Referendumul pentru modificarea Constituției pe tema redefinirii familiei ca fiind formată dintre un bărbat și o femeie este important să dea un semnal serios în interiorul țării.
Vlad Alexandrescu, vicepreşedintele USR, a făcut un apel către membrii partidului de a se poziţiona împotriva modificării Constituţiei pe tema familiei, la referendumul intern care va începe luni.
Neurochirurgul Leon Dănăilă, senator PNL, spune, într-un interviu pentru News.ro, că el este împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
Senatorul PNL Leon Dănăilă a fost reclamat vineri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după declarațiile făcute despre homosexuali. „Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi”, a spus el.
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis să suspende dezbaterile privind recunoaşterea căsătoriilor homosexuale încheiate în străinătate până pe data de 30 martie 2017, CCR cerând un punct de vedere în această controversă din partea Curţii Europene de Justiţie.
CCR a amanat pentru 29 noiembrie luarea unei decizii privind exceptia de neconstitutionalitate prin care un cuplu gay casatorit in Belgia cere recunoasterea acestei casatorii si in Romania, anunta Digi 24.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an