parlament

Sesizare / USR, plângere penală împotriva lui Dragnea pentru convocarea ilegală a sesiunii extraordinare

I.g. | 11.08.2017

Uniunea Salvaţi România a depus o plângere penală la DNA împotriva preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru convocarea ilegală a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor, deputatul Ionuţ Moşteanu precizând că plângerea vizează infracţiunile de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Răspuns / Reacția lui Ciorbea după sesizarea PNL privind plafonarea indemnizației pentru copii

I.g. | 11.08.2017

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, vineri, că va analiza sesizarea Partidului Naţional Liberal cu privire la ordonanţele de urgenţă legate de şcolile doctorale şi plafonarea indemnizaţiilor pentru cerşterea copilului, precizând că va încerca să rezolve aspectele reclamate de liberali „cât mai repede şi cât şi mai constituţional, legal".

Reacție / Florea: Comisiile de anchetă au nevoie de pârghii. Propunem modificarea legislaţiei

I.g. | 10.08.2017

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a afirmat joi, la Parlament, că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legislaţiei, astfel încât un astfel de for să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivul, existând posibilitatea să se impună şi sancţiuni pentru cei care refuză să vină la audieri.

USR / USR: plângere penală împotriva lui Dragnea pentru convocarea sesiunii extraordinare

Dora Vulcan | 09.08.2017

USR va depune saptamana aceasta o plangere penala impotriva presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, pe care il acuza de abuz in serviciu, fals si uz de fals pentru convocarea ilegala a sesiunii parlamentare extraordinare a Parlamentului.

Contestație / Orban: PNL sesizează Avocatului Poporului în privința sesiunii parlamentare extraordinare

I.g. | 09.08.2017

Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că juriştii partidului lucrează la o sesizare pe care i-o vor transmite Avocatului Poporului cu privire la sesiunea parlamentară extraordinară, în condiţiile în care aceasta a fost convocată, în opinia sa, în mod neconstituţional, iar OUG emise de Guvernul Tudose nu vor putea intra în vigoare.

Pregătiri / Orban: PSD-ALDE au un vot peste majoritatea parlamentară. Analizăm depunerea unei moţiuni

I.g. | 09.08.2017

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că, în prezent, PSD şi ALDE au împreună un singur vot peste majoritatea absolută în Parlament, astfel că liberalii iau în calcul să depună, în noua sesiune, o moţiunea de cenzură, atunci când vor exista premise că sunt şanse mari să treacă, iar legăturile din interiorul coaliţiei de guvernare vor fi rupte.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22