De același autor
Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale franceze au scos în evidență nu atât rezultatele primilor doi clasați, între care se va da bătălia în turul al doilea, în 24 aprilie. Diferența de numai patru procente între Emmanuel Macron și Marine Le Pen, foarte mică, reprezintă un eveniment în sine. Și totuși nu acesta este detaliul cel mai important. Nici chiar prăbușirea partidelor tradiționale, reflectată prin scorul submediocru obținut de cele două candidate din partea Les Républicains (partidul fondat de Jacques Chirac și reformat de Nicolas Sarkozy), Valérie Pécresse (4,7%), și a Partidului Socialist (care i-a dat pe François Mitterrand și François Hollande la președinția Franței, iar pe Lionel Jospin la șefia guvernului, la Hôtel Matignon), Anne Hidalgo (1,7%). Acesta reprezintă un alt eveniment notabil al turului întâi, accentuat de pozițiile celor două doamne, prima fiind președinta regiunii Île-de-France, cea mai importantă și mai bogată regiune franceză, iar a doua fiind primarul Parisului, cea mai importantă metropolă franceză, aflată deja la al doilea mandat. Și totuși nici acesta nu este evenimentul cel mai notabil.
Faptul cel mai important de luat în seamă este proporția electoratului antisistem care trece sensibil de 50%: Marine Le Pen (23,15%), Jean-Luc Mélenchon (21,95%), Eric Zemmour (7,07%). Putem adăuga și alți candidați care reflectă acest electorat antisistem, inclusiv candidatul ecologist, Yannick Jadot (4,63%), cel al formațiunii politice Résistons!, Să rezistăm!, Jean Lassale (3,13%) și Fabien Roussel, candidatul Partidului Comunist (2,28%). De asemenea, pe același plan al importanței trebuie așezată proporția electoratului popular, reprezentat în principal de candidații clasați pe locurile al doilea și al treilea, Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon. E drept, împărțit în proporții aproape egale, între extrema dreaptă și stânga radicală. Cu toate acestea, diferențele între cele două grupuri sunt greu de sesizat, spre inexistente, iar acest lucru se observă și în ultimele sondaje care arată că aproximativ 25% dintre alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon nu îi vor urma îndemnul de a-l vota în turul al doilea pe președintele Emmanuel Macron, candidat la propria-i succesiune, ci pe Marine Le Pen, candidata partidului Rassemblement National, vechiul Front National.
Acest lucru traduce o profundă nemulțumire care se reflectă în scorul neobișnuit de strâns care se anunță la finalul zilei de 24 aprilie (52% în favoarea lui Macron, 48% pentru Le Pen), în pofida așa-numitului «Front Republican», denumire care traduce poziționarea ad-hoc a candidaților pentru a face baraj în turul al doilea al alegerilor, fie prezidențiale, fie parlamentare, reprezentanților extremei drepte. Iată că în anul de grație 2022, această metodă dă semne serioase de epuizare. Unele sondaje dau o diferență ceva mai confortabilă în favoarea lui Macron, 55% la 44%, dar suntem departe de anii în care candidații sprijiniți de pretutindeni spre a bloca ascensiunea Frontului National treceau de 60%.
Chiar dacă am convingerea că în cele din urmă Macron va câștiga, acest scor strâns lasă să planeze o anumită incertitudine asupra rezultatelor turului al doilea. Cu atât mai mult cu cât Marine Le Pen nu mai este izolată pe scena politică. Polemistul cu vederi similare, Eric Zemmour, a obținut peste șapte procente, iar o parte destul de consistentă a alegătorilor care au votat cu dreapta tradițională dă semne că nu este dispusă să îl voteze pe președintele-candidat. De asemenea, prognozata prezență de 72% arată și o proporție ridicată a celor care nu se vor prezenta la vot, iar numărul indecișilor pare a fi destul de mare. Undeva spre 50% dintre alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon din turul întâi nu sunt încă siguri de opțiunea pe care o vor avea pe 24 aprilie, deși cei mai mulți înclină să meargă pe mâna lui Macron.
Criza din Ucraina?
Întrebarea cu privire la efectele crizei din Ucraina asupra rezultatului alegerilor se află pe toate buzele observatorilor. Imaginile dramelor de la frontierele orientale ale Uniunii Europene i-au impresionat pe francezi, care s-au și mobilizat pentru ajutorarea victimelor războiului. Activismul lui Emmanuel Macron din săptămânile care au precedat declanșarea operațiunilor militare ruse și menținerea contactului diplomatic cu Vladimir Putin i-au oferit președintelui-candidat o supraexpunere, iar publicul francez este sensibil la un asemenea activism. Provocările aduse de război reprezintă un element care va cântări în alegerile făcute de francezi, Emmanuel Macron fiind avantajat de experiența internațională și imaginea de șef al armatelor pe care și-a făcut-o automat în vremea celor cinci ani ca președinte.
Totuși, impactul crizei din Ucraina s-a erodat destul de rapid, mult mai rapid dacă facem o comparație cu impresiile din România. Criza economică începe să acopere imaginile din Ucraina. A nu se uita că nucleul dur al electoratului lui Jean-Luc Mélenchon, al partidului său La France insoumise, Franța nesupusă, este constituit din așa-numitele „Veste Galbene” – membrii clasei populare, dar și ai clasei mijlocii, care și-au văzut puterea de cumpărare grav afectată după aderarea la moneda comună euro, în urma delocalizărilor, care au fost afectați de pandemie și care acum suferă cel mai mult de pe urma prețurilor la energie și ale bunurilor de larg consum. Cine urmărește frecvent jurnalul de seară de la France 2, difuzat și în România, începând cu ora 21:30, prin intermediul canalului francofon internațional TV5, a observat fără îndoială că aproape nu există ediție în ultimele luni care să nu prezinte materiale despre cozile interminabile ale francezilor la acele pompe de carburant cu prețuri ceva mai reduse, despre francezii care își reduc cantitatea de combustibil achiziționat pentru încălzirea casei (multe locuințe din Franța folosesc centrale de casă cu păcură), despre cei care își instalează aplicații care acordă puncte la achiziția unor categorii de produse de primă necesitate, despre studenții care își fac aprovizionarea în punctele de desfacere a produselor alimentare cu data de expirare la limită. Sunt imagini care nu existau acum 15-20 de ani și care au devenit din ce în ce mai frecvente cu trecerea anilor.
În al doilea rând, dacă ne uităm pe o hartă electorală a primului tur, observăm scorul bun obținut de candidata Rassemblement National în zonele de sud ale Franței, la Marsilia și în zonele adiacente, semn al unui alt simptom al societății franceze care a apărut pe fondul imigrației extra-europene și al chestiunilor identitare care bântuie spiritul francezilor, în special cu privire la locul islamului in societate.
Să nu uităm de alegerile parlamentare
Deși președintele Republicii Franceze are cele mai largi competențe din toată lumea occidentală, acesta are nevoie de un guvern și de un parlament pentru a conduce Franța. Până acum, istoria coabitărilor din cea de-a V-a Republică a fost pozitivă. Chirac premier (dreapta) – Mitterand președinte (socialist), Balladur premier (dreapta) – Mitterrand președinte (socialist), Jospin premier (socialist) – Chirac președinte (dreapta) sunt exemple de coabitare între oameni de stat care erau capabili să treacă peste diferențe ideologice pentru interesul major al Franței. Prin urmare, rezultatul alegerilor parlamentare din 12 și 19 iunie este foarte important și are darul de a-i permite lui Macron să nu se piardă în bătălii interne care ar slăbi capacitatea Franței de a-și asuma obligațiile europene și internaționale. Până acum, Macron și-a asigurat guvernarea «șifonând» efectiv cele două partide tradiționale, de stânga și de dreapta. Rămâne de văzut dacă acest lucru va mai fi posibil în cazul în care cele două vor obține rezultate în siajul candidatelor la președinție. De asemenea, rămâne de văzut dacă rezultatul candidatului Emmanuel Macron, în caz de câștig, va reuși să dea o nouă viață formațiunii prezidențiale care are în prezent majoritatea, La République en Marche.
Chiar în cazul victoriei probabile a lui Macron și chiar în fericitul caz în care va reuși să dispună de o majoritate cât de cât favorabilă, rezultatele turului întâi al prezidențialelor va avea consecințe asupra politicii Franței în următorii cinci ani și implicit asupra opțiunilor europene ale acesteia. De felul în care Macron și majoritatea de care va dispune vor ști să răspundă problemelor reale ale electoratului popular și ale claselor mijlocii va depinde și dinamica extremelor și a forțelor politice radicale și antisistem. //
