De același autor
Atacurile imunde, de o vulgaritate neţărmurită şi de o infamie pe măsură, împotriva lui Mircea Cărtărescu, sunt vârful unui aisberg al nemerniciei. Este lovit acest scriitor de geniu (îmi măsor cuvintele, ştiu exact de ce le folosesc) de către câteva tipuri umane: veleitarii frustraţi; naţionaliştii gregari; pudibonzii tracomani; admiratorii lui El Crin, cel care, alături de Ponta, l-a numit pe Mircea Cărtărescu “fascist”. Dar cel mai tare deranjează probitatea exemplară a scriitorului în raport cu politica. Mircea Cartarescu nu este un intelectual inrolat. Dar este, in spiritul lui Raymond Aron si al lui Albert Camus, un spectator angajat. Tocmai de aceea se simt ultragiati diversii nimeni intrati in transa platita.
Mircea Cărtărescu este la ora actuală una dintre cele mai credibile şi consecvente voci anti-totalitare din Europa de Est şi Centrală: textele sale se opun şovinismului, fascismului, comunismului, exclusvismelor de orice culoare. Îl exasperează grobianismul, dogmatismul, tupeul, băşcălia ieftină, cinismul ludic. Este firesc, aşadar, să fie ţinta predilectă a mitocanului patriotard, ignar, limbut, neghiob şi impertinent.
Se uită că Mircea Cărtărescu, poet, romancier, eseist si profesor universitar, este autorul pamfletului “Baroane!”, adresat în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, in 2004, lui Adrian Năstase. Independenţa de spirit a lui Mircea Cărtărescu îi aduce pe intelectualii lui Felix (pentru că el, Felix, manevrează aceste jocuri repugnante) în stare de apoplexie. Un cunoscut romancier arghirofil, partener de proverbiale dialoguri cu Sorin Ovidiu Vîntu, reproşează fostei conduceri a ICR: “De ce din cărţile mele s-a tradus doar una, iar lui Cărtărescu i s-au tradus atâtea?” Răspunsul este de-o simplitate perfectă şi are de-a face cu valoarea. Reproşul este şi el simplu şi are de-a face cu resentimentul, invidia, pizma.
Onestitatea lui Mircea Cărtărescu îi scoate din minţi pe de-alde Nistorescu şi alţii ca el. Ei se bălăcesc în minciuni, el rosteşte adevărul. Mircea este prietenul meu de suflet, ca şi fratele meu, ştiu cât îl pot răni aceste abjecţii. Dar ele sunt doar noroi, praf şi pulbere, opera sa este diamant.
Textul de mai sus este scris ca expresie a solidaritatii mele indefectibile cu un mare scriitor si un mare moralist supus unui revoltator asalt al ticalosiei. Inca si inca odata repet: cine tace, consimte.
PS: Michael Henry Heim, un savant si un traducator nepereche, il considera pe Mircea Cărtărescu un scriitor formidabil. Se gandea foarte serios sa traduca “Orbitorul”. Era insa intimidat, el, traducatorul lui Cehov, al lui Gunter Grass, al lui Danilo Kis si al lui Milan Kundera, de inventiile lingvistice ale scriitorului, se intreba daca va gasi echivalente care sa faca dreptate originalului romanesc. Nu s-a intamplat. Michael a trecut nedrept de devreme in lumea dreptilor, altcineva va face, sunt sigur acest lucru. Dar exista de-acum, in engleza, “Nostalgia”, acea minune estetica si psihologica pe care indraznesc a o compara cu “De veghe-n lanul de secara” de Salinger.
http://www.amazon.com/
