De același autor
În acord cu ethosul național-ciordismului ce îi e caracteristic, PSDragnea, partidul baronilor „federali” condus de un despot infractor, nu numai că nu se dă bătut după condamnarea în primă instanță a Șefului, dar își urmează neabătut strategia de a institui satrapia în țărișoară. După modelul teleormănean: județul în care predomină frica de bodyguarzii tocmiți de Dragnea să „îi spargă” pe opozanți și să-i intimideze pe intruși sau jurnaliști curioși. Ca și după modelul sultanatului postmodern al lui Erdogan (à propos, de la Erdogan vine sintagma „statul paralel”) și recurgând la retorica opărit-conspirativă a unui Beny Steinmetz: când i se înfundă cu justiția, miliardarul israelian ce se află și în spatele afacerilor miniere de la Roșia Montană, declară că e victima unui „război politic finanțat de Soros”. Sună cunoscut? E oare de mirare că numitul afacerist își are, după toate aparențele, interesele din România protejate pe filiera Dragnea-Netanyahu?
Prin urmare, Dragnea se visează nu doar Suleyman de România, ci și fârtatul cleptocraților regionali dintre care unii au devenit dictatori cu acte în regulă. Unii din ei stimulând, prin intermediul aceluiași Dragnea și roabei sale Dăncilă, afaceri dubioase în România. Evident, politica Guvernului Dăncilă față de Roșia Montană, relațiile lui Dragnea cu Viktor Orban și Netanyahu și sprijinul acordat de consilierii israelieni PSD-ului printr-o retorică împănată cu teorii ale conspirației, nu sunt variabile întâmplătoare.
Nimic mai util, așadar, decât un Guvern compus din argații sultanului infractor, ce pun în aplicare, cu discernământul unor Dăncilă, Dan, Șova și Andrușca, toate proiectele de țară ale național-ciordismului: reducerea democrației, transferul unor afaceri către parteneri dubioși, asociați cu Netanyahu și Putin, și instituirea ciordocrației populiste. La ora asta, numai spălații pe creier mai cred că țara poate îndura așa o guvernare fără să se prăbușească. Mai cinici, șmecherii partidului abia așteaptă să jefuiască cadavrele tristei guvernări. Cum să fie lăsat să cadă un asemenea Guvern?
Știm cu toții că, dacă Dragnea și slugile sale politice nu vor fi oprite până nu e prea târziu, România va deveni o țară în care frica populației din Teleorman și a politicienilor PSD de Dragnea se vor fi răspândit la scară națională. Peste tot vom întâlni bodyguarzi solizi care vor fi gata să „spargă” toată suflarea rezistenței. O parte a Jandarmeriei Române tinde deja să urmeze acest model represiv, protejându-i exclusiv pe Șefu, camarila și oamenii partidului.
Politicieni debili din opoziție vor mai fremăta discret prin politica românească, fără speranța să mai ajungă la guvernare. Cum se întâmplă deja, de fapt... Dacă ar fi avut o minimă responsabilitate politică, în săptămâna moțiunii Ludovic Orban n-ar fi trebuit să se agite să organizeze proteste, aducând oameni din teritoriu după model pesedist, ci să-și umple agenda cu negocieri politice pentru succesul moțiunii. Sau să retragă moțiunea al cărei insucces previzibil a debilitat în fapt tabăra și așa fragilă a opoziției și poziția președintelui Iohannis, dând oxigen PSD-ului, lui Dragnea și lui Victor Ponta – singurul negociator mai dibaci din Parlament. La fel, ar fi fost mai util ca USR să se îndeletnicească mai mult cu negocierile din Parlament, decât cu organizarea protestului din Parcul Izvor – sau, la rândul lor, să retragă o moțiune pentru care nu exista susținere aritmetică.
În condițiile negocierilor eșuate și al ordinelor și șantajelor de partid, moțiunea opoziției mai mult a pavat drumul spre dictatură. Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns eșecul moțiunii, din vina lipsei de strategie politică a partidelor din opoziție (cred că Ludovic Orban a demonstrat o dată în plus că politica nu e punctul lui forte), zilele trecute a fost compromis într-un fel și civismul spontan al #rezistenților, care ne-a făcut celebri în lume. Nu, nu doar de protestele deplorabile ale convocaților la Cotroceni, organizate de PSD, ci și de protestele nu cu mult mai puțin patetice organizate de PNL.
Avem așadar o opoziție lipsită funciar de abilități politice, care se pricepe mai curând la auto-goluri și se validează trist în propria oglindă prin convocări de proteste stradale. De partea cealaltă, supușii tot mai obraznici ai sultanului pregătesc intens în Parlament o legislație după inima lui. Presa capturată (TVR e oficial o nouă Antenă, cum s-a văzut și prin eliminarea „virușilor” de la populara emisiune „Starea Nației”) netezește și ea calea dictaturii. Justiția mai dă totuși semne de viață independentă. În plus, serviciile secrete n-au fost încă adjudecate de Livache-vodă. Dar oare cât vor mai rezista aceste ultime bastioane?
Sindromul cetății asediate se manifestă din plin. Vocile critice occidentale încep să se audă, dar nu le mai ia nimeni în serios. L-ați auzit probabil pe Șerban Nicolae, un senator PSD ce va rămâne probabil în analele politicii autohtone datorită stilului său de conversație dezinhibat, comentând comunicatul dur al celor 12 țări occidentale despre modificările din legislația penală ce se află acum pe ordinea de zi a (c)iordăcheilor: nu îi cunoaște pe semnatarii documentului cu pricina, documentul n-a fost semnat de Donald Trump etc. Inenarabilul parlamentar PSD și mai-marii lui știu că există o ambivalență a SUA în era Trump. Pe de-o parte, Trump se dezice tot mai mult de alianțele occidentale și urmează o politică național-populistă ce îl apropie de Putin și compania. Pe de altă parte, Departamentul de Stat, Pentagonul și o mare parte a Congresului susțin mai departe, în raport cu Europa Centrală și de Est, valorile democrației liberale occidentale, fără o prea mare legătură cu linia generală a politicii lui Trump. Evident, despoții din democrațiile fragile profită din plin de această „fisură” diplomatică, sfidând democrația liberală cu argumentele lui Trump (deep state, fake news etc.).
Vântul bate așadar, în politica autohtonă, în direcția Teleormanului. Președintele e ridiculizat tandru ca „Iohănnel” de pensionarii convocați de PSD la Controceni, cărora li se înmânează afișe colorate cu capul său deformat (lipsesc coarnele și mustățile) și prime de protest. Peisajul politic din jur e și el asfixiat de despoți care câștigă alegeri prin războaie psihologice, știri false și teorii ale conspirației. După excesele hiperglobalizării, care a promovat, în uralele stângii occidentale devenite tot mai radicale, utopia bunăstării universale și a deschis granițele, invitându-i naiv pe noii veniți (imigranți, refugiați) să nu care cumva să se asimileze și să-și abandoneze culturile, democrația liberală de la care a pornit proiectul globalizării a intrat și ea în criză de legitimitate. Și nicăieri în jurul nostru nu mai pare să reziste. Pentru noi însă, ecuația pare a avea doar doi termeni: ori democrație liberală, așa șubredă cum e, ori despotism de Teleorman, cu #rezistenți retrași în catacombe și etichetați oficial drept „șobolani”. Și cu o opoziție decorativă, care lucrează, voit sau nu, tot pentru a legitima partidul național-ciordist.
