Primăria Capitalei a anunțat că firmele înființate de Consiliul General va prelua toţi angajaţii din administraţiile recent desfiinţate, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului şi liderul ALDE, a declarat că ar fi oportun ca măsura privind suspendarea angajărilor la stat să fie menținută și în 2018.
Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne, a anunţat că salariile poliţiştilor vor creşte cu 10%. Ea a precizat că pregăteşte actul normativ pentru şedinţa de Guvern din această săptămână şi că majorarea se va aplica din momentul intrării în vigoare a acestuia.
Deputatul liberal Gabriel Andronache a solicitat Guvernului să abroge ordonanţa prin care au fost suspendate angajările în administraţia centrală. Motivul este că actul legislativ prevede că se pot face angajari prin derogări aprobate prin memorandum guvernamental, fapt ce ar contraveni principiului legalităţii din Constituţie.
A fost lansat studiul “Cei mai doriţi angajatori”, cel mai cuprinzător instrument din piaţă care dezvăluie percepţiile candidaţilor în raport cu angajatorii care activează în România.
Orele suplimentare, plătite sau nu, au devenit în România, și probabil și în alte țări, la fel de sfinte pentru angajatori ca și programul de la opt la cinci. Atât de mult încât zeci de modele de CV-uri accesibile la un click distanță conțin rubrici speciale în care angajatul să-și manifeste disponibilitatea de a sta peste program. Ba chiar, în anumite cazuri, se vorbește despre acestea încă de la interviu.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an