Unul dintre protestatarii care au lovit-o pe femeia jandarm la mitingul diasporei din 10 august a fost reţinut marți de procurorii Parchetului Capitalei sub acuzațiile de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fața senatorilor din Comisia de apărare, ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat că-și asumă un proiect de modificare a Legii adunărilor publice pentru „ca orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi sub semnul întrebării”.
Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat luni că în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, procurorii militari efectuează o anchetă “imparţială, efectivă şi independentă de orice ingerinţe externe”, ca răspuns la acuzațiile ministrului de Interne, Carmen Dan.
Protestarul #Rezist Cristian Dide a proiectat, sambata seara, cu un laser, mesajul "Jos PSD" pe Palatul Parlamentului, chiar in timp ce pe aceasta cladire rulau proiectii din cadrul festivalului international iMapp, organizat de Primaria Capitalei.
Ordinul de intervenţie pentru evacuarea Pieţei Victoriei, emis de Laurenţiu Cazan, directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor legale, spun procurorii militari care investighează dosarul violențelor Jandarmeriei din 10 august.
Colonelul Ionuţ Cătălin Sindile - șef al Jandarmeriei și prim-adjunctul său, colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, sunt citaţi vineri, la Parchetul General în calitate de suspecți.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an