Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă și-au lansat propria platformă media: G4Media.ro. Anunțul este făcut chiar de Hotnews.ro, site-ul la care cei doi au asigurat conducerea editorială până săptămâna trecută.
Redactorul-şef Cristian Pantazi şi editorul coordonator Dan Tăpălagă au anunţat că părăsesc echipa HotNews, urmând să lucreze împreună la alt proiect editorial. Noul proiect va fi un site axat pe hard news cu subiectele zilei, anchete, opinii şi analize de calitate.
Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania tine vineri, incepand cu ora 11.00, ceremonia nationala de decernare a Premiului cetateanului european 2017, acordat jurnalistului Cristian Pantazi (HotNews.ro) si profesorului de matematica Mihaly Bencze.
Sunt atât de rare momentele când jurnaliștii români sunt puși în situația de a intra în competiție reală, atât între ei, cât și cu presa internațională, pe teme importante care fac agenda media pe mapamond, încât laudele sunt cuvenite.
Peste 1.000 de titluri, 80 de cărți-eveniment, aproape 40 de lansări și întâlniri cu scriitori, traducători, critici literari, actori și jurnaliști celebri. Asta promit Humanitas și Humanitas Fiction pentru Salonul de Carte Bookfest, care se desfășoară între 24 și 28 mai. Suedia este țara invitată de onoare.
Romania s-a trezit peste noapte pe harta tarilor cu miscari nationaliste ajunse in mainstream. Dacopatii, fundamentalistii crestini, adversarii UE si NATO, admiratorii legionarilor au acum un reprezentant la virful politicii. Pe Marian Munteanu, livrat de un PNL in degringolada si manevrat de forte obscure.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an