Reinventarea capitalismului?

Davos-ul din acest an este dominat de intrebari privind soarta capitalismului. La mai bine de trei ani de la eruptia crizei financiare, desi s-a evitat (pana cum) o implozie economica in lumea industrializata de magnitutdinea Marii Depresiuni, intrebari profunde si temeri majore persista. Una priveste rezilienta Crizei; asa cum demonstreaza istoria si analize serioase(1) o criza atat de adanca dureaza mult. Alta chestiune are in vedere complexitatea, profunzimea si intinderea acestei crize. Criza financiara este intruchipata de o criza bancara, a supraindatorarii publice si private in numeroase tari. In Europa, criza Uniunii Monetare, cu originea intr-un design si aranjamente de politici defectuoase, ameninta intreg proiectul european. Ingrijorezeaza tot mai mult dimensiunea sociala a acestei crizei.

1. Criza si societatea. De mai bine de doua decenii erodarea clasei mijlocii in numeroase tari a fost ocultata de indatorare (credit ieftin) si inflatie scazuta. O inegalitate a veniturilor in crestere puternica corodeaza fundamentele sociale ale democratiei, intrucat sanse (oportunitati) egale fac parte dintre regulile de baza ale uneo societati civilizate. Sunt date (statistici(2)) ce atesta fara tagada aceasta erodare, ce reprezinta o bifurcare in evolutia sociala a capitalismului dupa al doilea razboi mondial(3).

Unii ar spune ca mersul tehnologiilor, redistributia puterii economice in lume (in favoarea Asiei), explica “decaderea” unor categorii de “gulere albe” si “gulere albastre” in economiile mature. De exemplu, in presa americana se spune ca “Apple ilustreaza de ce China devine fabrica lumii”(4). Dar aceasta este o citire unilaterala a situatiei, in opinia mea; nu mai putin relevanta este dinamica politicilor publice, dominantza in ultimele decenii a paradigmei care a propovaduit dereglementarea pietelor si favorizarea capitalului in mecanica distributionala a veniturilor(5), care a neglijat aspecte esentiale de echitate (fairness). Cunoscuta  revista americana Foreign Affairs a publicat in 2011 un articol despre “policy drift” (alunecarea politicilor publice), care ar fi fost fost determinata de influente ideologice si capturarea politicii publice de grupuri de interese(6). De aici si preocuparea tot mai vizibila de a repune in functiune masuri de politica industriala si educationala. In SUA, Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie, conduce in comitet national pentru competititivitate. In UE avem agenda Europa 2020. In Marea Britanie, guvenul condus de David Cameron a decis infiintarea unor universitati tehnice, axate pe stiinta si tehnologie, studii de doctorat.

2. “Policy drift”. Este aprope un reflex sa se gandeasca ca influenta nefasta a grupurilor de interese se manifesta, ca fenomen structural, numai in economii emergente, presupuse a nu avea institutii solide si mecanisme de control reciproc institutionalizat (checks and balances). Criza din acesti ani dovedeste ca tarile industrializate, cu economii mature, nu sunt imune la sindromul de captura a politicii publice. Aforismul lordului Acton, “puterea absoluta corupe in mod absolut”, este valabila si pentru ele. Statutul privilegiat pe care il are industria financiara in angrenajul economic actual dovedeste aceasta stare de fapt; finantele extrag o renta necuvenita de la restul economiei, au creat riscuri sistemice mari; finantele nereglementate au functie de destabilizator intern in economiile moderne. Din acest punct de vedere analiza lui Hyman Minsky este plina de relevanta.(7) Criza a obligat guverne sa salveze entitati financiare mari, a afectat negativ coeziunea sociala prin accentuarea sentimentului ca lucrurile sunt strambe. Si cum ar putea fi altfel cand pierderi ale unor organizatii private sunt socializate (din ratiuni de risc sistemic), in mod repetat, in timp ce veniturile multor cetateni se erodeaza
Sindromul “Too big to fail” (prea mari pentru a esua) arata cat de viciate sunt pietele financiare si ce riscuri aduc in functionarea democratiei. Otmar Issing, fost economist sef al Bancii Centrale Europene, remarca si el ca acest sindrom submineaza credinta in economia de piata.(8)  Trebuie spus ca Issing este un cunoscut promotor al Ordnungspolitik, care imbina piata libera cu reguli stricte si care a stat la succesul economic al Germaniei dupa al doilea razboi mondial.. Altfel spus, partizan al dreptei sa fii, intr-o democratie nu poti inchide ochii la pervertirea pietelor indusa de concentrarea puterii economice si “captura” mecanismelor decizionale. O asemenea evolutie s-a produs in Marea Britanie prin “Big Bangul” din industria financiara in 1986, in SUA prin dereglementarea reprezentata de abolirea Glass Steagal Act in 1999 si alte acte normative.

3. Impasul politicului. In captura politicii publice, cu efecte asupra mersul economiei, gasim o explicatie pentru impasul politicii ca proces politic (politics) in tari dezvoltate. Neincrederea in guverne, de-a lungul spectrului politic, graieste si ea in acest sens. Tea Party in SUA si agregari politice similare in Europa acuza si recuza guverne pentru ca nu s-au opus ca big business (grupuri de afaceri mari) sa abuzeze de pozitii dominante pe piata. La stanga spectrului politic, resentimentele sunt amplificate de ce este perceput ca incapacitatea establishment-ului de a formula politici care sa nu favorizeze cercurile de afaceri in detrimentul salariatilor. Se observa un numitor comun aici, desi punctele de pornire sunt diametral opuse: unii doresc un stat minimal, altii vor un stat mai puternic. Numitorul comun este dat de abuzul de putere pe care grupuri de afaceri mari il exercita in economie si in politica –prin influentarea neingradita a politicilor publice. Si unii si altii vor o “democratizare” a procesului de decizie, guverne mai aproape de interesele cetatenilor. Dar aceste interese difera, in functie de inclinatii ideologice, statut social si economic.

Accentuarea disonantei cognitive intre structurile de guvernamant si cetateni pune in discutie insusi procesul politic democratic. In UE se vorbeste demult despre “deficit democratic”. Acum insa, este vorbe despre ceva mai profund, care priveste politicul in interiorul contextului national, contractul social intre stat si cetatean. Daca in regimuri autoritariste, in tarile arabe, asemenea proteste erau asteptate, mai devreme sau mai tarziu, in democratii liberale ele intra intr-un registru explicativ aparte; ceva scartaie in relatia intre cetateni si guverne alese prin scrutin democratic De aceea, temerile sunt mari (se si fac analogii cu perioada interbelica a secolului trecut).

4. Alt capitalism? Capitalismul are virturi incontestabile. Ma refer nu atat la alocarea resurselor, miscarea preturilor, de care depind calculatia costurilor si beneficiilor. Am in vedere mai cu seama spiritul intreprinzator, care da masura progresului actual si potential intr-o societate; fara cei ce realizeaza strapungeri, care scot mersul afacerilor din canoane si rutina, ritmul progresului ar fi mult incetinit. Dar traim criza unui tip de capitalism, care merge dincolo de fenomenologia specifica miscarii ciclice a economiei de piata, cu suisuri si coborisuri inerente, uneori de amploare.

Lumea nu  trebuie sa fie judecata cu o logica supersimplificatoare: capitalism versus socialism. De aici ar rezulta o inferenta cvasi-automata. Ca tot ce tine de capitalism, bun si rau, este de acceptat fara discutie. Sunt cateva probleme cu aceasta logica. Astfel, capitalismul fiinteaza intr-o varietate semnificativa si poate trece prin crize adanci. Criza actuala este legata de suprafinancializare, subestimarea nevoii de coeziune sociala, pierderea unui compas moral (care se vede in toate compartimentele societatii, inclusiv in lumea bisericii), neglijarea problemelor ecologice(9), aroganta in relatiile internationale si zel mesianic in promovarea unui model  ca mantuire la orice problema sociala, oriunde in lume. Viata arata simplitatea viziunii de tip “Sfarsitul Istoriei”(10).

O alta problema este de intelegere a functionarii pietelor. Teoria moderna se ocupa de alocarea resurselor din perspectiva inter-generationala (pentru resursele epuizabile), de fortele motrice ale progresului tehnologic (“endogenitatea” cresterii economice), de “esecuri de coordonare” pe piete (vezi mai ales ce se intampla pe pietele financiare –nevoia de sisteme prudentiale), de aglomerarea de factori de productie, de randamente crescatoare, de expectatii si rolul lor, de rolul bunurilor publice, etc. De aici rezulta concluzii care s-au impus si in politica publica. Ma refer la nevoia de bunuri publice (avem nevoie de un sector public), de a reglementa pietele pentru a preveni abuzul de pozitie dominanta si altele. In fine, este problema dinamicii capitalismului, in sensul intelegerii legaturii intre rationalitate, alias capacitatea de a invata, si viata organizationala, politicile economice.

Intrebarea legitima este deci: ce tip de capitalism dorim, in lume, in Romania.  Intrarea in Uniune nu da un raspuns automat la aceasta intrebare, dupa cum arata si criza actuala. Si nici nu este normal sa fim impasibili la ceea ce vedem ca este certat flagrant cu legea si impotriva unei functionari decente a pietelor. Economia nu trebuie sa fie o jungla a afacerilor; o societate in care “winners take all” nu protejeaza democratia. . Capitalismul aievea are nevoie de spirit etic pentru a fi sustinut de cat mai multi indivizi. Cautarea profitului impune logica sa implacabila si fara eficienta nu se poate progresa. Amintesc insa ca Adam Smith a scris, alaturi de Avutia Natiunilor, Teoria Sentimentelor Morale (el a fost, de altfel, profesor de stiinte morale la Universitatea din Glasgow); ca Max Weber a pus in relatie capitalismul si etica protestanta. La Davos in acest an invitat special este arhiepiscopul Desmond Tutu, care este reper moral pentru multi. Eu prefer capitalismul lui Bill Gates si Steve Jobs celui reprezentat de un Ivan Boesky, Michael Milken, Kenneth Lay (Mr. Enron) si exponenti ai capitalismului de tip casino.

O politica publica lucida, responsabila, inseamna sa te ocupi de parti mai putin bune ale functionarii pietelor. Transparenta si onestitatea, dialogul, fac parte din registrul unei bune guvernari. Intr-o lume atat de framantata si cu o perspectiva, pe continentul european, incetosata, Romania trebuie sa gaseasca resorturi interne pentru a apara achizitiile democratiei si pentru a trece prin aceasta criza cu limitarea daunelor. Un test in acest scop este organizarea corecta a alegerilor in acest an. Oricine va fi la guvernare trebuie sa faca eforturi de reformare a statului, sa aplice reforme inteligente in domeniul invatamantului si sanatatii, care sa aiba sustinere populara si sprijin intelectual/civic cat mai larg. Trebuie luptat fara menajamente contra coruptiei, risipei banului public, mai ales ca cumpatarea va domina anii ce vin. Este nevoie de respect fata de cetatean, care se valideaza printr-o impartire echitabila a poverii induse de austeritate.

Compasiunea, cimentul social, capitalul social, solidaritatea, nu sunt concepte ce apartin unei anumite filosofii politice, intr-o democratie; ele o definesc. Nu in cele din urma, este necesara o abordare realista privind economia romaneasca: un model de crestere economica, care sa se bizuie mai mult pe economisire interna si promovarea capitalului autohton, pe cetateni cu o buna educatie.

Concluzie: Marea intrebare este cum sa fie reparat capitalismul daca admitem ca un sistem economic liber nu poate functiona fara piete; ca fara piete (libertate economica) nu avem creatie, dezvoltare si nici democratie(11). Reinventarea capitalismului devine o problema de meditatie, interogatie sociologica si politologica nu atat pentru mediul academic, cat mai ales pentru cei care guverneaza in democratie. Daca nu vor fi gasite raspunsuri politice care sa linisteasca cetatenii anomiile vor prolifera, tentatia autoritarista va castiga, strigoi ai trecutului vor reinvia; libertatile civice, democratia ar pierde.

Note:
1. Vezi Carmen Reinharrt si Kenneth Rogoff, ‘This Time Is Different”, Princeton, Princeton University Press, 2009
2. OCDE a publicat date elocvente in aceasta privinta in 2011 pentru tarile industrializate
3. Primele decenii dupa al doilea razboi mondial au consemnat o crestere a clasei mijlocii in SUA si Europa necomunista.
4. Charles Duhigg si Keith Bradsher, “2 sides of Apple’s cutting edge”, International Herald Tribune, 23 Janurary, 2012, p.16
5. De pilda, in SUA vanituri foarte mari din fructificarea capitalului beneficiaza de tot felul de “portite” (loopholes, precum “carried interest”) care fac ca taxarea sa fie mult inferioara (in jur de 15%) fata de cea aplicata veniturilor clasei mijlocii. Numerosi dintre cei cu averi mari isi plaseaza resursele in paradisuri fiscale sustragandu-se de la obligatia lor civica (sa ne gandim ca ei consuma bunuri publice acolo unde sunt rezidenti)
6. Robert Lieberman, “Why the rich are getting richer.”, Foreign Affairs, January, 2011
7. Hyman Minsky, “Stabilizing an Unstable Economy”, New York, McGraw-Hill, 2008 .(1986)
8. Otmar Issing, “Too big to fail undermines the free market faith”, Financial Times, 20 January, 2011 . Pe aceeasi linie este si Simon Johnson, fost economist sef la FMI (cu James Kwak, “13 Bankers. The Wall Street takeover and the next financial meltdown”, New York, Pantheron Books, 2010)
9. Este de notorietate incapacitatea pietelor de a internaliza restrictii de ordin ecologic (aceasta miopie se vede in carente ale modelelor de echilibru general)
10. Francis Fukuyama, “The End of History”….
11. Vezi si The Economist din 21 ianuarie 2012, care examineaza capitalismul de stat in economii emergente.

Articol publicta si pe site-ul www.contributors.ro