Ce explică violențele din Africa de Sud

Biografia fostului președinte Jacob Zuma este exemplară pentru felul în care o personalitate cu rol incontestabil în lupta împotriva apartheidului poate eșua pe terenul clientelismului și corupției.

Stefan Popescu 03.08.2021

De același autor

Încarcerarea fostului președinte sud-african Jacob Zuma și puternicele violențe comise de susținătorii săi (percepute ca fiind cele mai grave de după căderea apartheidului) au readus în atenție realitatea unei țări considerate o putere emergentă. Într-adevăr, Africa de Sud este pe bună dreptate considerată națiunea-lider a Africii subsahariene atât prin nivelul de dezvoltare, cât și din punct de vedere moral - pământul marelui luptător antiapartheid, dar și părinte al reconcilierii cu vechii dominatori, Nelson Mandela. O țară curtată de toți liderii occidentali atât pentru influența sa în Africa, dar și pentru oportunitățile economice oferite de metropolele sale urbane în plină dezvoltare și bogatele sale resurse naturale.

Dacă această dinamică economică poate fi considerată fără rezerve un succes, totuși Africa de Sud oferă peisajul uneia dintre cele mai inegalitare societăți din lume. Dacă sfârșitul apartheidului a adus emanciparea politică a majorității de culoare, care a putut să își manifeste pe deplin cetățenia, să voteze, să se deplaseze liber și să devină actor al jocului politic pluralist, totuși emanciparea economică a fost realizată numai pentru o minoritate. Măsurile de discriminare pozitivă absolut necesare pentru a-i scoate pe majoritari din marginalizarea economică a dus la crearea unei robuste elite de culoare care alături de cea albă a continuat să exploateze oportunitatea oferită de o numeroasă forță de muncă ieftină. Inegalitățile au rămas la fel de profunde, iar unii exponenți ai sistemului clientelar și corupt post-apartheid au fost chiar personalități care luptaseră pentru libertate și emancipare. Este ceea ce generează astăzi o mare dezamăgire în rândul majorității cetățenilor Africii de Sud. Ultimele statistici naționale, publicate acum doi ani, arată că, în medie, un alb câștigă de peste trei ori salariul unui sud-african de culoare (1506 euro, față de 422 euro). De asemenea, în timp ce șomajul în rândul albilor (8,4% din populația de 60 de milioane de locuitori) este sub 10%, cel în rândul populației de culoare (80%) este de 46%.

Istoria lui Jacob Zuma este exemplară pentru felul în care o personalitate cu merite incontestabile în lupta împotriva apartheidului poate eșua pe un teren al clientelismului și corupției, al unor mize atât de îndepărtate de idealurile pentru care a și fost încarcerat în 1963 în aceeași închisoare în care se afla și Nelson Mandela. În închisoarea de la Robben Island, tânărul Jacob Zuma beneficiază de cursurile intelectualilor din Congresul Național African, învățând în cei zece ani de detenție să scrie și să își formeze o anumită cultură politică și morală. Din păcate, acuzațiile de corupție și abuz de putere la adresa lui Zuma apar încă din primul mandat de vicepreședinte, în 2003. Acestea sunt formulate de însuși procurorul general al țării. La capătul celui de-al doilea mandat de vicepreședinte, în iunie 2005, condamnarea unui om de afaceri, Schabir Shaik, la 15 ani de închisoare pe motiv că i-ar fi plătit lui Zuma un comision pentru a facilita obținerea unui contract de armament pentru o companie franceză, îl determina pe președintele Thabo Mbeki să îl demită. Rămâne însă vicepreședinte al Congresului Național African (ANC), partidul de guvernământ, iar eșecul instrumentării judiciare în toamna anului 2006 și uzura președintelui Mbeki la finalul celui de-al doilea mandat, promotor al unei politici neoliberale, îi permite lui Jacob Zuma, exponent al aripii de stânga din sânul ANC, să își relanseze parcursul politic. Este ales președinte al ANC, iar în 2009 președinte al țării, în ciuda faptului că doi ani mai vreme era vizat de un alt dosar de corupție. Mandatele sale au fost marcate de mai multe scandaluri de corupție, iar politica sa economică intervenționistă camuflează un clientelism politic și de afaceri, producând mari prejudicii marilor companii de stat. În cei nouă ani cât a fost președinte, creșterea economică a fost anemică, iar șomajul în rândul populației active a explodat. În ciuda orientării sale de stânga, Jacob Zuma trenează vreme de patru ani introducerea unui salariu minim pe economie, iar manifestațiile sindicale sunt reprimate cu severitate. În 2013, un alt scandal de corupție îi umbrește activitatea: dezvăluirile privind utilizarea de fonduri publice pentru renovarea reședinței proprietate personală. Totuși, în 2014 este reales întrucât beneficiază de susținerea ANC și de sistemul politic sud-african care este unul cu un partid dominant. Pluralismul este afectat de faptul că nemulțumirile sociale nu sunt canalizate politic din varii motive.

Însă în 2017, pe fondul prăbușirii efective a popularității sale, este forțat să părăsească președinția ANC, iar un an mai târziu, să demisioneze din fruntea statului în favoarea vicepreședintelui, Cyril Ramaphosa. Acesta din urmă, conștient de problemele sociale lăsate de Zuma, introduce salariul minim pe economie și începe o politică de demantelare a sistemului clientelar patronat de fostul președinte. Noul context permite justiției sud-africane să își afirme și mai mult independența, iar la câteva luni după demisie, este deschis un dosar atât împotriva sa, cât și uneia dintre cele mai influente familii de oameni de afaceri, Gupta. Un dosar mai vechi, împiedicat în tranziția democratică, de pe vremea când Jacob Zuma era ministru regional, este redeschis: comisioanele încasate pentru favorizarea unei companii franceze în derularea unui contract de armament. În încercarea de a tergiversa cursul judecății, Zuma refuză să se mai prezinte în fața comisiei speciale de anchetă, ignorând și ordinul Curții Constituționale de a se înfățișa justiției. La începutul anului, acuzațiile de corupție, trafic de influență și abuz de putere sunt extinse și la perioada în care își exercita mandatul de vicepreședinte. În iunie este condamnat pentru obstrucționarea justiției la 15 luni de închisoare. Contestarea deciziei, invocând vârsta (79 de ani) și sănătatea, este respinsă în ciuda violențelor de amploare orchestrate de partizanii săi, mulți în sistemul de securitate al țării.

Condamnarea lui Jacob Zuma este o ilustrare a independenței justiției sud-africane, însă înlăturarea sistemului pe care l-a patronat și care cuprinde majoritatea pozițiilor-cheie din administrație și marile agenții de stat reprezintă o cu totul altă poveste. //

Mobilizarea rețelelor informale de putere

Un articol recent publicat în The Conversation de Steven Friedman - un profesor de la Universitatea din Johannesburg - aduce în discuție variabile suplimentare. El nu vede tensiunile recente ca pe o revoltă a săracilor, cum s-a speculat în presa internațională, ci, dimpotrivă, ca pe una a elitelor. Mai precis „un asalt asupra democrației de către elite”.

Pe fond sunt speculate realități structurale rămase nerezolvate, moșteniri rostogolite încă din anii ’90.

Poate cel mai important aspect evidențiat de Steven Friedman este acela că nu trebuie să uităm faptul că democrația din Africa de Sud este rezultatul unui aranjament negociat, un pact al elitelor conturat în urma unui conflict între minoritate și majoritate. Tehnic, Africa de Sud este parte dintr-o categorie specială, cea a societăților care traversează o tranziție de la război la pace – „o schimbare de la un sistem politic la altul unde există grupări armate de ambele părți”. Marea problemă este aceea că mulți dintre actorii politici încă au acces la arsenalele din trecut și păstrează controlul asupra propriilor rețele înarmate și grupări de presiune capabile nu doar să conteste oricând monopolul forței legitime exercitat de către stat, ci și să-și exercite nemijlocit capacitatea de intimidare și influență. Se vorbește chiar de o criminalizare a statului și de o bătălie între facțiuni care-și dispută supremația.

Este și una dintre explicațiile probabile ale recentelor violențe. Condamnarea lui Zuma a pus în pericol viitorul acestor rețele de influență. Mai mult, „încarcerarea lui Zuma ar fi putut semnala că balanța de putere s-a schimbat într-un mod în care le pune în pericol supraviețuirea rețelelor”, ceea ce a declanșat mobilizarea lor. Pentru acestea, bătălia a căpătat mize existențiale.

Interesant este ca scenariul pe care-l vedem derulându-se astăzi a fost anticipat într-un raport al formațiunii lui Nelson Mandela (Congresul Național African) din 1997. Astfel, acesta avertiza că întregul proces al tranziției spre democrație ar putea fi compromis din interior prin înființarea de „servicii și rețele militare paralele statului sau în interiorul statului, care pot sabota transformarea prin agravarea unor probleme sociale precum crima organizată”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22