimbarea numelui țării în Macedonia de Nord deschide calea integrării euro-atlantice și dezvoltării relațiilor cu Grecia. Deși enclavată, fosta republică iugoslavă se află la întretăierea marilor rute balcanice Istanbul-Tirana, Belgrad-Salonic, Sofia-Tirana și poate deveni o adevărată platformă logistică, beneficiind și de excelenta infrastructură moștenită din perioada iugoslavă. Normalizarea relațiilor cu Grecia are și o importanță strategică, însemnând undă verde pentru integrarea în NATO, ceea ce va însemna un element stabilizator într-o regiune fragilă a Europei. Acest lucru va avea multe efecte indirecte la nivel regional: Belgradul va fi stimulat să înainteze pe calea normalizării relațiilor cu Kosovo și, în timp, poate chiar să își reevalueze atitudinea cu privire la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
