Gabriel Sandu i-a denunţat la DNA pe Traian Băsescu şi compania Microsoft pentru constituire de grup infrational organizat. El îi acuza şi pe fostii ambasadori SUA Nicholas Taubman si Mark Gitenstein si pe reprezentantul Austriei, Martin Eichtinger, de trafic de influenta si instigare la trafic de infuenta.
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Gabriel Sandu.
Președintele Klaus Iohannis a transmis joi ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Gabriel Sandul, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale între decembrie 2008- septembrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, anunță Cotroceniul.
DNA a transmis procurorului general cererea de sesizare a președintelui României, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale față de Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor, pentru abuz în serviciu. Sandu are deja o condamnare definitivă în primul dosar Microsoft.
Curtea Suprema i-a condamnat la închisoare în Dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae (Niro) şi Dorin Cocoş, la câte 2 ani şi 4 luni, Gabriel Sandu, la 3 ani şi Gheorghe Ştefan, la 6 ani. Înalta Curte a majorat astfel pedepsele dispuse în prima instanţă, cea mai grea sentinţă, de 6 ani de închisoare, fiind pronunţată în cazul lui Gheorghe Stefan 'Pinalti'.
Sentinta prin care Curtea Suprema i-a condamnat luni in dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae, Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan contine si o recuperare de prejudiciu de 15 milioane de euro şi peste două milioane de dolari, unele dispuse prin confiscari de la cei condamnati.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an