De același autor
Titluri puternice intrate în insolvență, declinul încrederii publicului pentru multe dintre brandurile consacrate, acțiuni ale procurorilor la trusturi intangibile până de curând. Să fie acestea semnele finalului unei epoci triste a presei românești?
Cinci televiziuni de ştiri, zeci de posturi naționale generaliste sau de nişă, puzderie de radiouri şi site-uri de informații, ziare în scădere abruptă de tiraj şi audienţă - toate se hrănesc dintr-o piaţă estimată la puţin peste 300 de milioane de euro în 2015. Cu puţine excepţii, toate organizaţiile autohtone de presă supravieţuiesc la minima rezistenţă într-un mediu economic complicat (vom vedea mai jos motivele), iar rezultatele se văd - o explozie de cazuri de insolvență și o scădere abruptă în clasamentul mondial al libertății presei în 2014 (coborâre de 7 locuri, de pe 45 pe 52, în clasamentul realizat de Reporters sans Frontières). Cum am ajuns la aceste contraperformanțe și ce ne așteaptă în 2015?
În primul rând, câteva scurte considerații despre cauzele care au dus la o asemenea deteriorare a sectorului presei.
Aș începe cu grava distorsionare politico-economică a pieței mediatice, o realitate care a dus, printre altele, și la fuga posibililor investitori străini dintr-o piață ale cărei reguli (mai bine zis, lipsa de reguli) sunt de natură să inhibe orice dezvoltare. Știm cu toții legătura strânsă dintre câteva trusturi mediatice și forțele politice pe care le-au servit sau încă le servesc. Distorsionarea pieței se realizează în felul următor: patronul (real) al televiziunii sau trustului respectiv prestează servicii de propagandă, partidul servit îi facilitează patronului accesul la contracte din bani publici sau diverse înlesniri, iar o parte din banii astfel obținuți se întorc în televiziunea/trustul respectiv pentru cheltuielile operaționale (salarii, chirii, satelit, abonamente la agenții etc.). Cu alte cuvinte, acel trust implicat în jocul politic obține venituri din afara pieței reale de publicitate, devenind un concurent neloial pentru restul jucătorilor corecți, care trăiesc doar din ceea ce performanțele lor îi îndreptățesc să adune din piața de publicitate.
(Îmi amintesc exemplele unor colegi pe care trustul-mamut al lui Sorin Ovidiu Vântu îi momea în 2005-2006 cu salarii exorbitante, nejustificate în raport cu valoarea adăugată pe care ei ar fi adus-o în trust; le spuneam atunci că e un balon de săpun care se va sparge sub presiunea pieței în câțiva ani, timp în care însă ei vor rămâne cu credite uriașe contractate pe baza acelor venituri supraevaluate și nejustificate. Realitatea ne-a dat dreptate.)
O altă cauză a deteriorării presei o reprezintă controalele motivate politic. Ele sunt întâlnite mai ales în presa locală și se manifestă prin țintirea acelor organizații de presă incomode pentru puterea politică locală.
Vulnerabilitatea economică este și ea o cauză reală: fie prostul management, fie criza economică reală, fie inadecvarea la piață (exemplu - insistența pe subiecte care nu se adresează publicului activ, căutat de publicitari), fie insolvențele stranii pe bandă rulantă ale societăților de difuzare (în cazul presei scrise) au dus la scăderea puterii brandurilor și, prin urmare, la un conținut de calitate mai slabă.
Mai există o cauză indirectă: comportamentul furnizorilor de reclamă. Au existat în ultimii ani câteva accese sporadice de moralitate din partea unor companii care au decis să nu se mai asocieze cu emisiuni TV controversate. Dar vedem în continuare cum mediul de business investește sume uriașe în emisiuni/titluri care promovează explicit valori exact opuse celor pe care acele companii clamează că le susțin.
Ce ne așteaptă însă în 2015? Lucrurile arată rău pentru presă, la o primă vedere: titluri puternice intrate în insolvență, declinul încrederii publicului pentru multe dintre brandurile consacrate, acțiuni ale procurorilor la trusturi intangibile până în urmă cu ceva timp. Să fie acestea semnele finalului unei epoci triste a presei românești?
Cred că mai degrabă vedem semnele unei rearanjări a pieței. Rezultatul alegerilor din 2014 a dus la o fierbere mare și în zona de presă, unde rețetele clasice au fost invalidate, rețelele de putere și bani încep să nu mai funcționeze corect, iar intervenția parchetelor pare să zguduie din temelii o formulă a succesului bazată nu atât pe performanță, cât pe strategii informale.
Există semne că PSD nu e deloc mulțumit cu această rearanjare a pieței mediatice, care ar duce la apariția sau întărirea unor jucători independenți de legăturile politice. Nu m-aș mira deci să vedem proiecte care să vulnerabilizeze suplimentar presa din punct de vedere al fiscalității, adică exact invers față de ceea ce premierul Ponta clama public la începutul anului - nevoia unui acord politic pentru ajutarea presei.
Dar cred ca tăvălugul schimbării nu mai poate fi oprit. Există semnale discrete că grupuri occidentale de presă sunt din nou interesate de piața românească. Odată ce au trecut criza în piețele stabile din Vest, aceste grupuri caută piețe noi pentru expansiune, iar România e o alegere logică: e o piață mare, mult mai stabilă macroeconomic și politic totuși decât vecinii (Ungaria, Bulgaria, Ucraina), cu perspective mari de creștere. Dacă acest interes se va concretiza sau nu vom vedea peste un an-doi. Dar beneficiile pentru piață și pentru beneficiarul final ar fi indubitabile.