De același autor
Societatea trăiește un sentiment greu și difuz de alertă, pentru că simte cum o țară întreagă e smulsă din rădăcini de o putere îmbătată de ea însăși, care și-a uitat limitele și se afundă în hybris. Legea nu mai este suveranul tuturor, cum ne spunea Pindar în zorii civilizației europene („nomos basileus pantōn”), ci devine un obiect al bunului plac, supus voinței arbitrare a unei clici tiranice.
De zece luni, România se transformă într-o democrație grav bolnavă. Autoritatea legitimă, într-o democrație constituțională autentică, își are sorgintea în votul popular, dar și în respectarea regulilor și procedurilor. Buna guvernare își extrage autoritatea din lege, care trebuie să îi fie exterioară și mereu superioară. Contrar înțelegerii rudimentare, electoraliste, a unui Călin Popescu Tăriceanu, legitimitatea acțiunii politice este și una procedurală, nu doar electorală.
Într-o cetate bine guvernată, deținătorul autorității își pune în joc legitimitatea cu fiecare măsură politică, cu fiecare proiect de lege, trecând testul dezbaterii și consultării publice. Legitimitatea nu e un sac pus în căruță pentru patru ani, ci se reconfirmă sau se pierde zi de zi. O autoritate legitimă cunoaște și respectă valoarea guvernării deschise, ascultă și respectă vocile libere din societate, mai ales atunci când acestea îi spun că merge într-o direcție greșită. O autoritate legitimă știe să-și pună limite și să nu încalce liniile roșii, dincolo de care tronează doar arbitrarul voinței tiranice. Căci atunci când guvernarea face legi doar în interes propriu, există șanse bune să alunece în tiranie.
Grecii ne-au învățat limitele exercitării guvernării și tot de la ei știm unde începe tirania. Când Creon încerca să-i interzică Antigonei să-și îngroape frații, pe Eteocle și Polinice, suprimând și deformând legea cetății, el acționa ca un tiran, tocmai fiindcă încerca să schimbe legea. El trecea peste comandamentul absolut al libertății cetățenilor, anume că legea trebuie să-i rămână exterioară și mereu superioară. Căci legea este cea care ar fi trebuit să-i limiteze legitim puterea, să dea spațiu de acțiune firească tuturor cetățenilor, să le permită să se simtă liberi și egali.
Degeaba 4000 de voci ale magistraturii române strigă astăzi - într-o solidaritate fără precedent - că modificările propuse legilor justiției nu sunt nici urgente, nici necesare. Degeaba 600.000 de cetățeni au ieșit în stradă pentru a cere combaterea corupției. În cetate nu mai există autoritate legitimă, dispusă să-i asculte. Există doar voința tiranică a celor care-și numără voturile obținute acum un an și spun lumii că pot face ce vor. Tiranul se pregătește să conducă după voința și interesul său. Să suprime, printr-o violență simbolică – care mâine va deveni și o violență fizică –, legea care îi este exterioară și superioară, și să o modifice după bunul lui plac. Violența este în cazul de față însăși schimbarea legilor justiției.
Autoritatea implică, desigur, în orice societate o respectare (legitimă) a guvernării în care oamenii își păstrează însă libertatea. Cetățenii în România trebuie să continue să se poată simți liberi. Dacă legile justiției vor fi schimbate, ei se vor simți captivii unor tirani, pentru că vor simți că tiranii au început să practice violența în loc de a exercita o putere legitimă. O societate în care cetățenii sunt supuși violenței va fi pierdut legitimitatea deținerii și a exercitării autorității. Reacția ultimă la exercitarea violenței este chiar protestul oamenilor în stradă, încă de la OUG 13. Trăim într-o societate în care oamenii reacționează de îndată când simt că li se aplică violența. Acest lucru s-a întâmplat în februarie și continuă să se întâmple acum.
Tirania nu are și nu-și dorește limite. Pentru a deveni efectivă, ea nici măcar nu are nevoie să fie exercitată de un singur om. Poate îmbrăca forma bicefală a cuplului politic Dragnea - Tăriceanu. În rest, e nevoie doar de roțile dințate și curelele de transmisie ale unei majorități parlamentare obediente, de un aparat selectat doar pentru a transmite societății forța brută a voinței tiranice. România se îndreaptă către tiranie, fiindcă guvernanții își dau ei singuri legi, ca să conducă exclusiv după voința și interesul lor.
Vestea proastă pentru ei e că societatea nu s-a supus. Virtuțile civice ale românilor nu au fost strivite de valul zilnic de agresiune și mistificare politico-mediatică. Când li se spun povești aberante despre „statul paralel” de către urmăriți și condamnați penal, oamenii se uită în jurul lor și văd realitatea: un stat capturat și transformat într-o mașinărie de jefuire a banului public. Când președintele Senatului declamă vorbe goale despre „demnitatea Parlamentului”, cetățenii văd spectacolul grotesc al unor comisii de anchetă despre nimic. Văd eforturile de a transforma demnitarii publici din servitori al cetății într-o clică așezată sfidător deasupra legii. Imaginea unei oligarhii care ar vrea să legifereze, să aplice legea, să se judece și să se controleze singură e imposibil de ascuns. Faptul că Popescu Tăriceanu îndrăznește să-și subordoneze simbolic pe președintele Iohannis, printr-o scrisoare în care atacă însăși instituția prezidențială, este încă un simptom clar al al concepției lui tiranice despre exercitarea puterii.
Acum 100 de ani, Vladimir Ilici Lenin, unul din marii tirani ai acestei lumi, scria: „parlamentarii trebuie să lucreze ei înșiși, să aplice ei înșiși legile întocmite de ei, să controleze ei înșiși rezultatul practic al acestor legi". Redusă la esențial, aceasta e viziunea Dragnea - Tăriceanu.
Azi, mai presus decât oricând, trebuie să nu uităm: guvernanții sunt și ei ținuți de lege, iar caracteristica legii este că e deasupra lor. Nu numai că nu este nicio urgență pentru schimbarea legilor justiției, dar ele nu trebuie deloc schimbate. Aș spune, în contextul actual, că neschimbarea legilor justiției este singura garanție a menținerii democrației în România.
