De același autor
Ceea ce se întâmplă acum în educație și situația de la CNA sunt doar două exemple ale procesului de degradare instituțională extinsă și accelerată.
Un recent comunicat de presă al Consiliului Național al Rectorilor nu face economie de epitete, atunci când laudă Ordonanța de Urgență nr. 49/2014 care anulează practic toate prevederile de substanță din Legea Educației, promovate de fostul ministru Daniel Funeriu. Ecaterina Andronescu, prin intermediul pupililor Remus Pricopie și Mihnea Costoiu, „rezolvase“ deja o parte dintre ele, în principal cele legate de sistemul de clasificare academică. Acum au fost eliminate toate celelalte prevederi incomode. Pentru elita elitelor românești din zona academică (ce altceva ar putea reprezenta un Consiliu al Rectorilor!?), măsuri precum eliminarea totală a incompatibilităților politice, introducerea unor formulări abile care să permită ocolirea limitărilor legate de numărul de mandate pentru rectori, încurajarea sistemului „fabricilor de diplome“ prin măsuri de genul a treia sesiune de bacalaureat sau pregătirea elevilor fără bacalaureat în facultăți (pe banii statului), reprezintă „o abordare modernă, capabilă să permită o dezvoltare graduală a sistemului de educație“. La fel de entuziasmate sunt și sindicatele de profil. După ce salută inițiativa, Federația „Alma Mater“, al cărui președinte este Anton Hadăr, un nelipsit combatant în talk-show-uri, nu scapă prilejul de a face trimitere la „cicatricile“ provocate în trecut de „decapitarea învățământului superior românesc“ prin (odioasa) Lege Funeriu. Iată însă că, acum, din fericire, totul s-a pus în bună ordine. Lucru confirmat, de altfel, de la cel mai înalt nivel de ministrul Remus Pricopie: „Nu sunt schimbări care să bulverseze sistemul, ci corecturi absolut necesare“. Prilej de legitimă satisfacție. Și cum să nu te bucuri, la unison cu poporul, cu elevii și cu părinții deopotrivă, când rata de promobabilitate la BAC crește semnificativ: de la 43-44 procente în 2011/2012 la aproape 60 de procente acum. Și stați, vine și a treia sesiune! Cineva comenta inspirat pe Facebook: atunci când este să ne furăm singuri căciula, suntem, detașat, pe primul loc.
Între timp, CNA, o altă instituție de elită a României, prin definiție garantul respectării normelor deontologice în spațiul audiovizual, trece de asemenea prin mari frământări. Devoalarea jocurilor politice din CNA nu este neapărat un secret, dar limbajul incredibil de vulgar și agresiv utilizat de Laura Georgescu, șeful instituției, șochează, peste măsură chiar dacă e vorba de o discuție privată. În aceste condiții, mai poate oare CNA să funcționeze în continuare în aceeași formulă? Ei bine, poate! Victor Ponta nu s-a gândit să ceară demisia de onoare a apropiatei sale, așa cum a făcut-o recent, atunci când a fost vorba de Traian Băsescu. Nu par îngrijorați de imaginea deplorabilă creată nici alți membri ai CNA cu CV-uri impresionante (trecuți prin redacțiile de la BBC sau Europa Liberă). Ideea de onoare, respectul de sine, minima preocupare pentru norme decente de comportament public sunt lucruri care pur și simplu nu contează. Majoritatea, unii oameni cu pretenții de onorabilitate afișate, nu dă doi bani pe ele. A doua constatare este că actuala putere pare tot mai puțin dispusă să țină cont de puținele voci critice rămase în mass-media, societatea civilă sau în mediul academic. Între altele, pentru că s-a văzut că, din păcate, costul politic este neglijabil.
Capacitatea bulversantă a actorilor de pe scena politică, dar și din afara ei, de a face din alb negru și din negru alb pare să fie nelimitată. De pildă, Consiliul Rectorilor se declara îngrijorat de „criticile neîntemeiate aduse OUG 49/2014, aspecte care pot afecta grav prestigiul internațional al învățământului superior românesc, cu posibile repercusiuni asupra recunoașterii diplomelor“, considerând că acestea „trădează intenții politicianiste“. Problema e că vechiul sistem la care se revine acum în forță nu a fost în stare să plaseze niciuna dintre universitățile autohtone în primele 500 din lume. Iar dacă tot vorbim de subminarea credibilității, nimic nu se poate compara, ca impact negativ pe plan extern, cu efectele penibilului balet instituțional menit să acopere plagiatul primului ministru. În general, reacția comunității academice nu doar față de plagiatul în sine, ci și față de comportamentul în această speță a autorităților a fost una deplorabilă prin muțenia extinsă, un semn evident al lipsei de coloană vertebrală.
Ceea ce se întâmplă acum în educație și situația de la CNA sunt doar două exemple ale procesului de degradare instituțională extinsă și accelerată. S-a vorbit enorm în ultimii doi ani despre apărarea statului de drept, despre independența justiției. Însă această preocupare legitimă a împins oarecum în plan secund discuția mai largă despre tarele întregului sistem instituțional românesc. O țară nu poate avansa doar prin efortul unor structuri precum DNA sau Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta poate fi frâna. Ai însă nevoie și de motor. De un sistem instituțional (administrație publică, școli, universități, spitale, agenții de reglementare, regii ale statului etc.) funcțional și stabil, de un cadru de reglementare bazat pe criterii de performanță comparabile cu cele existente pe plan internațional, care să se aplice efectiv. Ultimii zece ani asta s-a și încercat. Mai bine sau mai rău, cu poticneli, cu erori de apreciere, poate cu pași prea grăbiți.
Ei bine, e vremea să revenim la liniștea „pre-Băsescu“! Cuvântul de ordine este Restaurația generalizată: în justiție, în educație, în sănătate, peste tot. La asta visează nu doar PSD, deși partidul lui Victor Ponta este principalul promotor al Restaurației, ci și multe fețe din opoziție, pentru care bătălia cu actuala putere este una care are drept element principal accesul la pârghiile de putere și la resurse, nu impunerea unei viziuni alternative, diferită, asupra evoluțiilor fundamentale din societatea românească. Mai grav e că restaurația este sprijinită, în ansamblu (cu destul suport popular), de o bună parte a elitelor autohtone, din toate domeniile. Într-un fel, asistăm la o revenire peste timp la starea de spirit din 1992, când sloganul electoral câștigător a fost: Un președinte pentru liniștea noastră. //