„Blocaj în Brexit“ și câteva observații pe marginea politicilor de imigrație

Din punct de vedere regional, Brexit-ul a fost preponderent o răzvrătire anglo-galeză, uitându-se de problemele Scoției și mai cu seamă de cele ale Irlandei de Nord. Până astăzi.

Victor Popa 20.11.2018

De același autor

Haosul politic de la Londra generează din nou temeri în rândul europenilor. Sau, mai bine zis, în rândul cetățenilor europeni care locuiesc și muncesc în Marea Britanie. Valabil, de altfel, și pentru cei peste un milion de britanici care trăiesc pe continent. Că ești un român din Birmingham sau un englez din Alicante, preocupările sunt cam aceleași: accesul la sistemul public de sănătate, dreptul de muncă sau dreptul de ședere. Vârstnicii englezi mai au o grijă în plus legată de indexarea pensiilor de stat. Cei care aleg să se retragă în țări precum Canada sau America sunt nevoiți să renunțe la majorări. În cazul lor, pensia de la stat, modestă, ce-i drept, a fost înghețată la nivelul de la data la care au părăsit Marea Britanie. Până în prezent, pensionarii care s-au îndreptat către zonele însorite ale Europei au beneficiat de aceleași indexări ca acasă. În cazul unui Brexit abrupt, adică fără acord, UE ar avea același statut cu SUA, să zicem. Din cele 480 de lire, nivelul actual al pensiei de stat, n-ar mai rămâne mare lucru, având în vedere că lira oricum pierde teren față de moneda europeană.

Pe de altă parte, anularea drepturilor de passporting pentru instituțiile financiare britanice scumpește accesul la pensiile private. Astfel, din multe puncte de vedere, angoasele britanicilor de pe continent sunt chiar mai pronunțate decât cele ale cetățenilor europeni din UK. Te și miri cum cei mai mulți dintre ei au votat totuși pentru Brexit. Indiferent dacă și-au făcut-o cu mâna lor și dacă n-au luat nicio secundă în calcul consecințele, zilele trecute premierul Theresa May a căutat din nou să-i liniștească: „Unul dintre elementele pe care le-am negociat, de fapt, este chiar primul element, ține de drepturile cetățenilor europeni care trăiesc în UK și în egală măsură drepturile cetățenilor britanici care trăiesc în Uniunea Europeană (...) și aceste drepturi au fost protejate. Dacă nu ajungem la un acord, eu am spus că drepturile europenilor care trăiesc în UK vor fi protejate și mă aștept ca și celelalte țări europene să facă același lucru pentru cetățenii britanici care trăiesc acolo. (...) Sper ca și celelalte țări să-i trateze pe britanici cu același respect [„pe care noi îl acordăm cetățenilor europeni“ – n.r]. Comentariile primului ministru, exprimate vineri la postul de radio LBC, au venit chiar sub formă de răspuns la întrebarea unei ascultatoare din Spania, îngrijorată de perspectiva unui Brexit dur. Prin urmare, atât românul din Birmingham, cât și englezul din Alicante n-au de ce să-și facă probleme, nu?

Theresa „Maybot“

Doar că, în ultimii doi ani și jumătate, premierul a mai transmis de cel puțin zece ori exact același mesaj. De multe ori l-a repetat ad litteram. Nu degeaba i se spune „the Maybot“. Printre atributele de om politic ale Theresei May nu se numără nici spontaneitatea și nici creativitatea. Este însă extrem de conștiincioasă. Când are un șef, nu-i iese din cuvânt, indiferent cât de bună sau de logică este direcția trasată. Cât timp a deținut portofoliul Internelor, a fost responsabilă cu implementarea unei politici pe cât de ambițioasă, pe atât de controversată. Premierul de atunci, David Cameron, și-a propus să reducă „migrația netă“, adică diferența dintre cei care pleacă și cei care vin, sub nivelul de 100.000. Până astăzi, este considerată o inițiativă-reper atunci când vine vorba de obiective autoimpuse nerealizabile. Spre exemplu, în 2015, cu un an înainte de referendumul pentru Brexit, migrația netă a atins un maxim istoric de 332.000. În prezent, după un recul vizibil, se situează la 270.000. Cifrele sunt spectaculoase. Trebuie totuși subliniat că acoperă atât imigrația intra-, cât și extracomunitară.

Home Office-ul (Ministerul de Interne) condus de May a încercat din răsputeri să pună în practică dispozițiile date atunci de Downing Street. S-a folosit de o serie întreagă de șicane administrative, unele chiar la limita legii. Oameni care locuiau de zeci de ani în Marea Britanie în mod legal, cu serviciu și cu familie, primeau scrisori oficiale în care erau somați să-și facă rapid bagajele și să plece din țară. Cererile de rezidență erau respinse pe bandă rulantă, fără explicații, după ce, peste noapte, s-au transformat dintr-o procedură simplă într-un formular stufos de 85 de pagini. Abuzurile de mai sus stau la baza strategiei pe care Theresa May, la vremea aceea, a botezat-o cu mândrie „politica de atmosferă ostilă“ la adresa imigrației.

Ostilitatea din atmosferă a luat însă și forme ceva mai concrete. Sute de vieți au fost distruse în urma așa-numitului „scandal Windrush“, un ecou trist al trecutului colonial. Mai concret, este vorba despre cei pe care britanicii i-au invitat să vină și să ajute la reconstrucția țării după 1945. „Generația Windrush“ își leagă numele de MV Empire Windrush, vaporul care în 1948 a acostat în portul din Essex. La bord se aflau „supuși britanici“ (termenul vremii pentru „cetățeni“) din insulele Caraibelor, primii care au răspuns la apelul Londrei. Peste ani, legislația cu privire la imigrație s-a tot înăsprit și, în cele din urmă, cetățenia britanică nu s-a mai aplicat la întreg spațiul Commonwealth. Mulți membri ai „generației Windrush“, adică cei sosiți între 1948 și 1973, au rămas practic doar cu pașaportul țării de origine. Campania de ostilitate fățișă instigată la nivelul autorităților de Theresa May i-a lovit din plin. Unora nu li s-a mai permis accesul în țară la întoarcerea din concediu. Alții au fost pur și simplu luați pe sus și deportați în țări precum Jamaica sau Trinidad and Tobago. Celor mai norocoși dintre ei li s-a tăiat doar accesul la pensii și la servicii sociale. Pe deasupra, n-au mai putut să se angajeze nicăieri pentru că nu mai aveau niciun statut legal. A fost nevoie de doi ani și de demisia noului ministru de Interne, Amber Rudd, pentru ca guvernul să constate eroarea și să demareze reparațiile.

Având în vedere pedigree-ul antiimigrație al Theresei May, un titlu de glorie până mai ieri, temerile europenilor sunt oarecum justificate. Desigur, odată confruntată cu realitățile complicate ale negocierilor cu Bruxellesul, retorica s-a schimbat cu 180 de grade. Așa cum spuneam mai devreme, apelurile la calm și asigurările ferme din partea premierului n-au lipsit. Ceea ce lipsește deocamdată este un acord concret în acest sens.

Într-adevăr, imigrația intracomunitară reprezintă o problemă politică acută pe plan intern. Susținătorii Brexit evită însă să pomenească despre un adevăr cel puțin la fel de incomod. Strategia lor vizează relații economice cât mai strânse cu marile economii emergente precum China sau India. Acestea au condiționat încă din start orice acord de liber schimb cu relaxarea semnificativă a regimului de vize pentru propriii cetățeni. Din această perspectivă, „invazia românească“ nu este decât un preambul modest la ce ar putea să urmeze.

O răzvrătire anglo-galeză

Revenind la haosul politic de la Londra, trebuie spus că, din punct de vedere regional, Brexit a fost o răzvrătire anglo-galeză. Prin urmare, problemele Scoției și mai cu seamă cele ale Irlandei de Nord n-au contat în campania premergătoare referendumului din 2016. Subiectul dezbaterilor a fost imigrația intracomunitară, nu protestanții din Ulster. A fost nevoie de invocarea prematură a Articolului 50 și de începerea discuțiilor cu partenerii europeni, pentru ca tabăra Brexit să-și aducă aminte de granița cu Irlanda. De aici și toate complicațiile. În Parlament, premierul depinde de cele zece voturi ale DUP, unioniștii din Irlanda de Nord. Ei au respins deja soluțiile pe care le prevede Acordul de retragere, agreat săptămâna trecută cu Michel Barnier, negociatorul șef de la Bruxelles. Chiar dacă, în lipsa unui acord de liber schimb, întreg Regatul Unit urmează să intre într-o uniune vamală temporară cu UE, există totuși câteva prevederi care se aplică exclusiv Irlandei de Nord, având în vedere că este singura graniță terestră cu Europa. DUP nici nu vrea să audă de așa ceva. Mai mult, Dominic Raab, secretarul demisionar pentru Brexit, a ținut să toarne gaz pe foc într-un interviu acordat Sunday Times: „În mod clar am simțit cum asupra Comisiei plutesc tot felul de forțe oculte, care ne spuneau că Irlanda de Nord este prețul pe care Marea Britanie trebuie să-l plătească pentru ieșirea din Uniunea Europeană“. Faptul că Raab își amintește de „forțele oculte“ abia acum ține de jocul politic intern.

Comentariile vin pe fondul rebeliunii din interiorul Partidului Conservator și al fragilității cabinetului în Parlament. Șansele ca documentul să treacă de votul din Westminster, cel puțin în forma actuală, sunt minime. Aripa dură a Tory nu este de acord cu formula uniunii vamale, care nu poate fi părăsită decât cu acordul ambelor părți. Ei cred că Marea Britanie rămâne astfel legată de Europa pe termen nelimitat. Pe de altă parte, opoziția laburistă, încurajată de dinamica sondajelor de opinie, speră la alegeri anticipate. În ciuda lipsei unei poziții unitare vis-à-vis de Brexit, perspectiva preluării puterii de către Labour le oferă totuși o anumită coerență de moment.

Incertitudinile generate de situația politică de la Londra au atins un nou maxim. Pe termen scurt, nu sunt excluse nici situațiile inedite din punct de vedere constituțional sau așa-numitele „ape necartografiate“. Pentru ambele părți, prioritatea zero rămâne totuși protejarea drepturilor europenilor din Marea Britanie, precum și pe cele ale britanicilor din Uniunea Europeană.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22