Nu ne distrugem ţara!

Pentru două sute de milioane de euro pe an și câteva sute de locuri de muncă pentru localnici  la Roşia Montană merită distruse dealuri, galerii romane, slăbite și cu timpul distruse casele în urma exploziilor?

Stefan Vianu 01.05.2012

De același autor

Pentru două sute de milioane de euro pe an și câteva sute de locuri de muncă pentru localnici  la Roşia Montană merită distruse dealuri, galerii romane, slăbite și cu timpul distruse casele în urma exploziilor?

Despre proiectul de exploatare a aurului din zona Roșia Montană de către SC Roșia Montană Gold Corporation s-a spus to­tul, de nenumărate ori. Dat fi­ind că argumentele contra acestui proiect, multiple și clare, au fost enunțate de ne­numărate ori, a scrie despre acest subiect pare o întreprindere oarecum inutilă. Și totuși, atât timp cât oameni de bună-credință se pronunță pentru proiect – e drept, într-un mod oarecum ezitant, pe bloguri sau prin declarații punctuale, mai rar în spațiul public, asumându-și în mod hotărât poziția în cadrul unei dezbateri –, datoria celor care sunt împotriva pro­iec­tului este de a declara acest lucru: public, nu numai în discuții (semi)private.

Fără îndoială, acesta ar fi, dincolo de vo­ciferările deplasate, de o anumită agitație haotică, sensul pozitiv al mișcărilor de pro­test din această iarnă: politica este a ce­tățenilor. Marile decizii nu se iau făcând abstracție de opiniile lor. Cetățenii sunt par­­ticipanți, de fapt, și nu numai de drept, la actul prin care se decide un anu­mit lucru, (în principiu) în folosul și în interesul lor. Asta înseamnă că deciziile respective trebuie să fie rezultatul unor dezbateri; că politicienii au obligația de a informa și, bineînțeles, de a fi ei înșiși in­formați, arătând astfel că nu interesele particulare sunt cele care stau la baza acelora, ci o opinie rațională, întemeiată pe informații exacte și mai ales complete.

Abordarea superficială a cazului Roșia Mon­tană de către fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, în cadrul emisiunii televizate de acum două săptămâni, este regretabilă. Domnul Ungureanu nu părea conștient că nu „ecologiștii de vârstă no­uă“ sunt cei care se declară contra pro­iectului, ci în primul rând oamenii de știință din România și din întreaga lume. Aceștia au arătat că distrugerile pe care realizarea proiectului le-ar provoca cu siguranță sunt imense, pe toate planurile: cultural, social, economic și, last but not least, ecologic. În ceea ce privește ultimul punct, nu argumentele inspirate dintr-o ideologie ecologistă sunt hotărâtoare, ci, încă o dată, cele științifice, bazate pe date și pe experiențe recente. Rezumând con­ținutul acestor argumente, putem spune că: distrugerile însemnate sunt absolut sigure, iar cele catastrofale, ale căror pro­porții nu îndrăznim să ni le imaginăm, sunt posibile, dacă nu probabile. Din câte știu, niciun om de știință recunoscut – și nu mă refer acum la „intelectuali“, po­li­ti­cieni sau formatori de opinie – nu s-a pro­nunțat public în favoarea acestui proiect. Unii vor pretinde că mă înșel: îi rog pe aceștia să-i numească pe oamenii de ști­ință recunoscuți care susțin proiectul RMGC.

Una dintre sintezele la obiect ale cazului Roșia Montană este textul publicat de Aso­ciația oamenilor de știință români din în­treaga lume Ad Astra: Poziția Ad Astra privind proiectul RMGC de exploatare a aurului de la Roșia Montană. Acest text consistent conține 41 de note de subsol, de trimiteri la cele mai serioase rapoarte, printre care și cel al Academiei Române, instituție ce s-a declarat categoric îm­po­triva proiectului. Punctele abordate sunt: 1) Riscurile asociate exploatării cu cianuri şi impactul negativ asupra mediului (cu 5 subpuncte); 2) Argumente de ordin eco­nomic; 3) Argumente de ordin arheologic, istoric şi cultural; 4) Efecte sociale pe ter­men lung; 5) Distrugerea potenţialului turistic; 6) Alternative pentru dezvoltarea zonei Roşia Montană; 7) Concluzii. Po­li­ticienii care susțin proiectul se referă în mod (obsesiv) doar la punctul 2, ca și cum integrarea tuturor punctelor menționate într-un raționament pertinent nu ar fi ne­cesară. O lectură nu cu totul distrată a textului redactat de Ad Astra nu poate să nu convingă un om de bună-credință că abordarea economică nu poate fi separată de celelalte aspecte. Ideea că dai locuri de muncă unor oameni cărora le transformi ținutul într-un deșert este penibilă. Fap­tul că unii politicieni repetă în mod cva­si­incantatoriu această formulă – „locuri de muncă, locuri de muncă, locuri de mun­că“ – nu-i face mai credibili în ochii ace­lor cetățeni cărora le mai pasă de țară, de binele comun și care nu renunță la simțul critic.

De fapt, aici e și problema. RMGC mizează pe indiferența generală, pe amorțeala unui popor obișnuit să tacă, să se re­sem­neze, să-și vadă doar de ale sale. În data de 28 ianuarie anul curent, a avut loc, în Piața Constituției, un protest contra pro­iectului RMGC. Mi s-a părut ciudat, ca să nu zic foarte trist, faptul că numărul de participanți a fost de aproximativ 400. În București există sute de mii de oameni care, dacă ar fi întrebați, s-ar declara con­tra acestui proiect. Presupunând că nu­mărul celor într-adevăr informați este de zeci de mii, ne putem da seama cât de dezvoltat este simțul civic al românilor. Ne mai mirăm atunci că unii indivizi ve­niți de peste ocean își fac de cap dis­trugând un ținut întreg – și poate o țară? Și asta doar ca să se îmbogățească: pe ei și pe cei care au, poate, un interes nelegitim să-i susțină.

O meteahnă nu mai puțin tipică a ro­mâ­nului este individualismul extrem. Un om care și-a format o vagă opinie consideră că opinia sa este bună prin simplul fapt că este a sa. Nimic nu-l mai poate mișca de pe poziția adoptată. Faptul că la a treia re­plică nu mai are argumente nu îl tulbură nicidecum. Dacă i se arată, bunăoară, că riscul unei catastrofe în urma exploatării prin cianură este, conform afirmațiilor ex­perților, enorm, românul sceptic va răs­punde că orice acțiune implică un risc. Totuși, în acest caz, nimeni nu poate spune unde rezidă necesitatea, fie și re­lativă, a acestei acțiuni. Pentru două sute de milioane de euro pe an și câteva sute de locuri de muncă pentru localnici – res­tul angajaților specializați urmând să fie aduși din alte părți – merită distruse dea­luri, galerii romane, slăbite și cu tim­pul distruse casele în urma exploziilor? Merită otrăvite apele unei regiuni, cu riscul – ri­dicat, spun oamenii de știință – al unui accident, față de care cel teribil de acum zece ani ar fi aproape un fleac? Cred că avem obligația morală de a răspunde „nu“.

A nu accepta acest proiect este, până la urmă, și o chestiune de demnitate. Nicio țară occidentală nu și-ar pune problema să accepte un proiect similar: o exploatare de proporții imense, despre care s-a spus și s-a arătat că poate provoca daune co­losale și ireparabile.

Această acceptare ar însemna o nedemnă îngenunchere la pi­cioarele unor reprezentanți ai capitalismului sălbatic, cărora nu le pasă nici cât negru sub unghie de prăpădul pe care îl lasă în urma lor. Îi invităm să folosească cianura în Canada. În Europa civilizată de azi, astfel de exploatări ale resurselor naturale, nu fără asemănare cu proiectele faraonice din perioada comunistă, când se dorea in­dustralizarea la scară mare, fie și cu prețul unor imense distrugeri – gen Copșa Mică –, sunt de neconceput.

„Țara veghea turcită“: când va veghea într-adevăr liberă? Ar fi momentul să pornim un nou război al neatârnării. Unul civic. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22