Cu ochii unui vest-european (III) - Birnic sau contribuabil

Valdimir Florin Niculescu 20.01.2009

De același autor

Ma intreb cum as putea traduce din germana cuvantul "Steuerzahler" in asa fel incat sa nu-si piarda sensul social. Tradus mot-à-mot ar fi "platitorul de impozite", ceea ce suna cam ca la umanistii ardeleni din secolul XIX. Cu gandul la d-l C-tin Manolescu, neuitatul meu profesor de limba romana, la Liceul "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti, imi reamintesc de ilariantul "gat-legau" (cravata), pe care nu l-am uitat o viata intreaga. Instinctiv, tind catre "contribuabil". Caut in Google si gasesc ca este vorba de persoana (fizica sau juridica) care are de platit impozite la administratia financiara, in functie de legile in vigoare. In Wikipedia (editia romana), aflu ca impozitul este o contributie personala la buget si ca persoana in cauza se numeste, intr-adevar, contribuabil. Deci, intuitiv, am avut dreptate, dar ma mai uit si in DEX. In linii mari aceeasi explicatie, nou e numai cuvantul "birnic", ca echivalent, ceea ce ma surprinde, imi aduce aminte de anii negri din istoria romanilor, cand oamenii aveau de platit dari si biruri la domn si la boier, la Biserica si la arendas, iar de drepturi… ce sa mai vorbim.
Cu totul altceva "Steuerzahler", care, in perceptia germana, este un fel de platitor universal, inzestrat cu o multitudine de drepturi, ce decurg din plata contributiei sale catre comunitate. In viata de zi cu zi, acest personaj virtual este reprezentat prin organizatii civice, ca de pilda Bund der Steuerzahler, respectiv Uniunea contribuabililor de la buget. In plus, de mass-media si de partidele de opozitie, care protesteaza vehement la greselile oficialitatii, atunci cand se pierd banii contribuabililor sau sunt ingradite drepturile acestora. Exista o Inalta Curte Federala de Control, Bundesrechnungshof, care, urmarind ce s-a facut cu banii contribuabililor, descopera mai in fiecare an 50-60 de miliarde irosite in prostie si admonesteaza administratia, ceea ce nu inseamna ca pe viitor nu se vor face alte greseli, la fel de paguboase si de evitabile.
Pozitia contribuabilului e asemanatoare cu aceea a actionarului de la bursa, care devine un copatron, cu dreptul de a se articula in ce priveste soarta si mersul societatii la care a cumparat actiuni. Statul, care nu dispune de mijloace proprii si traieste de pe urma contribuabilului, e, asadar, dependent de acesta. De aici decurg datoriile morale ale statului fata de platnic: sa il respecte, sa nu incerce sa-i reduca drepturile civice, sa nu-i iroseasca acel capital incredintat, sa fie efectiv in rezolvarea cerintelor acestuia. Contribuabilul este constient de preponderenta sa in aceasta relatie. E denumit, de aceea, si "der mündiger Burger", acel cetatean ce ia parte activa la dialog, nelasandu-se prostit sau intimidat de autoritatea statului. Interdependenta partenerilor, cat si feed-backul ce rezulta din aceasta relatie asigura dezvoltarea societatii democratice. Reprezentantii statului si ai administratiei cauta sa se achite in mod corect si eficace de obligatiile ce le revin fata de platnic, fara de "stai sa vezi" si "vino maine". Contribuabilul e patron si partener, iar amploaiatul intelege de la mic la mare ca painea lui cea de toate zilele i-o da contribuabilul (si nu statul). Acest lucru il stie si clasa politica, care, in statul cu adevarat de drept, nu-si permite acea bine cunoscuta aroganta a "conducatorilor" din dictatura si din perioada de tranzitie, des intalnita inca intr-o serie de tari est-europene.

Contribuabilul roman

Si la Bucuresti? Se pare ca perioada de tranzitie nu s-a terminat. La Tribunalul mare, superb renovat, am vazut, cu un an in urma, o multime de afise pe usi: "Accesul publicului interzis". Cat de sfidant suna acest imperativ pentru ochii si urechile vizitatorului din Vest! Nu se poate si altfel? Ca sa nu mai vorbim de lupta de clasa de la toalete. Juristii au toalete luxoase, pazite de o cerberita, in timp ce vulgul, toalete nepazite, neelegante si nu bine ingrijite.
Atat la intrare, cat si pe scari si pe culoare, o armata de politisti si jandarmi, tinuti la vedere. Suntem oare un public de criminali, de raufacatori, ce trebuie permanent tinut in frau? Ai impresia ca statul nu si-a inteles rolul in societatea democratica si ca simte nevoia sa-si arate in continuare coltii, la fel ca in vremurile trecute. Lipsa aceasta de sensibilitate civica este inacceptabila in ziua de azi, cand statul si institutiile sale trebuie sa fie partenerul nostru si sa ne respecte. Sa nu ceara plecaciune si caciulism de la noi, sa nu vrea sa ne infricoseze. Pe afisele de mai sus se poate citi si "Acces (numai) pentru personal". Cel mult un cuvant in plus, dar ce mare diferenta de stil. Iar armata de jandarmi, ce nu are ce cauta in tribunalele civile, poate fi inlocuita cu cadre de paza ale justitiei, in uniforme proprii. Si daca totusi e nevoie de cativa jandarmi la penal sau in cazuri de forta majora, ma rog… dar nu mereu si peste tot.
Aceeasi lipsa de respect fata de public si la Primaria Municipiului Bucuresti, cand, de pe o zi pe alta, au aparut niste afise tot atat de insidioase cu "Nu (mai) avem program cu publicul", la toate birourile, unde, pana deunazi, publicul avea acces. Am aflat ca e o masura "de sus". Am vazut, in zilele acelea, functionare speriate si infricosate ce se uitau cu coada ochiului la sefa de birou, atunci cand un cetatean mai indraznet dadea buzna si isi arata indignarea. Am vazut sefe de birou obraznice si mojice cu publicul. Am vazut retinere si nesiguranta si la nivelul conducerii medii, frica acestora sa nu spuna ceva gresit ce s-ar putea intoarce impotriva lor. Iar bietului cetatean, care avea nevoie de o lamurire sau de o informatie imediata, i se oferea o audienta la primar, peste 6 luni, ca, vezi doamne, numai primarul poate da un raspuns. Ceilalti tremurau cu multimea de politisti si jandarmi tinuti la vedere. Incredibil! Primaria nu e un instrument de represiune, ci o institutie de contact cu publicul. Primarul e un manager al intereselor contribuabililor si, ca atare, trebuie sa fie in permanenta si pe cat posibil la dispozitia publicului, el si reprezentantii sai, care nu au nevoie de calus la gura. Lefurile personalului le plateste cetateanul, si nu primarul, iar un sistem administrativ lipsit de posibilitatea rezolvarii cauzelor la nivel mic si mijlociu e sortit esecului prin ineficienta. Ca sa nu mai vorbim de metoda cercului vicios, prin care cetateanul e purtat de la Ana la Caiafa, inainte si inapoi, dat fiind ca nici Ana si nici Caiafa nu vor sa-i rezolve problema, fiindu-le frica de responsabilitatea unei hotarari. Ca numai capul bagat in nisip sabia nu-l taie...

Birocratia

Asemenea reminiscente trebuie combatute mereu si la oricare pas, asa cum incerc si eu, de cate ori am ocazia. De curand, am fost instiintat ca s-au gasit niste acte de familie la Arhivele din Bucuresti si sunt invitat sa le ridic. Mi se comunica ce am de facut, ce dovezi trebuie sa prezint si ce taxa am de achitat la posta, dar niciun cuvant despre ce anume cerere e vorba (am mai multe) sau despre ce acte, nu tu numar de inregistare, nu tu numar de telefon unde sa ma adresez spre lamurire, nu tu numele functionarului de referinta, asa cum se obisnueste intr-o tara civilizata. Problema nu e noua. Aproape nicio scrisoare oficiala nu prezinta in Romania un en-tête complet si edificator, iar cand exista un numar de telefon, patesc ca la Ministerul Justitiei sau la consulatele din strainatate, unde se pune receptorul alaturi si nu se raspunde. Domina vechea mentalitate, aceea cu rolurile inversate: eu, amploaiatul, sunt sef, iar tu, cetatene, te afli la cheremul meu, e bine? Uite ca nu e bine.
Inainte de a plati, ma sui in masina si merg la Vacaresti sa vad despre ce e vorba. Daca m-ar fi lamurit cineva la telefon si as fi avut datele de referinta (numar inregistrare, numar telefon etc.), as fi economisit un drum, bani si timp, ambuteiaje, poluare ecologica, benzina, cauciucuri uzate etc. Si nu sunt singur, ca mine ratacesc mii de oameni de la o institutie la alta, irosind si pagubind venitul national, dat fiind aceste absurditati ale unei administratii stupide si incompetente.
Pentru lucrarea de fata am de platit o taxa la posta si trebuie sa aduc si un timbru fiscal de valoare neinsemnata. Dar de ce sa platesc la posta sau trezorerie, si nu la fata locului, unde mi se elibereaza documentul, de exemplu la Arhive, Tribunal sau Primarie? De ce se recurge la aceasta sistematizare greoaie, cu o casierie centrala, in dauna populatiei si a traficului rutier? De ce aceasta lipsa de respect fata de cetatean, de banii si timpul lui, cand s-ar putea plati direct, ca in toate celelalte tari civilizate, la o casierie din institutia respectiva? Ca doar n-o sa fuga casierul cu cativa gologani ca sa ajunga pe drumuri si dupa gratii. Am uitat ca omul este capitalul cel mai de pret, asa cum ne-au invatat ideologii tovarasilor din trecut?
Plata la posta e un chin, o cazna diabolica, o masura impotriva umanitatii. Formularul cere codul IBAN, codul numeric personal, adresa expeditorului si a destinatarului, spatiul e mic, insuficient si indicatiile dezastruoase. Eficacitatea administrativa cu care sunt obisnuit la mine acasa ma face sa nu inteleg de ce trebuie sa completez formularul verde de mana, pentru ca apoi persoana de la ghiseu sa il transcrie in calculator. De ce aceasta munca dubla, de ce aceasta ineficienta si pierdere de timp? De la Arhive am primit un bilet cu toate datele de cont. Am si scrisoarea de instiintare cu numele si adresa mea. Functionara ar putea introduce toate datele direct in calculator, ceea ce zice ca nu se poate, ca asa sunt dispozitiile.
Ce dispozitii idioate sunt astea, in dauna ei, a mea si a celor ce stau dupa mine la coada?
A doua zi, mai am o discutie interesanta. Ajung prea devreme la Arhive, crezand cu naivitatea mea vestica ca, daca mi s-a spus sa fiu acolo la ora 8:30, se chiar si lucreaza. Cladirea anexa unde se elibereaza actele e incuiata, dar din fericire cladirea centrala e deschisa. Intru si vad ca sunt singur. Ma asez pe un scaun din culoarul de asteptare. Dupa cordon, la un mic birou mobil, sta jandarmul obligatoriu, un baiat tanar, cam plictisit din lipsa de preocupare. Il intreb respectuos daca are cumva un creion, vreau sa fac niste notite. Imi da un pix care sucomba la primele incercari. Il dau, cu multumiri, inapoi. Peste un timp, vine de afara un al doilea gardian, cativa ani mai in varsta, si se pune la taclale cu colegul sau. Amandoi ma privesc cam provocator, apoi cel tanar prinde curaj si-mi spune ca nu e voie sa astept aici si ma invita sa ies afara. Raman ca la dentist si nu reactionez cu nimic. Baiatul ma mai invita inca o data sa ies afara, asa ca imi sare definitiv mustarul, dar raman calm si politicos. Zic: asculta domnule, aici, unde stau eu, este zona pentru public sau nu? Da, dar dvs. vreti la celalalt birou. Ei si? Sunteti aceeasi institutie sau nu? Ce conteaza unde astept? E dreptul meu sa astept aici, avand in vedere ca dincolo e inchis. Vrea sa cheme un superior ca sa ma lamureasca dansul. Uite, domnule, ii zic, eu sunt cetatean strain si, in conformitate cu prevederile UE pentru institutiile cu public, atata vreme cat am ceva de rezolvat aici, la Arhive, si in masura in care nu deranjez pe nimeni printr-un comportament inadecvat, am dreptul sa astept in zonele special amenajate pentru public. Si daca seful dumitale e de alta parere, sa vina sa stam de vorba si o sa inteleaga ca nu are dreptate. Da…da stiti, avem si noi dispozitii etc...
Ce dispozitii, domnule? Arata-mi, te rog, ce dispozitii ai dumneata in scris si de la cine.
Baiatul ridica din umeri si se mai domoleste. Colegul lui ma intreaba de unde vin. Din Germania? Si asa e la dvs.? Exact asa e… si exact asa trebuie sa fie si la dvs., replic eu.
Rade. Ah, la noi, stiti dvs… Da, zic, stiu si gasesc ca rolul dvs. e sa intelegeti si sa aparati publicul. Sa acceptati ca cetateanul care vine aici nu e birnic, ci cetatean, platnicul care va plateste salariul si purtati-va cu el conform dictonului "clientul e intotdeauna rege", ca doar el va da de mancare. Si daca seful e de alta parere, deschideti-i capul si convingeti-l ca nu are dreptate, ca doar sunteti oameni tineri si viitorul tarii e in mana voastra.
Discutia devine joviala. Se vede ca am atins, se pare, pe undeva, niste corzi sensibile. Nu-i trece nimanui prin cap sa ma mai pofteasca sa ies afara. Pe la orele 9:00 apar, in sfarsit, si doamnele cele intarziate si imi elibereaza documentele. Cand ies afara, cei doi jandarmi au iesit si ei in curte la o tigara si o gura de aer curat. Ma saluta amical cu zambetul pe buze. Suntem prieteni.

(Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22