De același autor
Claritatea dualistă a dihotomiei corupție autoritară și populism vs. stat de drept și democrație europeană a fost bruiată în ultimul timp de unde te așteptai mai puțin: dinspre tabăra așa-numitei Opoziții democratice. Mai precis, dinspre noile formațiuni politice în care cetățenii exasperați de cutumele feudale din PNL, care le copiază insistent pe cele din PSD, își puseseră speranțele. După ce a apărut lista plină de baroni de dreapta cu care PNL iese la bătaie la alegerile europarlamentare, era clar că mulți erau „aproape hotărâți” să pună ștampila în luna mai pe lista mai decentă a Alianței USR-PLUS, deschisă de fostul premier Dacian Cioloș. Viziunea și echilibrul acestuia păreau să garanteze o maturitate care, conform celor mai optimiste prognoze, ar fi temperat unele elanuri adolescentine ale USR-ului, utile totuși pentru a face față energic provocărilor autoritare ce sosesc continuu dinspre PSD-ALDE.
Această narațiune maniheistă era și un mod liniștitor de a ordona un haos greu de gestionat psihologic, mai ales după doi ani în care PSD a terfelit sălbatic justiția, și-a înființat un fel de Gestapo prin care o anchetează abuziv pe fosta șefă a DNA, care e acum denunțată de infractori, a capturat instituțiile statului și s-a dovedit un administrator iresponsabil al bugetului și regulilor economice. Numai că narațiunea cu pricina era prea frumoasă ca să fie adevărată.
Între timp, dinspre USR-PLUS au început să sosească mesaje tot mai contradictorii. Nu se potolise bine efectul hilar produs de viziunile despre viitor ale Oanei Bogdan, că a apărut tânărul iacobin neliniștit Andrei Caramitru, consilierul pe probleme economice al lui Dan Barna, cu idei trăsnit-autoritare despre vizite obligatorii la muzee anticorupție și anticomunism. Devorat pe rețele sociale de comentatori uluiți, junele Caramitru nu a părut totuși dispus să renunțe în esență la proiectele sale de reeducare.
A urmat, la scurtă vreme, o altă lovitură dată de USR sub centura democrației: proiectul de lege depus de parlamentari din acest partid la Camera Deputaților prin care, pe lângă interzicerea afișării publice a simbolurilor comuniste, cu care am putea fi mai mulți de acord, propun pedepse cu închisoarea de până la 10 ani pentru cei care propagă „idei comuniste”. Același proiect de lege încurajează, în plus, turnătoria și delațiunea. Pe lângă faptul că „ideile comuniste” ce ar trebui, în viziunea USR, incriminate penal, nu sunt definite, putând însemna orice, de la nostalgiile unor pensionari pentru epoca Ceaușescu până la ideile sociale ale stângii progresiste, cam ca în SUA pe vremea maccarthysmului, această lege se dorește un mod de a preveni reinstaurarea comunismului printr-un fel de Gulag „preventiv”. Cam de pe vremea lui Vadim Tudor nu s-a mai auzit în România de proiecte politice atât de stupefiante.
Și, ca o dovadă că nu am înțeles greșit accentele radicale ale acestui proiect de lege, unul din inițiatori, deputatul USR Cristian Ghinea, a răspuns întrebărilor rezonabile ale Europei Libere, în cadrul unui interviu, cu un fanatism neliniștitor pentru cei care aveau de gând să voteze cu acest partid „democratic” la alegerile viitoare (Ghinea ocupă locul al doilea pe lista de candidați la europarlamentare a Alianței USR-PLUS). Din acest interviu reiese că politicianul USR nu pare să fi depășit iluzia anilor '90 că e suficient să militezi împotriva comunismului ca să aperi democrația – nici confuzia între valori sociale ca solidaritatea sau bunăstarea echitabilă, pe de o parte, și totalitarismul comunist, pe de altă parte. Surprinzător, pentru un absolvent de Științe Politice, Ghinea nu pare să înțeleagă nici că instrumentele specifice democrației liberale pluraliste (regulile care permit pluralismul ideilor și toleranța) sunt indispensabile pentru scopul de a menține un regim politic democratic.
Și mai neliniștitor este că, în afara unei reacții decente de disociere de acest proiect de lege a senatorului USR Mihai Goțiu, nimeni dintre figurile marcante ale partidului nu iese să clarifice nedumeririle iscate de acest proiect de lege iacobin, care vădește serioase lacune de cultură politică democratică.
USR ar trebui să înțeleagă că nu poate conta doar pe un electorat fanatic, care îi scuză orice derapaje dintr-o ură neîmpăcată de PSD, ci că are nevoie și de un electorat urban educat și exigent care nu e dispus să gireze proiecte politice cu iz extremist și represiv numai pentru că sunt, ideologic vorbind, „de dreapta”. Și e de neînțeles cum poate un partid cu atâția membri școliți să se comporte ca și cum n-ar cunoaște decât istoria cea mai recentă și n-ar fi auzit de excesele dictaturilor de dreapta, care, între altele, i-au radicalizat pe comuniștii ilegaliști. Și mai de neînțeles este că USR nu pare să fi auzit de opoziția dintre libertatea de exprimare și cenzura practicată chiar de regimul totalitar comunist pe care îl detestă. Pe scurt, dacă USR nu-și revizuiește excesele iacobine, va rămâne doar cu o mână de susținători fanatici, iar alianța sa cu un PLUS mai preocupat de curtoazia față de Oana Bogdan, decât de redresarea gafelor ei de comunicare, nu îi va putea spori popularitatea.
Între timp, PNL confiscă de la USR și tema apărării independenței justiției, cu ajutorul președintelui Iohannis, locomotiva partidului, care s-a trezit din letargie înainte de alegeri și pregătește cu surle și trâmbițe un referendum pe această temă. Așa vom avea parte, după alegeri, tot de politics-as-usual, cu baroni, cu structuri feudale, cu corupție, dependență și subdezvoltare, iar speranța de a vedea „oameni noi în politică”, care schimbă lucrurile și reinventează democrația, ar putea muri în fașă. Dar e complet de neînțeles cum de nu înțelege USR că se sabotează singur, dacă continuă cu iacobinismul și amenințările cu închisoarea la adresa celor care gândesc diferit.
