Cuprul, o afacere de aur care cere bani

Marii actori de pe piaţă au lipsit de la licitaţia pentru Cupru Min.

Negocierile finale pentru vânzarea celui mai mare producător român de cupru, Cupru Min, au eşuat la finalul săptămânii trecute, deoarece cumpărătorul a respins termenii finali ai contractului. O companie necunoscută, Roman Copper, controlată de o mică firmă canadiană specializată în investiţii, Bayfront Capital Partners, câştigase o licitaţie organizată de Ministerul Economiei, printr-o ofertă care multiplica de patru ori preţul de pornire. Cele 200 de milioane de euro care urmau să fie plasate în afacerea românească de cupru nu au fost însă suficient de convingătoare. Aparent, negocierile finale au eşuat din cauza unei facturi de cheltuieli de mediu supradimensionate, însă este posibil ca eşecul să fi fost provocat de cererea de a plasa într-un cont escrow, la dispoziţia statului român, suma de 32 de milioane de euro în contul obligaţiilor de mediu. În plus, negociatorii statului au încercat o refacere a calendarului de transfer al banilor în conturile statului, prin reducerea termenul de plată pentru cele 200 milioane de euro la două luni. Canadienii doreau să poată plăti în şase luni, interval în care urmau să împrumute banii sau să vândă mai departe afacerea. O afacere care are perspectivele senine date de evoluţia preţului metalului roşu, stimulat de cererea mare de cupru dinspre Asia, dar şi de numeroasele programe de expansiune monetară, în care de fapt s-a dat drumul la tiparniţele de bani. Observatorii tranzacţiilor bursiere cu materii prime pun scumpirea materiilor prime şi pe seama activităţii masive a tiparniţelor de bani din capitalele financiare ale lumii.

Cupru Min, pe profit
 
Cupru Min controlează 58% din rezervele de cupru ale României, cu 1,4 miliarde de tone de minereu cuprifer, care au o concentraţie de cupru de 0,36%. Compania a intrat în atenţia publicului după celebrul eşec al Cupromului, care a închis porţile în 2009, în plină criză mondială. Cuprom a fost o firmă creată de un grup de oameni de afaceri cunoscuţi sub numele de „bancherii cuprului“, condus de Horia Simu şi Horia Pitulea, doi foşti bancheri la Citibank Româ­nia, în care a fost implicat vremelnic şi Ionuţ Costea, care a decis să rămână bancher şi conduce acum Eximbank. Firma care opera cariera de cupru de la Roşia Poieni, Energo Mineral, deţinută de aceiaşi „bancheri ai cuprului“, a capotat tot în 2009. Urmarea a fost deschiderea unui şir nesfârşit de procese în care Cupru Min încearcă să recupereze 41 de milioane de lei de la fosta companie care a exploatat cuprul, iar executorul Energo Mineral cere banii pentru utilajele care s-ar găsi în custodia Cupru Min.

Fapt e că la ora asta compania rulează în profit. Anul trecut a extras aproape 2 milioane de tone de minereu de cupru, din care peste 6.300 de tone de cupru. În 2011, Cupru Min a avut o cifră de afaceri de 161,4 milioane de lei, însă a cheltuit 119 milioane de lei, şi a afişat un profit de 18,8 milioane de lei. Compania a moştenit facturi neachitate la energia electrică în valoare de 1,6 milioane de lei, care au fost umflate de penalităţi şi majorări de întârziere până la suma totală de 57 de milioane de lei, sumă mai mult decât dublă faţă de capitalul social de 24 de milioane de lei. Acesta este, de altfel, un punct nevralgic al companiei Cupru Min. Totuşi, producătorul de cupru a reuşit să reeşaloneze aceste datorii la electricitate până în decembrie 2016 şi este în grafic cu livrarea obligaţiilor de plată restante faţă de producătorul de energie FDFE Transilvania Sud. Cheltuiala cu energia electrică rămâne un punct slab al companiei, deoarece Cupru Min cumpără kilowatul la cel mai mare preţ, de 380 de lei, potrivit unor surse din companie. Un alt punct slab este dotarea tehnologică precară, îmbătrânită, ceea ce limitează capacitatea de producţie a acesteia. Nu se poate spune despre Cupru Min că este o afacere fără viitor, însă singurul său punct de atracţie este zăcământul de cupru. În rest, dezvoltarea este sugrumată practic de istoria de gestionare ineficientă a companiei. Recentele performanţe, alimentate şi de scumpirea cuprului, au demonstrat însă potenţialul important al afacerii.
Un alt punct slab al companiei este dependenţa de un singur negustor important către care livrează marfa, Ronefer Bucureşti SRL, o casă de comerţ cu sediul în comuna Voluntari. De altfel, Ronefer trebuie să plătească către Cupru Min o factură de 21 de milioane de lei, pe care nu a achitat-o.

Autorităţile de la Bucureşti au anunţat că intenţionează să scoată din nou la vânzare Cupru Min, însă există voci din industrie care sugerează o asociere în parteneriat public-privat, ca soluţie mai inteligentă pentru continuarea afacerii. Cât despre eşecul acestei etape, nu este o întâmplare inedită în lumea afacerilor cu metalul roşu. Cuprom însuşi a încercat să preia o afacere în Serbia, în urmă cu câţiva ani, când economia „duduia“, şi a eşuat. Multe alte tentative de preluare s-au sufocat înainte de a mişca banii dintr-un cont într-altul. Evoluţia preţului metalului roşu este volatilă, depinzând masiv de China.

Potenţialul afacerii din Roşia Poeni şi nevoia de investiţii masive vor împinge compania, spre căutarea unui partener puternic. Nu sunt mulţi în lume. Poate că ar trebui ca invitaţiile să le facă autorităţile de la Bucureşti, nu un consultant privat de aiurea.

Liderii cuprului

Cel mai mare producător de cupru al lumii este compania chiliană Codelco, controlată de stat. Codelco produce anual peste 1,76 milioane de tone de cupru, ceea ce reprezintă o cincime din producţia lumii. Compania americană Freeport-McMoRan, listată la bursa din New York, este al doilea producător de cupru al lumii. Producţia anuală de cupru a americanilor este de 1,44 milioane de tone. Freeport-McMoRan, care este totodată cea mai mare companie listată a lumii, a contribuit la un puseu de scumpire a metalului roşu, provocat de grevele minerilor indonezieni de la mina din Grasberg, lucru care a

alimentat speculaţii privind o posibilă scădere a ofertei de cupru pe plan global. BHP Billiton, grup australian listat la Bursa din Sydney, a produs, în 2010, 1,4 milioane de tone de cupru. Australienii sunt interesanţi şi pentru că au un plan de investiţii de capital în valoare de aproximativ 80 de miliarde de dolari, eşalonat pentru cinci ani şi orientat, în general, către oportunităţi viitoare. BHP este acţionarul majoritar al celei mai mari mine din lume, Escondida, amplasată în Chile. Compania britanico-elveţiană Xstrata, listată la bursa din Londra, are un portofoliu minier divers şi a produs, în 2010, aproximativ 907.000 de tone de cupru. O altă companie listată la Londra, Rio Tinto, a extras aproximativ 701.000 tone de cupru în 2010. Rio Tinto furnizează aproape o cincime din cuprul rafinat folosit în SUA. O a treia companie listată la Londra, grupul Anglo-American, a produs în jur de 645.000 de tone de cupru în 2010, din exploatări amplasate în Chile şi Alaska.Grupo Mexico coagulează companii implicate în transport, infrastructură şi minerit. Afacerile de minerit se desfăşoară în Mexic, Peru şi în Statele Unite, unde de altfel vinde cuprul prin platforma bursieră OTC Pink. Grupo Mexico a produs aproximativ 598.000 de tone de cupru în 2010. Compania elveţiană listată la Bursa din Londra, Glencore, este al optulea producător mondial de cupru şi a extras în 2010 aproximativ 542.000 de tone de cupru. Glencore are mine în Canada, Australia şi în America de Sud, iar cuprul extras aici este prelucrat şi rafinat în combinatele sale din Europa de Vest, China, Japonia şi Statele Unite. De altfel, Glencore este cel mai mare negustor de materie primă din lume. Anul trecut, Glencore a intenţionat să cumpere, cu 475 de milioane de dolari, compania peruviană producătoare de cupru CST Mining Group Ltd., care deţinea rezerve de aproximativ 3 miliarde de tone din metalul roşu. În noiembrie 2011, oferta a eşuat. Pe ultimele două locuri ale unui clasament al primelor zece companii producătoare de cupru din lume se plasează americanii de la Southern Copper Corp, grup listat pe bursele din New York şi Lima, cu o producţie 487.000 de tone, şi polonezii de la KGHM Polska Miedz, listaţi la Varşovia, cu o extracţie de 426.000 de tone de cupru în 2010. Polonezii sunt de altfel cei care au investit cel mai mult în minerit. Ei au plătit peste 2,8 miliarde de dolari pentru compania canadiană Quadra FNX Mining şi au obţinut o creştere cu 100.000 de tone a producţiei.

Aceştia sunt marii actori ai lumii, dar ei au lipsit de la licitaţia de la Bucureşti. Nu că nu i-ar interesa o extindere într-o ţară cu bune legături maritime, care duc către China. Probabil că oferta nu le-a jucat sub nas. //