De același autor
Autocratul rus Vladimir Putin are un trecut și reprezintă o ideologie. Este șeful unui grup infracțional de tip mafiot, a unei tagme de escroci și experți în manipulare, deseori descriși drept „tehnologi politici”. Cu alte cuvinte, în pofida unei imagini abil construită de „om fără chip”, pentru a folosi titlul captivantei biografii scrise de Masha Gessen, Putin nu este personajul enigmatic împins de forțe anonime la cârma navei “Mama Rusia” într-una dintre cele mai turbulente perioade ale istoriei acestei țări. Putin este progenitura culturii politice a poliției secrete sovietice și moștenește din acea constelație de pasiuni, emoții și fobii practicile politice și disprețul profund pentru drepturile individuale. Jurnalistul Ben Judah reușește să deconstruiască admirabil originile, evoluția și ramificațiile traiectoriei lui Putin, din perioada sa timpurie în Leningrad, când adolescentul „Putka” era un simplu golan care isi teroriza colegii de scoala, la cariera sa în KGB, la metamorfozarea sa într-un adept al lui Anatoli Sobceak, un susținător entuziast al glasnostului in orașul mohorât de pe răul Neva si, apoi, spectaculoasa ascensiune spre puterea suprema la Kremlin.
Sobceak la rândul lui era departe de a fi un sfânt. Și-a dobândit faima datorită asocierii sale cu potentați locali, vizibili și invizibili, a adoptat un populism nesăbuit, angajându-se și în dubioase afaceri. Sobceak se baza pe fostul locotenent-colonel de KGB Putin, iar Putin a găsit în Sobceak, care era adânc implicat în eforturile de menținere la putere a lui Boris Elțîn, un patron care l-a susținut constant. Judah menționează de câteva ori că Putin este profund loial față de cei care îi sunt credincioși. Da fapt, el a dovedit această trăsătură de caracter în relația cu Sobceak.
Pe lângă grupul lui Sobceak, Putin a beneficiat de încrederea maximă pe care i-a acordat-o oligarhul machiavelic și obsedat de putere, Boris Berezovski, omul responsabil de realegerea lui Elțin, un al doilea mandat agonizant de inept. Ce avea nevoie Berezovski, și Putin părea să-i ofere acest lucru, era un lider disciplinat, servil și ascetic, capabil să reinjecteze speranță într-o populație din ce în ce mai deziluzionată, sătulă și saturată de corupție, cinism și de devalizarea sălbatică a statului. Nimic din trecutul lui Putin nu indica cupiditate, avariție și chiar rapacitate. Trecutul său în KGB sugera admirație pentru modele de ascetism precum fondatorul Ceka, Feliks Dzerjinski, sau șeful organizației în timpul persecutării dizidenților în anii șaptezeci, Iuri Andropov. Putin părea maleabil și, mai important, controlabil. Berezovski s-a înșelat profund. A interpretat greșit caracterul lui Putin și a plătit pentru această enormă eroare. Putka era interesat atât de bani cât și de putere. El îi considera pe oligarhi drept simple mijloace pentru a atinge cele două obiective. Cei care i-au acceptat regimul draconic au continuat să prospere. Cei care, precum Berezovski, nu au înțeles că dezmățul ultimei perioade, de senilitate, a lui Elțîn urma să se încheie, au fost forțați să emigreze. Nemesis-ul lui Putin, miliardarul Mihail Hodorkovski, a plătit cu ani în lagăr de muncă pentru ambiția nesăbuită de a-l contesta pe noul țar. Puterea pentru Putin este indivizibilă, nu poate fi fragmentată.
Cele mai bune capitole ale volumului analizează cercul intim al lui Putin și concepțiile sale asupra statului, istoriei, și rolului Rusiei în lume. În mod evident, el nu este un doctrinar sofisticat. Principalele sale idei își au originea în surse obscure precum Aleksandr Dughin, un maniac al imperialismului eurasiatic. Judah vorbește despre Dughin, dar fără să insiste. De fapt, Dughin a fost cel care a formulat în cei mai virulenți termeni doctrina conservatorismului imperial pe care Putin l-a adoptat fără rezerve. Trebuie să adăugăm și fascinația bizară legată de viziunea lui Aleksandr Soljenițîn despre un imperiu rus renăscut care în mod necesar ar cuprinde Federația Rusă, Ucraina, Belarus și nordul Kazahstanului. Este ironic că același Soljenițîn, voce centrală a dizidenței ruse în anii șaptezeci, autorul „Arhipelagului Gulag”, devastatoarea carte-monument despre universul concentrationar din URSS, a ales să îl sprijine pe Vladimir Putin, considerându-l un patriot rus veritabil. A acceptat distincții din partea lui Putin pe care le refuzase când i-au fost oferite de Boris Elțîn. Fostul disident era entuziasmat să-l vadă pe fostul ofițer KGB adoptându-i ideile naționaliste și idealurile anti-liberale.
A înțelege comportamentul lui Putin din ultimii ani, inclusiv opoziția față de Revoluția din Ucraina în 2014, însemnă a sesiza mentalitatea autoritară a acestuia, care cuprinde și convingerea că puterea creează adevărul. Valorile sale sunt machiste, autoritar-verticale, militariste, opuse toleranței, incluziunii și diversității. Disprețuiește opoziția democratică (personaje precum Boris Nemțov, Gary Kasparov, și Aleksei Navalnyi) și dovedește o neîncredere endemică în inițiative civice sau în liberalismul occidental. Ajutat de operatori de un enorm cinism, precum Serghei Markov și Vladislav Surkov, cultul personalității lui Putin a devenit o axă de susținere al acestui sistem autoritar-cleptocratic. Judah documentează impresionant cum promisiunea unei „dictaturi a legii” s-a evaporat într-un sistem clientelar cu un camuflaj ideologic similar fascismului.
Se poate oare intui o lumina la capătul acestui tunel sumbru? Putem spera că partidele și mișcările democratice vor câștiga la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, și vor crea un state bazat pe domnia legii? Reacția panicardă și violent agresivă la Revoluția din Ucraina demonstrează că Putin este conștient de curentele profunde din societatea rusă. El știe că regimul său cvasi-dictatorial, bazat pe minciună, intimidare și dispreț pentru valorile civice poate fi distrus printr-o revoluție populară. Judah incheie această excelentă carte apelând la o formulare cu tentă evidentă de presentiment: „Paranoia este omniprezentă, iar în birourile lui Putin există un spectru a cărui umbra este atât de mare încât cuprinde absolut tot fiind astfel invizibilă. Fantoma lui Boris Elțîn. Întreaga carieră a lui Putin a fost așa fel încât el să nu fie Elțîn.” (p. 329)
Revoluțiile au loc brusc, rapid și neprevăzut. Într-o zi, Putin s-ar putea să se trezească și să realizeze că întreaga impostură de grandoare imperială s-a dovedit încă un miraj rus, un efort fatalmente falimentar de deraiere a drumului către democrație al țării sale. În timp ce scriu această recenzie, analogiile cu Stalin, Hitler și Mussolini predomină. De la Zbigniew Brzezinski la Hillary Clinton există un consens în cristalizare conform căruia Putin este un nou dictator totalitar. Volumul lui Ben Judah este un îndreptar excelent pentru oricine încearcă să înțeleagă acțiunile aparent absurde ale lui Putin. El nu trăiește într-o lume ruptă de realitate, așa cum a declarat Angela Merkel, ci mai degrabă în propria lui realitate bântuită de obsesii conspiraționiste și motivată de iluzii mesianice. Putin se consideră salvatorul Rusiei și, în consecință, persistă în orbitoare, funeste fantasme ale salvării.
PS: Fiind in Elvetia saptamana trecuta, am stat de vorba cu un respectat expert in relatii internationale, cercetator la Institut de Hautes Etudes Internationales din Geneva, de origine finlandeza, autorul unei excelente carti despre Henry Kissinger. Mi-a spus ca Putka in limba finlandeza inseamna inchisoare. Initial, am crezut ca glumeste. Am verificat, chiar asa este…
Articolul de mai sus este o versiune lărgită a recenziei de Vladimir Tismăneanu la cartea lui Ben Judah, “Fragile Empire: How Russia Fell In and Out of Love with Vladimir Putin” (New Haven and London: Yale University Press, 2013), in curs de aparitie în revista International Affairs, Royal Intsitute of International Affairs, Chatham House. Traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob.
http://yalepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?isbn=9780300181210
