Pe aceeași temă
Asa spun datele celui mai recent Eurobarometru publicat de Comisia Europeana.
De asemenea, 67% dintre romani declara ca sunt optimisti cu privire la viitorul Uniunii Europene (56% media europeana).
Conform Eurobarometrului, atat la nivelul Romaniei cat si al UE, cetatenii au o incredere mai mare in institutiile europene fata de cele nationale.
In Romania, increderea in Guvern se situeaza la 33%, iar in Parlament la 27%.
Raportul mai arata ca sustinerea prioritatilor Uniunii Europene ramane ridicata in randul romanilor, cu valori cuprinse intre 60% pentru Uniunea economica si monetara (moneda euro) si 81% pentru libera circulatie a cetatenilor europeni.
De asemenea, 66% dintre romani simt ca sunt cetateni ai Uniunii Europene, iar 49% dintre acestia considera ca pacea reprezinta cel mai pozitiv aspect al constructiei europene.
In ceea ce priveste starea economiei nationale, doar 29% dintre romani o considera ca fiind "buna", in crestere cu 3% fata de sondajul precedent.
In favoarea monedei unice europene
Desi Romania nu este stat membru al zonei euro, 60% dintre romani sunt in favoarea monedei unice europene. Prin comparatie, cetatenii unor state precum Ungaria, Bulgaria si Polonia, ce nu au adoptat inca euro, se declara in favoarea monedei unice in procent de 52%, 39%, respectiv 32%.
Terorismul a trecut pe primul loc in randul provocarilor cu care cetatenii considera ca se confrunta UE (44 %, +12 puncte procentuale comparativ cu toamna anului 2016).
Romanii acorda o importanta deosebita acestei amenintari, 47% dintre respondenti mentionand terorismul drept cea mai importanta provocare la nivel european.
Imigratia, care a fost o preocupare majora incepand din primavara lui 2015, ocupa acum a doua pozitie in randul provocarilor la nivelul UE (38%, -7 puncte procentuale comparativ cu toamna anului 2016). Romanii sunt ingrijorati de chestiunea imigratiei in proportie de 33%.
La nivel national se observa o diferentiere intre preocuparile romanilor si ale cetatenilor din alte state UE. Principala provocare in Romania o reprezinta sistemul de sanatate si securitatea sociala (32%). La nivel european acest domeniu se afla pe locul 3 (20% din respondenti).
Urmatoarele doua preocupari pentru romani sunt situatia economica (28%) si costul vietii (23%). Cu toate acestea, la nivelul UE, aceste preocupari se plaseaza doar pe locurile 5 si 6, cu 16% si respectiv 15%.
Pentru europeni, in general, principalele preocupari sunt legate de somaj (29 % media UE28 fata de 19% in Romania) si de imigratie (22% media UE28 fata de doar 7% la romani).
Cetatenii europeni nu vor extinderea Uniunii
Majoritatea absoluta a cetatenilor europeni sprijina prioritatile si politicile UE, cu exceptia extinderii Uniunii in urmatorii ani, si se simt atasati de Europa si de Uniunea Europeana.
Sondajul "Eurobarometru standard din primavara anului 2017" a fost realizat prin intermediul unor interviuri fata in fata desfasurate in perioada 20-30 mai 2017. In total, au fost intervievate 33.180 de persoane din toate statele membre ale UE si din tarile candidate.
Sondajul Eurobarometru Flash nr. 450 "Viitorul Europei - Opinii din afara UE" a fost realizat prin intermediul unor interviuri telefonice desfasurate in perioada 20 - 25 februarie 2017. In total, au fost intervievate 11.035 de persoane din 11 tari din afara UE.