De același autor
Planul anuntat de autoritatile britanice in 26 septembrie, de a impune un control strict asupra valurilor de emigranti provenind din Romania si Bulgaria, s-ar putea dovedi un fel de rege Canute* incercand sa tina piept marii. In definitiv, cele doua tari sunt la doar cateva saptamani distanta de integrarea in UE ca membri cu drepturi depline. Cu toate acestea, Tratatul de Aderare prevede posibilitatea punerii in aplicare a unor "masuri nationale", in urmatorii doi sau poate chiar cinci ani, care ar permite Marii Britanii sa introduca un regim special pentru acordarea permiselor de munca. In prezent, exista, cu siguranta, o mare preocupare legata de capacitatea statului de a-si gestiona controlul asupra frontierelor. Guvernul condus de Tony Blair a sustinut procesul globalizarii cu un entuziasm mai mare decat al oricarui alt stat european. Incepand cu valul de aderare din 2004, piata locurilor de munca a fost deschisa pentru mai mult de jumatate de milion de persoane. Companiilor straine li s-a oferit posibilitatea sa-si expuna ofertele pe piata economica din Marea Britanie. Pana de curand, politica fata de imigranti a fost una extrem de generoasa, dar oficialii incompetenti din cadrul Ministerului de Interne nu au reusit sa faca distinctia intre asa-zisii aplicanti si cazurile autentice.
In general, cei peste o jumatate de milion de polonezi care muncesc in Marea Britanie nu sunt foarte nepopulari. Ei sunt albi, de religie crestina si nu au foarte multe obiceiuri dezagreabile, cu exceptia faptului ca stau claie peste gramada in imobile mici, inchiriate, pentru a face economii. Muncitorii de profesie, in special instalatorii si constructorii, sunt considerati o adevarata mana cereasca, asigurand o competitie la forta de munca autohtona, care, cel mai adesea, pretinde sume enorme pentru servicii de proasta calitate. Polonezii si-au castigat reputatia de muncitori entuziasti si eficienti, fiind extrem de apreciati in randul clasei de mijloc britanice. Tot imigrantii sunt cei care au pus capat penuriei de babysitteri, supraveghiindu-i pe copiii celor din clasa de mijloc, in timp ce parintii sunt la slujba. Cei de la munca de jos, cum ar fi agricultorii, indeplinesc sarcini fata de care angajatii britanici sunt, de altfel, foarte reticenti. In aceste conditii, de exemplu, sezonul capsunilor crescute natural si vandute la preturi convenabile aproape ca s-a dublat. Prin urmare, productivitatea a crescut, cei mai multi dintre angajati platesc taxe la stat si, cel putin in cazul polonezilor, majoritatea intentioneaza sa se intoarca.
Dar exista si reversul medaliei. In anumite zone din Marea Britanie, numarul mare de imigranti a depasit posibilitatile autoritatilor locale, ducand la o lipsa acuta de locuinte sociale si o insuficienta a serviciilor medicale. Locuitorii din principalele zone sarace afectate sunt indignati. Muncitorii cu o slaba pregatire, mai ales cei din industria de constructii, se simt amenintati. Ei vad cum salariile scad din cauza noilor veniti. In mod surprinzator, liderii de sindicate s-au aliat cu patronatele pentru a-i primi pe noii angajati. Prezenta sindicatelor este aproape inexistenta in domeniul mestesugaresc. Membrii acestora provin, cu precadere, din domeniul industriei sau al serviciilor publice, extinzandu-se catre arii noi de activitate, astfel incat pana si prostituatele au devenit tinta procesului de recrutare a unor membri noi.
Exista critici la adresa acestei politici a usilor deschise, dar nu toate vin din partea stangii politice. Bob Rowthorn, economist la Cambridge, vechi sustinator al unei politici de stat indraznete, este sceptic in legatura cu beneficiile unei piete deschise a muncii. El sustine ca majoritatea noilor veniti sunt muncitori nepregatiti din punct de vedere profesional, care vor apela in numar mare la serviciile publice, determinand o scadere a productivitatii pe plan national. Elitele din mediul urban vor beneficia de pe urma unor servicii ieftine, dar acestea sunt in detrimentul celor saraci care vor trebui sa concureze cu noii veniti. Este cel putin bizar faptul ca Partidul Muncitoresc, considerat a fi reprezentantul celor saraci si vulnerabili, contribuie la crearea asa-numitei "armate muncitoresti de rezerva" a lui Marx, un surplus de forta de munca avand ca rezultat scaderea salariilor.
In 2004, anul din care dateaza cele mai recente statistici, diferenta dintre numarul imigrantilor si cel al persoanelor care au parasit Marea Britanie a fost de 223.000. In anii ’90, numarul imigrantilor si cel al emigrantilor era sensibil egal, iar studiile demografice indicau o tendinta de stabilizare a numarului populatiei. Dar daca tendintele actuale vor continua, populatia Marii Britanii va creste cu aproximativ 12 milioane, ajungand la peste 70 de milioane de locuitori in urmatorii 40 de ani. O rata la fel de ridicata a imigratiei s-a mai inregistrat doar in timpul invaziilor anglo-saxone si daneze, cu mai bine de o mie de ani in urma.
Imaginea Marii Britanii de tara stapana pe sine, asociata primilor ani de guvernare a cabinetului Tony Blair, a fost inlocuita de una dominata de neliniste si introspectie. Atacurile teroriste, cresterea alarmanta a ratei criminalitatii, precum si o serie de probleme de ordin social au determinat un pesimism al populatiei in privinta viitorului. Intr-un sondaj de opinie dat recent publicitatii, 40% dintre cetatenii britanici si-au exprimat dorinta de a parasi tara pentru ca nu se mai simt aici ca acasa. Exista putine sperante ca autoritatile vor fi capabile sa indrepte lucrurile in viitorul apropiat, cu toate ca noul ministru de Interne, John Reid, este un om hotarat, pregatit sa ia masuri dure, mai ales in privinta manifestarilor radicalismului islamic.
In prezent, se inregistreaza o foarte mare deschidere privind dezbaterile pe tema migratiei. In mod inevitabil, presa de larga circulatie a avertizat asupra valului de emigranti din Balcani care s-ar putea stabili in Marea Britanie. Insa limbajul folosit este unul mai degraba retinut. Pericolul reprezentat de gangsterii bulgari cu afacerile lor periculoase este mentionat, dar nu in mod excesiv. Presa nu a putut gasi nici o bila neagra Romaniei, cu exceptia faptului ca e o tara foarte saraca si, prin urmare, multi romani intentioneaza sa emigreze in Marea Britanie. In mod surprinzator, sunt foarte putine referiri la etnia roma si la faptul ca membrii unei comunitati inca neasimilate social ar putea produce in Marea Britanie acelasi gen de probleme cu care s-au confruntat Franta, Germania sau Austria.
Este de inteles faptul ca milioane de romani vor vrea sa emigreze. Ca urmare a integrarii Romaniei in UE, majoritatea populatiei se va confrunta, multa vreme de-acum incolo, cu serioase dificultati economice. Statul va continua sa fie o povara care cere foarte multe sacrificii cetatenilor, oferindu-le foarte putine in schimb. Sfatul meu personal pentru cei care vor pleca din Romania este sa nu vina in Marea Britanie daca intentioneaza sa-si intemeieze o familie. Nivelul de trai al familiilor este destul de scazut aici si nu se va schimba decat in cazul in care institutiile statului vor suferi ele insele modificari substantiale. Dar oricine doreste sa castige bine, sa cunoasca o societate dinamica si sa traiasca intr-un oras ca Londra - cel mai cosmopolit al planetei - ar trebui sa vina sa stea aici o perioada. Cei care vor sa-si construiasca un camin, insa, ar trebui sa urmeze rutele traditionale catre Spania sau Italia. Iar daca Nicolas Sarkozy va castiga alegerile in Franta si va reusi sa impuna o relaxare a legislatiei muncii, probabil ca Franta va deveni cea mai atractiva dintre destinatii.
* Canute cel Mare (995-1035) - rege viking care a cucerit Anglia in 1016. Potrivit legendei, a vrut sa arate supusilor ca puterea sa nu este nelimitata, demonstrandu-le ca nu poate stapani fortele naturii si, cu atat mai putin, pe cele ale marii. (n.tr.)
Traducere de Cristina Spatarelu
