De același autor
Cumplita coincidenta! Justitia a inceput sa-i spele de pacate pe colaboratorii Securitatii chiar in ziua mortii lui Ticu Dumitrescu. A batut un nou cui in cosciugul deconspirarii si al aflarii adevarului pentru care Ticu s-a luptat intreaga viata. Moartea l-a izbavit de aceasta noua deziluzie. Ca o ultima sfidare, la catafalcul lui s-au fals-recules turnatori si securisti.
Decizia si motivarea judecatorilor in cazul Dan Trancota, un obscur lider PIN, sint halucinante si dintre rindurile seci si agramate se aude vocea triumfatoare a Securitatii si satisfactia tuturor turnatorilor de ieri de azi. Judecatorul Sorin Vasilescu s-a facut portavocea acestora. Este acelasi tip de argumentatie pe care o auzim de ani de zile din gura colaboratorilor si sutinatorilor acestora: "situatia politico-sociala", si "dictatorul" au fost vinovate, noi, biete marionete, eram sub vremuri. N-am avut incotro, am fost obligati! In plus, nu am facut nimanui niciun rau.
Asta scrie negru pe alb in motivatia deciziei, prima pe noua lege a deconspirarii, asa cum a iesit ea din dosarul lui Felix-Voiculescu. Nu atit decizia in sine, cit motivarea acesteia constituie un precedent periculos, in virtutea caruia toti tunatorii pot scapa basma curata. Sa citim motivatia judecatorului Vasilescu:
"Intr-adevar atitudinea piritului de acceptare a colaborarii cu o astfel de autoritate, precum si activitatile desfasurate de acesta sunt reprobabile si pot fi considerate in neconcordanta cu normele de bun simt si cele privind dreptul la o viata privata si intima. Dar se pune intrebarea, retorica bineinteles, daca exista in aceea perioada recunoasterea unui astfel de drept sau unor norme de bun simt. Raspunsul este de la sine inteles avind in vedere definitia unui stat dictatorial si totalitar cum a fost Romania in perioada 1945-1989".
"Intr-o societate in care se traieste permanent cu teama fata de concetatean, teama indusa de autoritatile statului, nu se poate vorbi decit despre bunul plac al dictatorului si satisfacerea necesitatilor acestuia si grupului de interese pe care il sprijinea. Intr-o astfel de societate, faptul ca piritul a furnizat informatii cu privire la un profesor care isi manifesta admiratia fata de istoria poporului german si a culturii anglo-saxone, cu privire la activitatea profesorului, a doi medici din localitate, cu privire la doctrina religioasa a unei familii nu este de natura a atrage calificarea piritului ca si colaborator al Securitatii".
In baza acestei logici, insusi Plesita nu avea cum sa cunoasca normele "de bun simt", traia permanent cu "teama indusa de autoritatile statului" si se afla la "bunul plac al dictatorului", motiv pentru care facea, nu-i asa, tot felul de "fapte reprobabile". Atentie insa, reprobabile si nu prea, pentru ca ele nu atrag "calificarea piritului ca si colaborator al Securitatii". Mai exact, acestea "sint in neconcordanta cu normele de bun simt si cele privind dreptul la o viata privata si intima". Aceasta ultima sintagma este inovatia judecatorului, pentru ca nu se regaseste nicaieri in lege, care nu pedepseste abaterile de la bunul-simt, ci incalcarea "drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului".
Aruncind vinovatia colaborarii cu Securitatea pe umerii sistemului ticalos si dictatorial, motivatia tribunalului ii achita instantaneu pe toti ofiterii si turnatorii Securitatii! Magistratii au legalizat principiile care au stat ani de zile la baza liniei de aparare a tuturor colaboratorilor: 1. vinovatia sistemului, 2. vinovatia colectiva ("toti romanii au colaborat"- Dan Voiculescu) si 3. inutilitatea legii.
Rodica Stanoiu, Dan Voiculescu sau Constantin Balaceanu Stolnici, ca sa luam doar exemplele celebre, au primit acum justificarea legala a "faptelor (ne)reprobabile" pe care le-au comis. Nu va mai fi nevoie sa apara la televizor sa se apare, pentru ca o face justitia in locul lor.
O alta consecinta posibila a deciziei magistratilor este aceea ca jurnalistii, si nu numai, vor putea primi interdictie de a mai vedea dosarele ajunse in instanta. Pentru ca asta recomanda motivarea.
"Mijlocul de a face publica o astfel de categorie de sustinatori ai regimului dictatorial lasa insa de dorit sub aspectul faptului ca (...) dintr-un dosar al instantei doar hotarirea pronuntata de judecator este publica".
"Chiar si reprezentantii mass-media trebuie sa urmeze o procedura birocratica pentru a avea acces la dosar, dar nici in acest caz nu se poate vorbi despre accesul direct al opiniei publice la dosarul instantei, continutul acestuia putind fi denaturat de reprezentantii mass-mediei".
Singura supapa pentru o oarecare transparenta lasata de legea Felix-Voiculescu era exact accesul jurnalistilor la dosare in timpul procesului. Doar in felul acesta se puteau afla numele si faptele de arme ale colaboratorilor Securitatii, CNSAS nemaiavind dreptul sa le comunice. Exista, deci, riscul ca tacerea sa invaluie de acum inainte toate procesele si dosarele, iar spalarea colaboratorilor sa se faca in deplina conspirativitate.
Sa nu uitam ca Ordonanta guvernului a fost contestata la Curtea Constitutionala de Felix-Voiculescu, iar in cazul unei decizii favorabile acestuia, ea poate reintra in dezbaterea parlamentului, unde, asa cum s-a vazut, exista o imensa apetenta pentru aflarea adevarului. Al oricarui adevar.
Dincolo de decizia Tribunalului Bucuresti, dar derivata din ea si din noua lege, procesele aflate pe rolul instantelor mai ridica o problema: "faptele reprobabile" si "neconcordantele cu normele de bun-simt" trebuie demonstrate cu probe. Adica, CNSAS ar trebui sa-i aduca in instanta pe cei turnati si urmariti, eventual, pe urmasii lor, sa spuna in ce fel le-au fost "afectate drepturile fundamentale". Lucru imposibil, asa cum s-a aratat chiar in momentul discutarii noii legi, dar tocmai de aceea votata cu doua miini de parlamentari.
Spuneam la inceput ca Ticu Dumitrescu a fost izbavit prin moarte de a mai asista la distrugerea definitiva a legii care de mult nu-i mai poarta numele.
Pentru ca asta se intimpla acum. CNSAS si deconspirarea Securitatii au mai suferit o infringere. Probabil ultima.
Asa cum Ticu a lasat in testament sa fie expus in sediul Ministerului de Interne, unul din locurile suferintelor sale, la fel, daca ar fi intuit pina unde poate merge decaderea societatii, cred ca o ultima dorinta ar fi fost ca la catafalcul sau sa le fie oprita falsa reculegere turnatorilor si securistilor. Poate si-ar fi exprimat dorinta, de exemplu, ca nu Mircea Ionescu Quintus, cel care poarta in spate o biblioteca de turnatorii si punerea pe butuci a legii Ticu, sa fie cel care sa citeasca necrologul si sa umple presa cu declaratii despre "marele luptator care a fost Constantin Ticu Dumitrescu". La fel cum, cred ca nu ar fi "apreciat" laudele post-mortem aduse de Sorin Rosca Stanescu la Realitatea TV. Ultime si imense sfidari. Colaboratori, stati deoparte macar trei zile.
Articole pe aceeasi tema:
