Pe aceeași temă
Despre exilul masiv și dureros al intelectualilor est-europeni în Occident după cel de-al doilea război mondial s-a scris mult și nu s-a scris totuși îndeajuns. Ce a însemnat această hemoragie de creiere, profesionalism și cultură pentru țările căzute sub comunism o resimțim și acum în această parte a Europei. A redescoperi și analiza această traumă, a integra nume uitate sau ocultate, din nou, în culturile de origine rămâne o datorie morală și o formă de însănătoșire socio-culturală. Dacă, la finele anilor ‘90 și începutul anilor 2000, tema recuperării exilului cultural era în vogă în România, ea pare acum aflată într-o oarecare uitare. Dar colocvii cu această temă au loc constant în Occident.
Dacă protecția bunurilor culturale fizice a devenit de mult recunoscută și introdusă în programele UNESCO referitoare la patrimoniul mondial, situația patrimoniului documentar rămâne mai puțin cunoscută și mai precară. Față de enormele distrugeri, unele ireparabile, ale acestui fond, programul Mémoire du monde al UNESCO urmărește să faciliteze conservarea și accesul universal la această memorie a trecutului îndepărtat sau recent. În cadrul acestui program, a fost organizat un colocviu cu titlul Intelectualii din Est exilați în Franța, ale cărui lucrări au fost publicate sub același titlu, la finele anului trecut, la editura Institutului de studii slave din Paris.
Sub conducerea lui Wojciech Falkowski și Antoine Marès, volumul conține studii despre: situația generală a emigrațiilor în Franța după 1945 (A. Marès, J. Rupnik, P. Grémion); analiza contactelor politice între URSS și Occident (C. Vaissié); cazul Andrei Siniavski și revista Syntaxis (M. Aucouturier); refugiații cehoslovaci şi maghiari (P. Kende, A. Liehm); emigrația culturală românească în Franța (M. Cârneci); rolul revistei Kultura și al lui Jerzy Giedroyc pentru emigrația poloneză (T. Snyder, M. Kornat, M. Ptasińska-Wójcik, B. Kerski, A. Paczkowski). Promisiunea unui muzeu al emigrației în Franța închide acest volum sobru, instructiv și util.
