Romania reformata

Acum ceva timp, vizitam catedrala din Perth, Scotia. Ghidul meu de ocazie era o doamna amabila din congregatia locala. La un moment dat, am intrebat-o cine era in acel moment "capul (the Head) bisericii prezbiteriene". Stiam ca prezbiterienii - versiunea scotiana a protestantismului calvinist - au o conducere colegiala, General Assembly, dar eram curios sa stiu cine este liderul public al acestui grup. Doamna m-a privit uluita, asa cum probabil il va fi privit vicarul acela englez din secolul al XVIII-lea pe detinutul ignorant care tocmai ii marturisise ca nu auzise niciodata de Isus. "Sir, - mi-a spus ea dupa cateva clipe lungi de tacere - our Head is Jesus Christ!"

Mi-am dat seama atunci ce distanta despartea mentalitatea noastra estica, ortodoxa, de aceea occidentala, protestanta. Pentru protestanti, esentiala era relatia personala cu divinitatea. Restul era, teologic vorbind, irelevant. Eu cautam o autoritate care din punctul de vedere al celor ce urmau cuvintele lui Cristos, "imparatia mea nu este din lumea aceasta!" (Ioan 18:36), era nu doar neimportanta, ci de-a dreptul nelegitima.

E limpede ca mentalitatea protestanta a insemnat un nou inceput pentru civilizatia europeana. Accentul pus pe individ s-a tradus in sfera politica printr-o subliniere a drepturilor si libertatilor ce-tateanului, iar in aceea economica printr-o etica a schimburilor private. Desigur, diferentele dintre mentalitatea catolica si aceea protestanta nu sunt neaparat atat de profunde precum cele marcate de Max Weber, dar nimeni nu se indoieste acum ca Europa nu ar fi ajuns la un asemenea grad de cultura si de libertate fara contributia, fundamentala, a protestantismului.

Ceea ce pune problema rolului istoric jucat de ortodoxie. Este oare o coincidenta ca toate tarile ortodoxe - Rusia, Belarus, Serbia, Bulgaria, Ucraina, cu partiala exceptie a Greciei - sunt exemple de dezastre economice si sociale? In ce priveste Romania, o istoriografie patriotarda ne invata ca Biserica Ortodoxa a fost un element central in identitatea romanilor. Daca este asa, atunci ar trebui sa isi asume raspunderea pentru marasmul in care se zbate aceasta tara. Realitatea este ca rolul ortodoxiei romanesti a fost mai curand unul nefast. Popor latin, romanilor Biserica Ortodoxa li s-a adresat in slavona. Chiar si bruma de carte care s-a facut la sud de Carpati, pana in secolul al XVIII-lea, s-a facut de calugari greci si armeni. In secolul al XIX-lea, ortodoxia romaneasca se organizeaza ca biserica de stat, ascunzandu-se sub pulpana puterii politice, o poveste trista, al carei final il gasim in dosarele de colaboratori de la CNSAS. Ce relevanta mai are o asemenea biserica, va intreb? Preotul de vizavi, pe care nu l-am vazut niciodata sa se preocupe ca unii dintre semenii nostri mor de foame, a distribuit vecinilor, deunazi, in cutiile de scrisori, niste foi imprimate color. Ne anunta ca mai are nevoie de 8.000 de euro pentru a termina o fresca.

Din punct de vedere practic, Romania este oricum o tara ateista. Majoritatea concetatenilor nostri sunt la fel de ignoranti in ce priveste Biblia precum indienii din Lumea Noua la debarcarea spaniolilor. Eu predau istoria ideilor politice de aproape 15 ani. Am vazut sute, daca nu mii de studenti, de la variate facultati. Destule lectii predate presupuneau o cunoastere a Scripturii, a traditiilor si dogmelor oficiale ale Bisericii apostolice. Va marturisesc ca pentru cei mai multi studenti Biblia aparea la fel de straina precum Popol Vuh. Jumatate nu o deschisesera niciodata. Cat despre ceilalti, raspunsul standard la examen era: "Am rasfoit-o".

Oricat am alege sa ironizam proiectul pasoptistilor, e cert ca el a avut in centru o intentie nobila: modernizarea Romaniei. Aceasta s-a facut cu un pret, insa - eliminarea unora dintre institutiile si valorile traditionale prin inlocuirea lor cu institutii si valori straine, occidentale. "Obiceiul pamantului" a fost inlocuit de Codul lui Napoleon. Randuielile boieresti au cedat locul unei Constitutii copiate dupa aceea a Belgiei. Domnii pamanteni au plecat si o dinastie germana a venit la tronul Regatului (o institutie la randul sau de import). Literele slavone au fost inlocuite cu alfabetul latin. S-au introdus trenul, banii de hartie si apa la robinet. Iobagii au fost sloboziti si au fost organizate alegeri. Chiar si hainele s-au schimbat. Am abandonat caftanul si opincile, invatand "la gat cravatei cum sa facem nodul". Fara despartirea de o buna parte a traditiei noastre nu ar fi fost mare diferenta astazi intre Bucuresti si Addis Abeba.

Dar proiectul pasoptist nu a fost niciodata complet. Acei oameni, impreuna cu urmasii lor spirituali, au inteles corect ca trebuie sa renuntam la formele locale de autoritate, la limba arhaica, la obiceiurile retardate si la straiele ridicole. Dar s-au oprit la religie. Ei nu au propus o critica sistematica a religiei perpetuate. Teologic vorbind, societatea romaneasca a ratat Reforma.

Cu alte cuvinte, ea a ratat o dimensiune esentiala a modernitatii civilizate. Aceasta a devenit pe deplin posibila abia dupa ce Luther a anuntat printilor germani principiile Reformei, inteleasa de el ca revenire la ideile primilor crestini. Din acel moment, protestantismul a schimbat fata lumii. Biserica prezbiteriana a introdus, pentru prima data, in Scotia, un sistem universal de educatie, animat de ideea ca fiecare in parte trebuie sa fie in stare sa inteleaga singur Biblia. Dupa doua secole, scotienii descopereau locomotiva, logaritmii, macadamul si economia politica moderna. La Geneva, calvinismul a creat o a doua Roma, de unde provin si Rousseau si legendarii ceasornicari. Acelasi calvinism, aliat cu neo-stoicismul si cu spiritul de aventura comerciala, a facut din alianta catorva orase olandeze o putere mondiala. Quakerii au intemeiat Pennsylvania, iar puritanii Bostonul. Finlanda dupa teologul reformat Agricola a fost alta tara. Suedia si Danemarca nu ar fi devenit ce sunt acum fara luteranism. Japonia s-a deschis catre lumea moderna datorita protestantismului european si tunurilor americane.

Se pune acum intrebarea daca exista o alternativa rezonabila la optiunea protestanta. Experienta istorica ne arata ca nu. Chiar si cei care nu profeseaza o credinta anume trebuie sa admita ca valorile ce isi au originea in crestinismul primitiv, reinterpretate de teologii Reformei si de filozofii Luminilor (la randul lor, un fenomen mai ales protestant) sunt centrale pentru omul european. Fara Reforma, nu am fi avut ziare, nu am fi avut Societatea Regala cu stiinta mecanica a naturii a lui Robert Boyle si a lui Isaac Newton, nu am fi avut legalizarea divortului sau toleranta religioasa. Nu am fi avut nici macar cerealele de la micul dejun, inventate de un vegetarian adventist din Michigan, care credea ca a oferit o cura pentru viciul masturbatiei. Pe scurt, nu am fi cunoscut lumea moderna.

Ceea ce ar fi trebuit noi sa facem este sa interiorizam si sa practicam aceste valori. Sa ne construim o societate animata de acest spirit. Nu am reusit.

Una din cauze, daca nu principala, este ca in centrul experientei noastre spirituale nu sta mai nimic. Comunismul doar a agravat aceasta stare de fapt, dar nu a inventat-o. Ce ne-a tinut departe de valorile si institutiile spiritului european, ce ne-a deconectat de la evolutiile lumii civilizate, a fost "credinta" noastra. Fiecare popor si fiecare cultura demna de acest nume au o carte, un text sacru, central. Omul european a avut Biblia. Dar noua, biserica noastra "stramoseasca" - institutional vorbind, o inventie a secolului al XIX-lea - ce ne-a dat? Un crestinism bizar, unul care ignora sau marginalizeaza tocmai Biblia, precum si marile traditii de interpretare scripturala, de la scolastici la neoprotestanti. Ce am primit in loc? O Biserica redusa la ritual si aparente. Mergeti la o predica normala sau ascultati-i pe ierarhii ortodocsi, cu discursurile lor despre "traditie", valorile "neamului" si despre "inainte-statatori". Dar Cristos nu a spus: Am venit sa mantuiesc poporul roman!. Ma indoiesc ca in planul Mantuirii crestine natiunea aceasta are un loc rezervat. Nu cred ca in Rai ne vom aseza pe banci tricolore.

E timpul sa intelegem ca mai profunda decat reforma legilor sau obiceiurilor este reforma credintei. E vremea sa ne intoarcem catre sursele autentice ale civilizatiei occidentale, nu doar sa ii imitam formele. De aceea, reforma de care vorbim e mai cu seama una interioara, a fiecaruia dintre noi. Aceasta inseamna sa lasam in urma omul cel vechi. Asa cum am abandonat chimirul, cusma si pasatul de mei, asa sa parasim cu totii bisericile acestea, pentru a redeveni oameni liberi. Sa nu va para rau dupa ele, caci sunt lucruri din lumea aceasta. Daca e sa avem un viitor intru spirit, el va fi intr-o Romanie reformata.