Netransigentul Cehov, intransigentul azi (Simple note pe marginea oglinzii)

Regizorul Andrei Şerban, revenit după mulţi ani la TNB, instituţie-ceauşistă-mamut în expansiune ajungând prin eliminarea "chiriaşilor" la 6 sali utile în viitorul apropiat, aceea pe care a condus-o între 1990-1993 încercând donquijotesc s-o extragă din rugina alimentată indefinit, a ţinut o conferinţă în chiar ziua premierei "Ivanov" de la Teatrul Bulandra. Nimic lăsat la voia întâmplării, inclusiv fularul cenuşiu adoptat într-un spirit cordial-polemic roşului aprins pavoazând un important critic, de artistul lucid ce ştie ce vrea şi scrie/comunică după cum gândeste. Veritabil scandal marcând despărţirea simbolică de monden, preambul la noua, insubordonabila sa aventură. Anunţată printr-un titlu incitant după strălucitul succes cu "Unchiul Vania" de Cehov montat in Rusia despre care am relatat în paginile revistei "22"-, asadar, "…Cine mai merge la Moscova", prelegerea sa încalcă suveran aşteptările tradiţionale. Începând de la împăcarea gen "pupat toţi Piata Endependenţi" despre care s-a bătut totuşi destulă monedă.

Comprehensiv şi ironic, fermecător firesc, citind din propriile note sau abordând liber paradoxurile mascate de habitudinile convenţiilor şi cotidianului , forând în substanţa cehoviană si analizând realitatea înconjurătoare cu precizie chirurgicală, Andrei Şeban a acaparat atenţia Sălii Atelier înţesată de public. Nu s-a limitat la expunerea unor repere , conţinute în profuziunea lecturii scenice. Poate tocmai pentru că a continuat si continuă sa ne pună în faţă întrebările care-l obsedează, probleme ce ne acroşează prin autenticitatea lor. Despre viaţa si moarte, despre clipa obligatorie pentru că suntem condamnaţi să-i dăm samă, aici si acum, nu într-un "mâine" fictiv ca şi la fel de iluzoriul "ieri", refugii privilegiate personajelor marelui dramaturg rus şi a oricăruia dintre noi. Interogaţia regizorului e revelatorie: "Cum să joci Cehov? Nu poti aplica o metodă. El surprinde viaţa însăşi: cum să aplici o metoda vieţii?".În caietul-program, spectatorul a putut surprinde esenţa viziunii scenice prin raportare la confesiunile autorului, atent alese pentru optima înţelegere de exegetul ce le-a readus în actualitate. "…Natura e un sedativ excelent. Te linişteşte. Adică te face indiferent.", spunea acesta într-o scrisoare din 1888. Indiferenţa, la Cehov, iată cealaltă limită a compasiunii. Profesiune de credinţa şi extraordinara desoperire a misterului dramaturgului cu cea mai largă influentă în modernitate. Un mister căruia îi rămănem prizonieri. Si fiindcă geografia culturală se închide la noi între date impetretrabile, numai privirea dinafară mai poate deconspira ceva din locurile comune ridicate la rang de principii.

Căci "şcoala romănească de teatru e o ruşine naţionala", consideră profesorul celebrei Columbia University School of the Arts din New York, Andrei Şerban care nu are decât cinsprezece studenţi fiindcă taxele sunt acolo prohibitive. Spre deosebire de cei de aici, unde "majoritatea profesorilor n-au avut o carieră în profesiune, n-au fost nici cunoscuţi actori, nici cunoscuţi regizori".

Astfel încât, "profesorul vine la scoală în faţa a 70 de studenţi, face pe nebunul si apoi nu spune nimic". Ataşamentul pentru proiectul său, proiectul unui "Centru de Cercetare Teatrală" ce i-a fost confiscat, prin sprijinul susţinut de o maecantă muscă pasageră prinsă cu cioara vopsită, împreună cu cei ce acum aveau să-l aplaude ls premieră cu un aer absent-nedumerit., aruncând o privire superioară în dreapta şi-n stânga - ştiu ei de ce, reprezentanţii! - , spre publicul furat marelui nostru Naţional în curs de restaurare arhitectonică pe vreme de criză. Acuzat cândva de un membru tenace al Uniter că laureatul aceleiaşi institutii urmăreşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât " sa obţină controlul asupra banilor" – obţinut, iată, de figuri patibulare din presa si/sau altele. Şi citind despre "trăirism-ul" din spectacolul lui Şerban, atribuit de o observatoare al cărei nume e atât de neoş încât îl uiţi imediat prin rezonanţa obscură , îţi vine să remarci: dacă n-a perceput reprezentaţia decât din auzite, nemaivorbind de conferinţa autorului din 30 ianuarie, TNB, Sala Atelier, ora 11, ar fi trebuit măcar sa cunoască semnificaţia termenului uzitat în timpuri definitiv apuse. Ori fie şi un dram de istorie, ca să nu se compromită prin cacofonie manieristă. Va fi răsfoit probabil vreo alta revistă, act deja consumat.

În ceea ce priveşte proiectele regizorului, ar putea monta în anumite condiţii la TNB un Caragiale, TNB CARAGIALE, nu-i asa?, căruia graficianul Dan Perjovski intenţioneazaă să-i retragă sigla dăruită fostului director ce refuză "privilegiul" de a se crede nemuritor, pe o scena şi aşa invadată de pretendenţii la titlu, când se va termina şi opera renovării clădirii: precum altcândva casa lui Titircă Inimă Rea. Înregistrat pe DVD, momentul de la Teatrul Naţional va să apară, din surse de încredere, după 2-3 sau 6 luni, conferinţele anterioare aşteptându-şi rândul. În această situaţiune, alternativa bunului spectator e să-şi cumpere un bilet la Bulandra, Sala "Toma Caragiu", pentru "Ivanov" Noi spunem că nu va fi decepţionat, ba chiar din contra. Aşteptăm, deasemenea, turneul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, cu spectacolul "Strigăte şi şoapte", prezent în ultimul Festival Naţional dar in limita locurilor disponibile. Pentru unii, mda… Andrei Şerban, care n-are nevoie de ţuţări pripăşiţi după cum bate vântul, ne-a mai comunicat in cadrul Conferinţei şi această surpriză, fără a preciza data si teatrul-gazda, Cu siguranţă, însă, înaintea difuzării DVD-ului recentei conferinţe, spre beneficiul financiar al organizatorilor- Care nu s-au putut despărţi de limbajul lemnos, nici când au încercat să-şi probeze "sinceritatea". Spectacol secund, de o retorica redundanţă propagandistică. Bruiaj utcist.- entuziast demult stiut de care altfel "a se scuti"! (citat din "Momente şi schiţe" de I.L.Caragiale).