Moldova: spre Europa cu pietroiul comunismului de gât

De la agonie la extaz sau, mai degrabă, viceversa. Alegerile din 28 noiembrie nu au reuşit să tranşeze dilema Est sau Vest pentru Moldova. În acest moment nu ştim dacă Alianţa pentru Integrare Europeană va rămâne la putere sau va fi înlocuită de o coaliţie condusă de comunişti. Vor urma negocieri, foarte dure, în culise. De aceea, voi face câteva constatări pe urmele încă fierbinţi ale scrutinului de duminică.

Mai întâi, inconsistenţa exit-poll-urilor. Fie că n-au fost făcute profesionist, cu date incorect colectate şi prost procesate, fie basarabenii s-au temut să-şi declare opţiunea reală. Operatorii s-au orientat, cumva natural, dar într-un mod care a viciat obiectivitatea sondajului, spre oamenii dispuşi să răspundă. Putem uşor presupune că pensionarii, în special rusofonii care i-au votat pe comunişti, s-au eschivat sau au livrat răspunsuri nesincere când au fost întrebaţi în română de nişte tineri cu accent de Bucureşti.

Apoi, un an de guvernare democratică e prea puţin pentru o semnificativă schimbare de mentalitate. Peisajul media s-a dezvoltat spectaculos, au apărut două televiziuni de ştiri, oamenii au gustat din libertate, însă sărăcia, instabilitatea politică, blocajul constituţional au determinat deznodământul scrutinului. Aşa miliardari cum sunt, comuniştii au gustat „pâinea neagră“ a opoziţiei, nu le-a plăcut şi au tratat scrutinul din 28 noiembrie ca pe un al doilea Stalingrad, ca pe ultima lor bătălie. S-au comportat, din nou, asemeni unui partid-antisistem. Au compromis alegerea preşedintelui în decembrie 2009 şi, ulterior, vreme de 6 luni, au boicotat şedinţele parlamentului. Au sabotat referendumul din 5 septembrie, menit să schimbe procedura de alegere a şefului statului. Au inventat diguri aruncate în aer de guvernanţi pentru a proteja oraşe româ­neşti, au răspândit minciuni şi diversiuni, au înscenat răpiri de persoane. Voronin a refuzat să participe la dezbaterile electorale, preferând să-şi înjure adversarii la conferinţe de presă, i-a ameninţat şi insultat pe alegători.

La celălalt pol, Alianţa a funcţionat incoerent. A reuşit să menţină pe linia de plutire economia şi a avansat spectaculos în relaţiile cu Occidentul, însă comunicarea cu populaţia a lăsat mult de dorit. Nu a ştiut să-şi prezinte, pe durata acestui an, nici propriile realizări şi nici moştenirea dezastruoasă preluată de la PCRM. Dosare importante, precum cel al violenţelor din 7 aprilie sau cele legate de averile clanului Voronin, au rămas în suspensie. Parteneri de coaliţie, liberalii lui Ghimpu clamau „Unirea“, PD-ul lui Lupu voia „parteneriat strategic“ cu Rusia. Revendicarea rădăcinilor româneşti, adevărul despre ocupaţia sovietică din 28 iunie 1940 au fortificat imaginea morală a PL, dar l-au şubrezit politic (în actualele alegeri partidul d-lor Ghimpu şi Chirtoacă a acumulat cu aproape 6% mai puţin decât pe 29 iulie 2009) şi a reanimat opoziţia comunistă, care a făcut „surfing“ pe fobiile resuscitate ale rusofonilor. Pe de altă parte, pretenţia lui Marian Lupu de a smulge voturi de la comunişti nu s-a confirmat, în bună măsură şi din cauza campaniei antimafie declanşată de grupul ex-consilierului prezidenţial Sergiu Mocanu, care a denunţat mafioţii din Partidul Democrat, dar s-a făcut a-i uita pe „rechinii“ PCRM. Rămasă sub pragul electoral, Alianţa Moldova Noastră plăteşte pentru incapacitatea sa de a-şi schimba echipa de conducere.

Cu adevărat eficient s-au dovedit doar liberal-democraţii. Ca premier, Vlad Filat a trebuit să rezolve probleme concrete, şi-a creat o echipă de tehnicieni competenţi, în care, de departe, a performat ministrul de Externe, Iurie Leancă, astfel încât ascensiunea PLDM este pe deplin meritată.

Printre „bilele albe“ ale scrutinului din 28 noiembrie se cuvine să remarcăm impresionanta prezenţă la vot (59%), entuziasmul tinerilor din Chişinău, dar, mai ales, excepţionala mobilizare a diasporei. Cei peste 65.000 de moldoveni care au votat în străinătate, adesea după lungi ore de aşteptare, au optat într-o proporţie covârşitoare pentru partidele din Alianţă. Vom vedea dacă aportul lor va reuşi să contracareze votul etnic, care a făcut ravagii în „târgurile“ rusificate: Bălţi, Ocniţa, Comrat, Basarabeasca...

Moldova este un caz atipic – un stat postcolonial, sfâşiat de profunde diviziuni interne: „moldoveni“ vs. „români“, minorităţi etnice vs. majoritatea românofonă. Aici „terapia de şoc“ în varianta ei clasică nu se prea aplică, fiindcă imediat sare Rusia să-şi fluture contraofertele: gaze, televiziuni, biserică pravoslavnică, piaţă pentru vinuri, locuri de muncă pe timp de criză... occidentală. Această alternativă toxică, inexistentă în cazul ţărilor central-europene foste comuniste, împiedică relansarea democratică a Basarabiei. Totuşi, profeţiile sumbre şi judecăţile cu iz teleologic sunt ultimul lucru de care avem nevoie. Nu mai suntem în 2001. Peisajul politic s-a modificat, iar mesajele şi ofertele Bruxellesului au fost foarte generoase în ultimul timp cu Republica Moldova. Să sperăm că acestea vor conta decisiv în zilele ce urmează, chemându-i pe liderii politici la clarviziune şi responsabilitate. //

Taguri:

Republica Moldova, PCRM, alegeri generale, comunisti, Chisinau.