Brexit: pe aici nu se (mai) trece!

Imigrația intracomunitară, principalul subiect generator de ostilitate la adresa Bruxellesului, a ajuns să fie tema-clivaj care desparte marile tabere din referendumul britanic. Românii și polonezii rămân ținte favorite în tirul încrucișat al tabloidelor.

Victor Popa 21.06.2016

De același autor

 

Un plebiscit organizat pe 25 mai ar fi fost de bun augur pentru David Cameron. Mo­tivul? A doua zi, Biroul Național de Sta­tis­tică (ONS) a publicat un document care poa­te hotărî atât soarta referendumului din 23 iunie, cât și viitorul Uniunii Eu­ro­pene.

 

În sine, raportul trimestrial pe marginea migrației nu a adus mari surprize. Mi­gra­ția netă (diferența dintre cei care pleacă și cei care vin) nu a consemnat, în mod sur­prinzător, un nou maxim istoric. Efectul a fost însă emoțional, cu implicații elec­to­rale profunde. Astfel, imigrația intra­co­mu­nitară, principalul subiect generator de os­ti­litate la adresa Bruxellesului, a reușit să recucerească tematic dezbaterea pu­bli­că.

 

Pentru tabăra Leave, imigrația re­prezintă lozul câștigător sau bi­letul luat din gara Bruxelles-Mi­di, cu destinația St. Pancrass In­ternational, „fără întors“! Sim­pli­ficarea tematică a campaniei cu puțin timp înaintea votului face ca avansul eu­ro­scepticilor să fie greu de recuperat. Până mai ieri, avalanșa de estimări și concepte macroeconomice lansată de apărătorii sta­tu quo-ului rezona doar cu o parte din pu­blic. Ideea de „imigranți săraci din Europa de Est“ este pe înțelesul tuturor.

Furtuna perfectă

Nu putem pierde din vedere şi posibilele unde de șoc geopolitice pe care Brexit-ul le-ar genera. Intern, poate reactiva problema scoțiană care, în eventualitatea unei ieşiri, ar putea forța un nou referendum prin care să decidă ruperea de Anglia și rămânerea Scoției în UE. În această lectură, stația terminus a Brexit-ului ar ajunge să fie doar o Mică Britanie. La rândul său, un astfel de rezultat ar redeschide cutia separatismelor regionale, cel catalan fiind doar vârful unui iceberg de forțe centrifuge, antisistem, care au prins viață în multe dintre colțurile Europei.

Brexit-ul este şi o formă de abdicare. Istoria și cultura strategică reflectă o tradiţie de „balancer“ pe care Marea Britanie a jucat-o prin echilibrarea configurațiilor de putere care deveneau mult prea amenințătoare pentru stabilitatea Europei. După cum spunea Lordul Palmerston, anumite interese nu se schimbă niciodată. „Direcția Europei rămâne pur și simplu un interes britanic național vital. Fillip al II-lea al Spaniei, Ludovic al XIV-lea, Napoleon și, da, Adolf Hitler, toate sunt pericole gestionate pentru că Marea Britanie le-a opus coaliții și un pol de putere liberală de contrabalansare“, spune și istoricul Julian Lindley Frech.

Nevoia asta rămâne profund evidentă într-o Europăa care, lipsită de Marea Britanie, ar ajunge să fie dominată fie de binomul franco-german, de Berlin sau tot mai polarizată între Germania și Rusia. Niciuna dintre alternative nu anunță nimic bun pentru Flancul Estic. Brexit-ul ar fi doar începutul unei „fragmentări contagioase“ și, în cele din urmă, începutul diluării, al dezagregării Vestului. (O.M.)

Cum s-a ajuns aici și ce spun, de fapt, ci­frele de la statistică? În 2015, imigrația din spațiul comunitar și-a menținut tra­iec­to­ria ascendentă și a înregistrat un avans de 10.000 față de anul anterior, până la ni­velul de 184.000. În ceea ce privește noii veniți din afara UE, numărul acestora a scăzut ușor față de 2014, se menține însă mai ridicat cu 4.000 față de cel din UE. Es­te de remarcat că acest avans s-a diminuat considerabil, având în vedere că, în urmă cu doar un an, el se situa la 20.000, res­pectiv 194.000 din spațiul extracomunitar, față de 174.000 de cetățeni sosiți din state membre. De aici și prima controversă. Spa­țiul extracomunitar poate fi definit co­locvial ca „restul lumii“, în cazul Marii Bri­tanii se referă însă cu precădere la zona Commonwealth. Cererile de reîntregire a familiei depuse de britanici originari din țări precum India, Pakistan sau Ban­gla­desh sunt de ordinul zecilor de mii pe an. Restricțiile tot mai mari impuse de guvern în vederea limitării imigrației extra­co­mu­nitare dau naștere unor frustrări speculate eficient de ideologii Brexit. De altfel, în febra campaniei electorale din 2010, David Cameron, la vremea aceea critic vehement al Bruxellesului, a făcut o promisiune pe cât de hazardată, pe atât de periculoasă as­tăzi pentru cauza Remain: reducerea mi­gra­ției nete sub nivelul de 100.000, în ur­mătorii cinci ani. Eșecul acestei politici asu­mate se răzbună crunt pe premier și afec­tează serios șansele Remain din 23 iu­nie. Practic, în condițiile în care imigrația a redevenit elementul central al dez­ba­te­rii, adepții Brexit văd ruperea de Uniune ca unică soluție pentru ceea ce numesc „recâștigarea controlului asupra gra­ni­țelor“. Ei curtează votul etnic și deplâng discri­minarea la care ar fi supuse familiile din fostele colonii. Totodată, atrag atenția asupra afinităților culturale cu popoarele din spațiul Commonwealth, elemente pe ca­re, spun ei, britanicii nu le împărtășesc cu est-europenii. Această atitudine con­tras­tează însă puternic cu cea afișată în 2011, când mulți dintre militanții Leave de astăzi puneau revoltele din Londra pe seama presupuselor incompatibilități cul­turale cu minoritățile etnice originare din același spațiu Commowealth.

 

Salariile și locurile de muncă sau, mai de­grabă, angoasele sociale ce derivă de aici sunt, la rândul lor, teme nelipsite. În pre­zent, nouă din zece angajați sunt britanici, cu o rată scăzută a șomajului, de puțin pes­te 5%. Ce-i drept, dacă așezăm evo­lu­ția veniturilor salariale într-o perspectivă mai largă, situația este diferită. În termeni reali, între 2008 și 2014, veniturile au cu­noscut cel mai accelerat declin din istoria recentă, fără o revenire solidă, în ciuda inflației scăzute din ultima perioadă. Aici, realitățile macro specifice economiei bri­ta­nice au reprezentat factorul determinant. La nivel politic, însă, presiunea pe salarii este atribuită imigranților. De altfel, sin­gu­rul studiu invocat de tabăra Leave în cur­sul campaniei este cel publicat pe această temă de Banca Angliei. Potrivit băncii cen­trale, imigrația a generat, în medie, o re­du­cere salarială de 0,5%, cu accent pe zo­na necalificată. Argumentul a prins în rân­dul multor suporteri ai Brexit, chiar dacă, începând cu 1 aprilie 2016, guvernul a majorat salariul minim la nivel național, de la 6,70 de lire pe oră, la 7,20 de lire.

 

Starea tot mai precară a Sis­te­mu­lui Național de Sănătate (NHS) reprezintă un alt punct nevralgic pe agenda publică. Tabăra Leave pune deteriorarea vizibilă a cali­tății serviciilor pe seama numărului mare de nou-veniți. Intrarea NHS pe deficit s-a produs în anul financiar 2013-2014, însă ritmul amețitor de creștere a pierderii (de opt ori în 12 luni) nu poate fi atribuit vre­u­nui factor demografic. Nici măcar într-un scenariu apocaliptic. Cauzele declinului sunt multiple și țin cu precădere de refor­ma de tip start-stop, aplicată de Cabinetul Cameron în ultimii ani, în funcție de barometrul politic al zilei. Presiunea pe ser­vicii este reală, însă neomogenă din punct de vedere geografic. Cu alte cu­vin­te, multe dintre fiefurile Brexit nu o re­simt în mod direct, nefiind destinații pre­dilecte pentru imigranți. În mod para­doxal, Londra, zona cu cea mai mare den­sitate cosmopolită la nivel european, este principala redută pro-UE. Contribuția ce­lor peste 50.000 de cetățeni comunitari ca­re lucrează în NHS, pe fondul lipsei acu­te de cadre, este subliniată de tabăra Re­main și relativizată de ceilalți, tot prin ar­gumentul Commonwealth.

 

Zig-zag-ul politic și inconsecvența po­zi­ții­lor față de Bruxelles îl costă astăzi scump pe David Cameron. În 2010, și-a retras par­tidul din mainstreamul politic eu­ro­pean, părăsind PPE. În 2013 a promis că va organiza un referendum de tip in-out, în condițiile în care un altul, cel scoțian, îi bătea deja la ușă. Înainte de orice, de­monizarea constantă a Bruxellesului, îna­in­te, dar și după ascensiunea la putere, i-a erodat masiv propria credibilitate, atunci când vine vorba de tematica europeană. Doar 18% dintre britanici mai cred astăzi în pledoariile sale pe marginea acestui su­biect.

 

În ceea ce privește victimele colaterale ale acestei dezbateri, românii și polonezii ră­mân în continuare ținte favorite în tirul în­crucișat al tabloidelor. Asemănările în­tre cele două comunități se opresc însă aici. Varșovia sare vehement în apărarea pro­priilor compatrioți și polemizează cu Londra, indiferent de culoarea politică a guvernului de acasă.

 

Din București, liniștea răsună aproape asur­zitor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22