Pedeapsa cu moartea, instrument al regimurilor totalitare

Doar 57 de state din întreaga lume mai au în legislaţie pedeapsa cu moartea, adică mai puţin de o treime din total. Dintre acestea, în doar 23 s-au înregistrat execuţii în 2010, în total 527. La sfârşitul lui 2010 aproape 18.000 de persoane îşi aşteptau execuţia pe întreg mapamondul.

Când celebra ghilotină, invenţia asociată cu Revoluţia Franceză şi creată pentru o moarte „cât mai umană“, a retezat, în 1939, capul lui Eugen Weidmann, acuzat de 6 crime, mai multe răpiri şi jafuri, reacţia isterică a publicului l-a determinat pe preşedintele francez Albert Lebrun să interzică astfel de spectacole. Mai discretă, comisă în umbra închisorilor, ghilotinarea a fost însă abolită de abia în 1981, la aproape un sfert de secol după ce scriitorul şi filosoful Albert Camus scria în vibrantul eseu Reflecţii asupra ghilotinei, o pledoarie pentru renunţarea la pedeapsa cu moartea. „Această dezlipire de trunchi, acest cap viu şi dezrădăcinat, aceste lungi jeturi de sânge datează dintr-o epocă barbară în care se credea că poporul este impresionat prin spectacole degradante. Astăzi, când această moarte nedemnă este administrată pe ascuns, care este sensul acestui supliciu? Adevărul este că în epoca nucleară noi ucidem precum în epoca primitivă.“

În Marea Britanie, ultimii atârnaţi în ştreang, în 13 august 1964, au fost Peter Anthony Allen, de 21 de ani, şi Gwynne Owen Evans, de 24 de ani, condamnaţi la moarte pentru uciderea unui lăptar. După atâţia ani, Marea Britanie a fost însă pe punctul de a reînvia funesta tradiţie, când, în 2011, o petiţie online a forţat parlamentul de la Londra să discute subiectul. Petiţia, iniţiată de extremiştii de dreapta, propunea spânzurarea ucigaşilor de poliţişti şi de copii. Sir George Young, liderul Camerei Comunelor, a afirmat că „Westminsterul nu poate ignora o asemenea cerere. Britanicii au opinii puternice şi n-ar exista democraţie, dacă nu le-am lua în seamă dorinţele“. Democratic, petiţia a fost respinsă.

Nici nu ar fi fost altă soluţie, dacă nu vrei să te autoexcluzi din rândul ţărilor europene, condamnarea la moarte fiind interzisă prin Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În prezent, din 50 de state, în 49 execuţiile sunt interzise. Excepţia o face Belarusul regimului dictatorial al lui Aleksander Lukaşenko. În 2010, două persoane au fost executate pentru crime multiple, iar în 2011 alte două pentru atentatul de la metroul din Minsk.

Danemarca, Finlanda, Islanda, Liechtenstein, Malta, Norvegia, Portugalia sau Vatican nu au mai folosit pedeapsa capitală pe timp de pace încă din secolul XIX. Primele state care au renunţat la pedeapsa cu moartea au fost San Marino (1876) şi Portugalia (1867), în timp ce, în 2012, Letonia a devenit ultimul stat care abrogă pedeapsa cu moarte pe timp de război.

Dar campioana condamnărilor la moarte în Europa secolului XX rămâne Germania, care a folosit-o în afara propriului sistem judiciar. În lagărele de concentrare au fost exterminaţi peste 6 milioane de evrei. În perioada regimului naţional-socialist al lui Hitler, mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial, au fost puse în aplicare în jur de 40.000 de condamnări la moarte, potrivit unor surse.

În 1949, prin noua Constituţie germană, pedeapsa capitală a fost scoasă în afara legii. Dar, în mod ironic, abolirea nu a fost o reacţie a politicienilor germani la folosirea sa excesivă în timpul celui de-al Treilea Reich, ci mai degrabă la executarea criminalilor de război nazişti de către Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război.

Asia şi SUA

Cu totul altfel stau lucrurile pe continentul asiatic sau în Statele Unite. China este, de departe, statul în care pedeapsa cu moartea este cea mai răspândită. Numărul execuţiilor nu este cunoscut, statul comunist ţinându-l secret, dar se estimează că acesta depăşeşte 2.000 de persoane anual, neexistând prezumţia de nevinovăţie. Adaptat noilor tehnologii, spectacolul execuţiilor, care aduna în Europa poporul în pieţele publice din Evul Mediu şi până în secolul XX, s-a transformat în China în show-uri televizate. Cu peste 40 de milioane de chinezi audienţă în fiecare sâmbătă seara, în ultimii 5 ani, show-ul Interviuri dinaintea execuţiei, prezentat de Ding Yu, o tânără îmbrăcată luxos, îi arată pe condamnaţii la moarte cum îşi recunosc crimele, îşi cerşesc iertarea şi îşi transmit ultimele dorinţe înainte de a fi duşi spre camera de execuţie.

Nici alte ţări asiatice nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte randamentul execuţiilor: Iranul cu peste 250 de execuţii în 2010, Coreea de Nord cu peste 60 de execuţii. Urmează la rând Indonezia şi India.

Susţinute puternic de opinia publică, 35 de state din America îşi omoară criminalii, în 2010 având loc 45 de execuţii, în timp ce peste 300 de condamnaţi îşi aşteaptă rândul. Conform Death Penalty Information Center, din 1976 încoace, în Statele Unite au fost executate 1.243 de persoane. Până în ianuarie 2010, un număr de 3.261 de persoane se aflau pe lista celor condamnaţi la moarte. Metodele merg de la scaunul electric, la injecţia letală sau otrava. Marea majoritate a celor executaţi sunt albi, în proporţie de 76%, iar 80% sunt din sud.

Semnificativ, rata de eroare, în cazul condamnărilor la moarte, pe parcursul a 23 de ani, a fost de 68%, cu alte cuvinte 7 din 10 persoane au fost condamnate la moarte pe nedrept. În ceea ce priveşte costurile pedepsei cu moartea, s-a constatat că acestea ar fi mai mari decât cele ale încarcerării pe viaţă. Un studiu făcut în Texas a evaluat la 2,3 milioane de dolari costurile unui proces care se încheie cu o execuţie, de trei ori mai mult decât costurile încarcerării unui deţinut într-o închisoare de maximă siguranţă timp de 40 de ani.

România

Dincolo de Cortina de Fier, în estul Europei, regimurile totalitare au folosit pedeapsa cu moartea fără nicio excepţie până ce au fost înlăturate de la putere. Rând pe rând, pedeapsa capitală a fost abolită: Ungaria (1990), Cehia (1990), Polonia (1998), Bulgaria (1998), Croaţia (1990), Germania de Est (1987), Slovenia (1989).

România nu face excepţie. Ultimii condamnaţi la moarte au fost soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu, la 25 decembrie 1989. Şocul resimţit în rândurile populaţiei după uciderea celor doi după o judecată sumară, instrumentată de noii exponenţi ai puterii, a condus la abolirea rapidă a pedepsei capitale, la 7 ianuarie 1990, printr-un decret lege consfinţit ulterior în Constituţie. Astfel, pedeapsa capitală a fost eliminată, fiind înlocuită cu detenţia pe viaţă, prevedere ce se regăseşte inclusiv în noul Cod Penal pentru omorul deosebit de grav.

România a fost unul dintre puţinele state europene care, la sfârşitul secolului XIX, abolise pedeapsa cu moartea, alături de alte 6 state: Belgia, Olanda, Finlanda, Italia, Luxemburg şi Portugalia. Prima Constituţie a statului român din 1866 consfinţea eliminarea pedepsei capitale, după modelul Constituţiei Belgiei din 1831. Între 1945 şi 1964, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, 137 de persoane au fost executate în România, între care figuri cunoscute precum Lucreţiu Pătrăşcanu, Eugen Ţurcanu (torţionar în cadrul Experimentului Piteşti), banda Ioanid (implicată în cel mai celebru jaf bancar din perioada comunistă), partizani, precum şi protestatari din perioada revoluţiei ungare din 1956.

În epoca Ceauşescu (1965-1989), între cele mai cunoscute persoane executate s-au numărat criminalii de drept comun Ion Râmaru (vestit criminal şi violator în serie) şi Gheorghe Ştefănescu (un celebru falsificator de vinuri). În total, au fost omorâte 104 persoane cu pluton de execuţie, la închisorile Jilava şi Rahova. Din 1980 şi până în 1989 s-au înregistrat 57 de condamnări la moarte, majoritatea pentru omoruri, dar şi pentru furt pe scară largă din avutul obştesc.

România cade periodic pradă isteriei în ce priveşte reintroducerea pedepsei cu moartea, generată fie de presă, în căutare de rating şi senzaţional, fie de diferite crime care tulbură opinia publică. De data aceasta, dezbaterea a pornit de la aşa-numita „crimă de la coafor“ şi a fost întreţinută de ieşirile în spaţiul public ale unor jurnalişti, precum Cristian Tudor Popescu, sau politicieni, precum Silviu Prigoană. În fapt, sondajele de opinie arată, începând din 1991 şi până acum, că, supusă unui referendum, introducerea pedepsei cu moartea ar beneficia de susţinerea a 91% din populaţie. //