Pe aceeași temă
Iter in silvis conține 10 eseuri scrise inițial de Ioan Petru Culianu în trei limbi diferite (italiană, franceză și germană). Elementul comun al studiilor reunite în volum –apărute în diverse publicații între anii 1975 și 1980 – este fenomenologia cu multiple fațete a gnozei. Mai mult, studiile rezumă perspectiva unui istoric al religiilor asupra ideologiei și destinului occidental, identificând anumite „cărări istorice“, prin descifrarea firelor secrete ale dualismelor și nihilismului.
\Deși lipsită de o omogenitate tematică, totuși, sub influența interpretării fenomenologice deprinse de la profesorul său Ugo Bianchi, Culianu adună sub aceeași umbrelă teoretică subiecte ce țin de gnoză, istoria dualismului, Antichitatea târzie, Renaștere sau romantism. Consacrat prin studiile sale asupra gândirii lui Mircea Eliade, precum și pentru cercetarea principalelor izvoare ale binomului religie și putere, între 1974 și 1979, Culianu deschide drumul altor două teme majore: gnozele dualiste și ascensiunea sufletului în Antichitatea târzie și în Evul Mediu.
S-a scurs mult timp între Grecia antică și epoca lui Mihail Bulgakov și, deși speculațiile încărcate de pesimism ale lui Empedocle și Maestrul și Margareta par separate de un abis, totuși, pentru Culianu, demersul comparării concluziilor lor este unul legitim. În cele din urmă, ambele încearcă să răspundă la întrebarea „de unde vine răul?“. În opinia lui Culianu, amândoi sunt dualiști și nihiliști și, întrucât nihilismul reprezintă destinul Occidentului modern, autorul explorează Antichitatea târzie, Renașterea și romantismul pentru a decodifica o perspectivă nouă asupra unor momente cheie ale acestui destin.
// IOAN PETRU CULIANU
// Iter in silvis. Volumul I. Eseuri despre gnoză și alte studii
Traduceri de Dan Petrescu, Corina Popescu și Hans Neumann
Introducere de Eduard Iricinschi
// Polirom, 2012