Anul politic 2017. Thriller de Moldova

De departe, anul politic 2017 în Republica Moldova a stat sub semnul coabitării atent coordonate dintre Partidul Democrat de gu­vernământ și socialistul Igor Dodon (fost și actual lider „de su­flet“ al PSRM), ales pre­șe­dinte prin fraudă în toam­na anului 2016. Primul an de mandat al lui Dodon ne-a oferit un răspuns edi­ficator la întrebarea de ce l-a preferat PD și liderul său, oligarhul Vlad Pla­hot­niuc, pe Dodon președinte, și nu pe Maia Sandu, pre­ședinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și reprezentanta opo­ziției proeuropene și antioligarhice, deși în campanie PD declarase formal că o sus­ține, retrăgându-și propriul candidat, lip­sit de șanse.

Igor Dodon, „prezidentul“ maleabil

În campania electorală, Dodon umbla pe la toate posturile TV cu o hârtie pe care o bă­ga sub nas contracandidaților săi, ce­rân­du-le, mai cu seamă liderei PAS, să sem­neze că nu vor colabora cu Plahotniuc. Ajuns (un fel de) președinte, socialistul a făcut exact contrariul. Culmea docilității sale față de oligarh a fost schimbarea legii electorale în iulie 2017: PSRM a votat so­li­dar, alături de PD, pentru sistemul elec­toral mixt – reformă de care nu socialiștii, care conduc în sondaje, aveau nevoie, ci actuala guvernare.

În primul său an de mandat, Dodon a fă­cut opt vizite la Moscova, reușind în cele din urmă să devină ciuca ironiilor pre­șe­dintelui Putin și a presei rusești. A fost de mai multe ori în vacanță cu familia, a vi­zitat Muntele Athos împreună cu o de­le­ga­ție de socialiști îmbrăcați în treninguri al­be, ca heruvimii. A vânat și a chefuit ală­turi de foști deputați ruși la reședința prezidențială de la Con­dri­ța.

Urmându-și agenda pro­ru­sească, Dodon s-a ilustrat ca apărător al se­­pa­ra­tis­mu­lui trans­nis­trean și găgăuz, pledând pentru fe­de­ra­li­za­rea Re­pu­blicii Moldova. Ma­rele său eșec s-a numit re­la­ția cu Bu­cureștiul și Ki­e­vul, ca­pi­tale în care nu a fost in­vi­tat niciodată. Ar fi putut fi altfel? Dodon a declarat în re­pe­tate rânduri că Penin­sula Crimeea aparține Ru­siei și a proferat invective la adresa Ro­mâ­niei, amenințând Bucureștiul cu re­cons­ti­tuirea „Moldovei Mari“ după o hartă din secolul XVIII, pe care i-a dăruit-o Putin, și a cerut interzicerea unionismului în Re­pu­blica Moldova.

Dodon și-a uitat promisiunile din cam­panie legate de lupta anticorupție și, ca să-și mai țină fața de opozant al re­gi­mului, s-a împotrivit numirii unor mi­niștri propuși de PD. Ca urmare, Curtea Constituțională „a constatat cir­cum­stan­țele care justifică interimatul funcției de președinte“, astfel încât Dodon a fost sus­pendat provizoriu de trei ori, pe 17 oc­tom­brie 2017 și pe 2 și 5 ianuarie 2018, pentru ca noii miniștri să-și poată intra în pâine. Ordinul de numire a acestora a fost sem­nat de președintele parlamentului, Adrian Candu. După care lui Dodon i s-a per­mis... să simtă din nou pământul sub pi­cioare.

Manevrele guvernării Plahotniuc

S-ar putea spune că, prin suspendările succesive ale lui Dodon, guvernarea de la Chișinău demonstrează o lipsă de respect pentru funcția în care s-a cocoțat so­cia­lis­tul. Altfel pur și simplu nu-l ajuta pe Do­don să devină președinte și ar fi fost sin­ceră în elanul ei proeuropean. Dar nu e. După cum nici Dodon nu se grăbește să-și tragă pe trup cămașa martiriului, intrând, de pildă, într-o totală... grevă pre­zi­den­țială, împingând lucrurile spre un refe­ren­dum de demitere a sa, cu care s-a mai în­tâmplat să ispitească puterea la adăpostul popularității lui în sondaje. Cred că și-a dorit, uneori, cu ardoare să fie suspendat, precum în cazul legii de combatere a pro­pagandei rusești, pe care a refuzat să o pro­mulge, ca să nu-l supere pe Putin. A pro­mulgat-o în locul său același spicher Can­du. Totuși, s-ar putea ca problema de­miterii lui Dodon să se pună mai acut și să se facă prin tragere la răspundere pe­na­lă pentru repetate încălcări ale Cons­ti­tuției, evitându-se referendumul.

Plahotniuc are (avea) nevoie de Dodon pentru a-și justifica pretenția de „redută“ în calea unei invazii rusești. Adoptarea le­gii antipropagandă se înscrie așadar în în­cercarea de recredibilizare a regimului de la Chișinău în ochii Occidentului. Mai ales că, după adoptarea votului mixt, Uniunea Europeană a înghețat asistența macr­o­fi­nan­ciară pentru Moldova. Pe de altă par­te, riscurile unei demiteri a lui Dodon, în­tr-un an electoral, trebuie atent calculate. Ar însemna să te strici definitiv cu Rusia, unde lui Plahotniuc i s-au deschis niște do­sare penale sub acuzația de plănuire de asasinate la adresa unor rivali ai săi spri­jiniți de Rusia.

E drept că justiția rusă are o credibilitate catastrofală! Ca și justiția moldoveană, de altfel. Asta se vede izbitor în cazul ban­che­ru­lui Ilan Șor, considerat principalul vi­no­vat de furtul miliardului de dolari din băn­cile moldovene în toamna lui 2014, tot el protagonist în cele două rapoarte în­toc­mi­te de compania americană Kroll, angajată de guvern pentru investigarea fraudei ban­ca­re. Condamnat în primă instanță la șap­te ani și jumătate de închisoare, Șor a fost ales primar de Orhei, postură din care tin­de să transforme vechiul târg răzășesc în­tr-un Disneyland, organizând iarmaroace, concerte-monstru cu vedete de peste ho­ta­re și magazine pentru pensionari în toa­tă Moldova, unde se vând produse la preț redus. Și nimeni nu-l întreabă din ce bani o face, ca într-un sat fără câini, ca într-un stat fără legi și fără instituții.

Thriller de Moldova. Să stai și să te mi­nu­nezi. De la distanță. Că, dacă te dai mai aproa­pe, zâmbetul ți se transformă în gri­masă.