Compania OMV Petrom a anunțat marți că a descoperit mari zăcăminte de țiței și gaze naturale în Oltenia și Muntenia (sudul țării).
Consiliul Concurenţei a declanşat o anchetă pentru a verifica condiţiile în care SNGN Romgaz SA şi OMV Petrom SA își livrează gazele naturale către propriile termocentrale, a anunțat autoritatea.
Șeful PSD Liviu Dragnea a atacat joi companiile care au criticat ordonanța de urgență privind supra-taxarea mediului privat. Dragnea a nominalizat OMV Petrom care ar șantaja statul român.
Liviu Dragnea a avertizat companiile care au criticat prevederile din Ordonanța de Urgență pentru introducerea „taxei de lăcomie”, în special referindu-se la OMV Petrom.
Rezervarea a 90% din capacitatea de transport a gazelor naturale prin conducta BRUA de către Ungaria pune sub semnul întrebării continuarea investiției OMV Petrom și Exxon la zăcământul din Marea Neagră.
Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, pleacă de la conducerea companiei după aproape 12 ani, fiind unul din cei mai longevivi CEO din România.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an