Cele 7 faze ale Jihadului

Daca ofensiva declansata de fortele islamiste este intr-adevar unul dintre factorii determinanti ai dinamicii relatiilor internationale la inceputul acestui mileniu, atunci analiza viziunii strategice a acestor forte este esentiala pentru intelegerea nu numai a naturii adversarului, ci si a locului unde ne aflam si a directiei in care ne indreptam in razboiul cu acesta. In acest sens, ecourile create de circulatia recenta a unui document ce prezinta un desfasurator pe termen mediu si lung al strategiei islamiste constituie un excelent vehicul pentru o readucere la zi cu temele dezbaterilor privind starea actualului razboi global. Desi documentul circula in mai multe variante, iar ideile vehiculate de acesta sunt prezentate in mai multe forme in functie de varianta, temele sale centrale raman neschimbate: o etapizare in sapte trepte a strategiei ofensivei islamiste. Data fiind problema surselor, care din motive lesne de inteles sunt ambigue si greu de certificat, referinta principala in discutiile profesioniste este facuta la interventia din Der Spiegel a jurnalistului iordanian Fouad Hussein, considerat una dintre cele mai credibile voci in chestiuni legate de Al-Qaeda. Acesta preia si prezinta ideile sursei sale, Saif al-Adel, lider la cel mai inalt nivel in ierarhia coordonatorilor militari ai organizatiei teroriste in discutie.

Cele 7 faze ale ofensivei islamiste

In lumina revelatiilor privind documentele strategice ale Al-Qaeda, ofensiva islamista pare sa fi fost planificata pe un orizont de timp de aproximativ doua decenii si are ca obiectiv final instituirea “Califatului Islamic Global”. Realizarea acestui obiectiv necesita strabaterea a sapte faze.
Prima faza este “Redesteptarea”. Ea a inceput cu atacul de la 11 septembrie si s-a incheiat cu declansarea ofensivei americane in Irak. Scopul loviturii din septembrie a fost provocarea Occidentului, si in speta a SUA, in a ataca lumea islamica. Reactia Occidentului urma sa duca la trezirea la realitate a musulmanilor, care astfel incep sa isi puna intrebari cu privire la situatia reala in care se afla “Comunitatea Islamica”, precum si la destinul ei istoric. Prima faza este considerata de strategii Al-Qaeda un mare succes. Mesajul islamist a captat atentia publica. Dintr-o organizatie obscura, Al-Qaeda a ajuns sa fie recunoscuta ca un jucator major in relatiile internationale. Razboiul declansat de aceasta a devenit subiect de prima pagina. Mass- media vaneaza si disemineaza ideile si luarile de cuvant ale liderilor sai. Lumea incepe sa inteleaga ca ei sunt cei ce determina dinamica relatiilor internationale, in vreme ce milioane de musulmani au inceput sa vada ca reprezentantul lor politic si istoric este Al-Qaeda si miscarea radicala islamista. “Constientizarea” este a doua faza si este perioada in care ne aflam acum. Este perioada in cursul careia lumea musulmana intelege pe deplin conspiratia occidentala impotriva “Comunitatii Islamice”, precum si necesitatea istorica a Jihadului. In aceasta faza, Al-Qaeda - o organizatie - incepe sa se extinda, transformandu-se intr-o miscare sociala. Transformarea acesteia are loc prin dezvoltarea retelelor, infiltrarea tuturor statelor si aglomerarilor urbane semnificative si mai ales prin recrutarea sau influentarea tinerilor. Se vor pune astfel bazele crearii unei noi generatii de lideri, formati intr-o gandire noua, cu valori si obiective clare, ce vor prelua treptat conducerea lumii musulmane. Irak devine front de lupta central, in vreme ce baze si unitati armate gata de actiune vor fi constituite in celelalte state arabe din zona Irakului.
Cea de-a treia faza, “Ridicarea la lupta”, ar urma sa aiba loc intre 2007- 2010. Este momentul in care fortele islamiste vor declansa ofensiva in Iordania, Turcia, Siria, Kuweit si Arabia Saudita. In faza a patra, ce va dura pana in 2013, actiunea se va canaliza pe trei directii: va continua ofensiva asupra regimurilor tarilor din Orientul Mijlociu, ce vor fi slabite pana la prabusire, infrastructura energetica globala va fi atacata si sabotata cu o intensitate din ce in ce mai mare, in vreme ce economia SUA va fi blocata si, incet dar sigur, destructurata printr-o combinatie de ciber-terorism si lovituri calibrate in centrele economice majore. Faza a cincea, proiectata undeva intre 2013 si 2017, va aduce prabusirea definitiva a regimurilor din zona Orientului Mijlociu - de la Turcia la Arabia Saudita - si inlocuirea lor cu un mare Califat Islamic. Influenta occidentala asupra zonei respective si a lumii in general se va prabusi vertiginos. O noua ordine mondiala incepe sa fie posibila.
Ultimele doua faze sunt “Confruntarea totala” si “Instituirea Califatului Global” si urmeaza sa se desfasoare in cursul deceniului trei al mileniului. Proiectia este ca Occidentul, bulversat economic de criza economiei americane, dezorientat valoric, paralizat de o ideologie a non-combatului raspandita de propriile elite si, astfel, nepregatit sa faca fata aparitiei, in exterior, a Califatului ca supraputere mondiala si, in interior, penetrarii propriilor societati de catre retelele islamice, se va prabusi in haos. Bazele Califatului Global vor incepe sa se inalte astfel pe ruinele vechii ordini mondiale dominate de Occident.

Strategie si contra-strategie

Se pot face numeroase observatii critice privind desfasuratorul strategic islamist, incepand de la caracterul vadit diversionist si propagandistic al unora dintre elementele sale si terminand cu evidentele omisiuni si superficialitati (deliberate sau nu) pe care le releva acest plan. Cateva observatii merita insa o atentie speciala pentru ca vizeaza esenta problemei in discutie. Nu incape indoiala ca avem oferita prin acest desfasurator strategic o interesanta fereastra spre modul in care gandesc strategii ofensivei islamiste. Ea ne arata inainte de orice cat de eronate si daunatoare sunt interpretarile celor din Occident ce legitimeaza, scuza sau cauta sa inteleaga terorismul facand apel la artificii ideologice sau retorica stangista traditionala. Islamistii nu numai ca se vad purtatori ai unui destin teologico-istoric si continuatori ai unei noi etape in “Razboiului contra Cruciatilor”, ci, mai mult, lucreaza dupa un plan prestabilit in care confuzia si sabotajul ideologic intern al elitelor occidentale joaca un rol central. Loviturile lor au o logica dubla: strategica si teologico-istorica. Nimic din cliseele anticapitaliste sau antiamericane vehiculate de elitele mass-media si universitare din Vest in mobilizarile lor “pacifiste” nu serveste intelegerii sau dezamorsarii efectelor acestei logici.
O a doua observatie pleaca de la intrebarea: chiar cred acesti lideri radicali ca vor putea crea in aproximativ 20 de ani un “Califat Mondial”? Greu de spus, cu atat mai mult cu cat tot ceea ce stim despre ei ne arata ca au capacitatea, cel putin la nivel tactic, sa separe dorinta de realitatile strategice. Clar insa este faptul ca stiu foarte bine sa foloseasca forta viziunilor si a proiectiilor imaginare in scopuri strategice de mobilizare si recrutare a membrilor obisnuiti. Dand un obiectiv precis si un termen clar (care, mai mult, este realizabil intr-o generatie), ei dau directie, speranta si motivatie miscarii. Un element de mare importanta in intelegerea planurilor lor este ca pivotul acestora este, cel putin la nivel teoretic, destul de bine ancorat in elemente de gandire strategica respectabila, si anume in notiunea de miscare rapida, lovitura surprinzatoare ce prinde adversarul nepregatit, il dezechilibreaza, il antreneaza intr-o dinamica pe care nu o controleaza si apoi profita de starea de dezechilibru indusa pentru a da lovitura decisiva. Intr-adevar, la scara istoriei, la nivelul megaconflictului intre civilizatii, doua decenii pentru a lovi un Occident nepregatit sa faca fata unui soc economic si geopolitic si pentru a modifica radical raportul dintre civilizatii reprezinta o perioada foarte scurta. Decisiva in acest sens este miscarea de a genera in paralel tulburari interne in statele occidentale, in acelasi timp cu construirea rapida a unei baze majore de putere (“Califatul”) in Orientul Mijlociu. Conditia succesului intregului exercitiu este data insa de prezumtiva incapacitate a Occidentului de a intelege si face fata in timp util noilor realitati economice, strategice si politice impuse de un jucator cu viziune ferma, cu mai multa vointa si lipsit de scrupule privind vietile omenesti sau infrastructura distruse in cursul acestui proces.
Cat de aproape sunt evenimentele actuale de desfasuratorul planificarii islamiste? Privind retrospectiv prima faza, aceasta pare intr-adevar un imens succes. Lucrurile sunt insa mai neclare si interpretabile in privinta celei de a doua faze. Este insa din ce in ce mai clar ca, daca acceptam ideea celor sapte pasi strategici, testul real va veni in cea de-a treia faza, si anume in principal in testarea capacitatii statelor si societatilor din Orientul Mijlociu de a raspunde unei ofensive islamiste regionale radicale. Crucial in aceasta privinta este faptul ca aceasta capacitate este data de legitimitatea si comportamentul regimurilor politice din statele din zona. Intr-adevar, pentru multi analisti acestea reprezinta cheia ecuatiei strategice a geopoliticii actuale. Atat timp cat aceste regimuri sunt percepute de propriii cetateni ca despotice, lipsite de credibilitatea si legitimitatea date de votul popular, sansele lor de a rezista presiunii islamiste sunt reduse. Iata de ce, anticipand aceste evolutii si urmarind atent strategia islamistilor, americanii forteaza azi un scenariu de democratizare rapida a zonei. Interventia din Irak reprezinta un element al acestei contrastrategii, ce urmareste crearea unui efect de domino in regiune, menit sa asigure prin democratie rezistenta locala in fata ofensivei fundamentaliste. Succesul este incert. Dar alternativele la succes sunt si mai putin incurajatoare. O simpla privire asupra proiectiilor si planificarii islamiste ne reaminteste cu brutalitate miza imensa a razboiului in care este antrenata azi civilizatia moderna

.