Jocuri politice

Robert Turcescu este unul dintre puţinii jurnaliştii politici de la noi rămaşi cu credibilitatea intactă după foarte greu de uitat campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, din anul de graţie 2009. Dovadă, faptul că el a fost cel desemnat – acceptat de toate părţile – să fie moderatorul confruntărilor directe dintre principalii candidaţi. Informat şi lucid, bun cunoscător al culiselor vieţii politice şi, mai presus de toate, onest cu interlocutorii săi, dar şi cu publicul, gazetarul ştie să pună întrebările cu adevărat importante, reuşind să releve semnificaţiile vizibile sau discrete ale evenimentelor politice aflate în topul actualităţii politice.

Aflaţi în faţa lui Robert Turcescu, politicienii se pot aştepta la cele mai neplăcute surprize (cum ar fi înregistrări mai vechi, menite să contrazică flagrant poziţiile lor politice din momentul interviului sau să pună în evidenţă promisiuni neonorate), dar şi certitudinea neîncălcării regulilor jocului prin coborârea discuţiilor în zonele imunde ale atacului la persoană sau la vieţile private ale celor din faţa sa. Hârşâit în relaţia cu oamenii politici, Robert Turcescu ştie ca nimeni altul că miza ultimă a oricărei discuţii cu aceştia este să-i determine să spună adevărul, iar metodele pe care le adoptă în vederea atingerii scopului sunt dintre cele mai diverse, de la capcanele verbale de tot felul, până la faimosul jurământ pe Biblie din dezbaterea finală Băsescu vs. Geoană.
Valeriu Stoica este poate cel mai interesant politician român. Singurul care a părăsit de bunăvoie funcţia de lider de partid şi, după ştiinţa mea, primul care a demisionat din parlament pentru că a considerat prezenţa în forul legislativ incompatibilă cu profesia de avocat, la care nu a dorit să renunţe. Este considerat eminenţa cenuşie a dreptei, gânditorul politic ale cărui strategii, urmate cu o perseverenţă diabolică, au făcut ca dreapta să devină puterea dominantă în peisajul politic românesc. Intelectual desăvârşit, mereu dispus la dialog, om care se simte la fel de confortabil în discuţiile despre literatură şi filosofie, prezenţă nelipsită la târgurile de carte şi în sălile de concert, cordial şi competent, Valeriu Stoica este un magnet pentru intelectuali. Toţi cei care l-au cunoscut au rămas fascinaţi de personalitatea sa. Glumind, s-ar putea spune că „intelectualii lui Băsescu“ sunt, înainte de toate, intelectualii lui Valeriu Stoica.

„Ciocnirea“ dintre ziaristul credibil şi profesionist şi, probabil, cel mai redutabil gânditor politic român este ca un joc de şah, plin de mutări surprinzătoare, urmărit cu sufletul la gură de telespectatorul / cititorul iniţiat.

Istorie recentă 100% este povestea unificării dreptei, aşa cum reiese ea din participările lui Valeriu Stoica la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea TV, începând cu anul 2003. Acestora li se adaugă un interviu realizat în cadru privat, la 4 octombrie 2009, aşadar cu aproape două luni înainte de alegerile prezidenţiale. Prima constatare legată de această succesiune de interviuri i-ar putea surprinde pe cei familiarizaţi cu renumele de „combinagiu“ al fostului preşedinte al PNL. Toate aceste discuţii întinse pe o durată de şase ani demonstrează fără putinţă de tăgadă clarviziunea politică, perseverenţa în atingerea scopului şi optimismul de nezdruncinat ale lui Valeriu Stoica, în numele realizării unei forţe politice de dreapta care să contrabalanseze ceea ce reprezintă PSD pe stânga eşichierului politic.

În ritmul egal al unui sclav înhămat la galere, discret şi tenace, fără să îşi aroge merite şi să revendice funcţii sau recunoştinţă (de la el ştiu că în politică aşa ceva nu există), Valeriu Stoica s-a străduit să-i convingă pe liderii PNL şi PD de la momentul respectiv (Theodor Stolojan şi Traian Băsescu) să creadă în şansele Alianţei D.A. Încă înainte de alegerile din anul 2004 a intuit riscurile guvernării şi faptul că această alianţă nu va putea rezista, aşa că a început demersurile pentru fuziunea celor două partide aflate în componenţa ei şi pentru afilierea noii formaţiuni la Partidul Popular European. Rezistenţa la acest proiect a fost şi mai înverşunată, mai ales la nivelul Partidului Naţional Liberal, care şi-a îndreptat faţa spre PSD, iar Valeriu Stoica şi principalii susţinători ai proiectului său au fost excluşi din partid. La baza partidului ideea a găsit însă mulţi adepţi. Aceştia i-au urmat pe excluşi, numărul lor a sporit tot mai mult. A luat fiinţă Partidul Liberal-Democrat, care a fuzionat cu Partidul Democrat, dând naştere forţei politice aflate astăzi la conducerea României: Partidul Democrat-Liberal.

Obstacolele în calea proiectului de a crea o formaţiune politică aptă să se bată de la egal la egal cu PSD nu au fost puţine şi au venit din cele mai neaşteptate locuri. La 24 iulie 2004, Robert Turcescu îi reaminteşte lui Valeriu Stoica o declaraţie a senatorului liberal Nicolae Vlad Popa, care se mira cu voce tare de faptul că declaraţiile unui simplu membru de partid sunt amplu mediatizate şi că prin proiectul de unificare PNL-PD se dă apă la moară... PSD. Logica „fără cusur“ a domnului senator a fost dublată şi de un comportament politic pe măsură, domnia sa devenind ulterior eurodeputat... PD-L. Probabil astăzi este convins că noua construcţie îi datorează mai mult domniei sale decât lui Valeriu Stoica. Dar, vorba lui Valeriu Stoica, „între oameni, recunoştinţa este un lucru rar, iar în politică lipseşte cu desăvârşire“. Să mai precizez doar că această replică amară mi-a spus-o la telefon, după alegerile din 2004, în urma remarcei mele că nu l-am văzut în imaginile televizate din momentul fiestei care a urmat victoriei în alegeri.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al României, din acest an, au scos la iveală mai clar decât niciodată grupurile de interese aflate în spatele unuia dintre candidaţi.

Citirea acestei cărţi oferă încă o dată spectacolul clarviziunii politice a lui Valeriu Stoica. În 18 octombrie 2006, Valeriu Stoica îi spune lui Robert Turcescu: „Bătălia este asta. Si nu e numai bătălia în PNL (...), este bătălia pentru România. Problema este următoarea: dorim ca România să fie condusă de un grup oligarhic sau dorim ca România, ca ţară democratică, să permită fiecărui cetăţean, indiferent de averea pe care o are, să aibă şi el o acţiune la jocul politic democratic. (...) Or, lupta mea în PNL din momentul în care am sesizat acest joc, este asta: nu sunt de acord ca PNL să devină instrumentul unui grup oligarhic. După cum nu sunt de acord ca România să devină spaţiul de dominaţie a unui grup oligarhic“ (pp. 117-118).

Noi toţi am auzit atunci cuvintele fostului preşedinte liberal, dar ele au explodat în mintea noastră abia în timpul recent încheiatei campanii electorale. Iar ceea ce urmează aproape că rezumă opţiunile electoratului din scrutinul de la sfârşitul lunii noiembrie. Repet, afirmaţiile au fost făcute în emisiunea lui Robert Turcescu din 18 octombrie, 2006: „Eu cred că fiecare cetăţean are datoria să se pronunţe. Spun foarte clar acest lucru acum, aşa cum l-am spus şi acum un an, şi acum doi ani, şi acum trei ani, şi acum patru ani: n-o să accept niciodată, eu, cetăţean al României, ca un grup oligarhic să decidă în locul meu pentru România. După cum eu cred că orice cetăţean al României, inclusiv dumneavoastră, n-ar trebui să accepte niciodată acest lucru. Si eu sper, şi asta este de fapt forţa posibilă pe care am putea să o avem în viitor, eu cred că la baza fiecărui partid, la baza României sunt oameni care înţeleg acest lucru. (...) sunt convins că este aşa. De ce sunt convins că este aşa? Pentru că, de câteva ori, electoratul a arătat că ştie despre ce este vorba. Si, de câteva ori, electoratul a sancţionat exact jocul oligarhic. De ce a căzut PSD de la putere în 2004, domnule Turcescu? Pentru că am fost noi foarte buni, Alianţa D.A.?“ (pp. 118-119).

Dialogul purtat în timp de Robert Turcescu şi Valeriu Stoica este cheia potrivită pentru cei ce doresc să întredeschidă uşa care dă spre culisele clasei politice, pentru a trage cu ochiul şi a înţelege resorturile ascunse şi adevăratele mize din disputele cotidiene. Istorie recentă 100% este o carte lucidă, scrisă de doi oameni inteligenţi, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor preocupaţi sincer de viitorul României. //

// ROBERT TURCESCU,
    VALERIU STOICA
// Istorie recentă 100%
// Editura Humanitas
// Bucureşti, 2009