Capitalismul pietei libere si alternativele sale

Valeriu Stoica & Dragos Paul Aligica 17.02.2009

De același autor

"Dragi colegi, suntem la sfarsitul celor 500 de ani de capitalism. Vor urma 30-40 de ani de noua ordine mondiala." Cuvintele ii apartin lui Ion Iliescu, un spirit robust, etern dedicat implementarii de "noi ordini": economice, sociale, globale, nationale, toate in numele "omenirii". Data fiind sursa, aceste cuvine au fost primite de opinia publica mai degraba cu amuzament. Dar conjunctura economica internationala si modul de multe ori iresponsabil in care aceasta este reflectata in mass-media au creat, azi, un context in care afirmatii asemanatoare, venind de la surse mai putin compromise in ochii publicului, ajung sa fie luate de multi in serios. Asa ca am ajuns acum sa vorbim insistent despre "sfarsitul capitalismului neoliberal" si inlocuirea sa cu un "alt sistem" - eventual unul inspirat de principii socialiste. Acest subiect de conversatie ne obliga sa facem cateva comentarii.

Intre idealul pietei libere si realitatea interventionismului

Nimeni nu poate nega ca, in urma evolutiilor din ultimii ani, o recalibrare a arhitecturii institutionale a pietelor financiare este necesara. Evident ca arhitectura regulatorie a acestora, dar si modul in care statul intervine pe piata creditelor imobiliare trebuie reconsiderate. Si evident ca avem toate motivele sa ne asteptam ca aceia care - clienti, bancheri, brokeri, functionari sau politicieni - au impins atat de departe acest periculos joc vor suporta consecintele lacomiei si iresponsabilitatii lor. Dar acestea fiind spuse, implicatiile practice ale acestei discutii nu au nicio legatura cu "sfarsitul capitalismului" sau instaurarea "noii ordini a socialismului". Optiunea socialista nu se afla, la ora aceasta, in carti. Doua si doar doua sisteme se afla azi in lupta in arena opiniei publice: capitalismul pietei libere si capitalismul interventionist-etatist.
Propunerea zilei pare a fi sa renuntam la idealul pietei libere si sa imbratisam fara rezerve realitatea interventionismului. Deci, pana la proba contrarie, acel nou "alt sistem" nu pare sa fie decat o varianta amplificata a vechiului sistem. Adica exact cel care a generat (si o sa genereze in continuare) problemele si crizele ce alimenteaza azi fervoarea reformatoare anticapitalista. Este vorba despre etatism cu ambitiile sale interventioniste atat de vaste incat statul, amestecat in toate, nu mai poate sa distinga ceea ce trebuie necesarmente reglementat si monitorizat de ceea ce nu trebuie. Asa cum discutam pe larg in cartea noastra Reconstructia Dreptei (in curs de aparitie la Editura Humanitas si pe baza careia a fost elaborat acest articol si alte cateva similare publicate anul trecut), ca sa intelegem mai bine despre ce este vorba, trebuie sa ne concentram atentia asupra fenomenului ce da cheia intregii probleme: competitia economica. Prin el o sa descoperim cateva lucruri surprinzatoare privind ordinea pietei libere si alternativele sale.

Competitia si piata concurentiala

Capitalismul este asociat, in mintea tuturor, cu ideea de competitie. Si pe drept cuvant. Dar notorietatea asocierii nu inseamna neaparat si o intelegere corecta a naturii acestei asocieri. Pentru unii oameni de afaceri, competitia este justificarea oricarei ticalosii. Pentru socialisti, este esenta malefica a capitalismului. In fapt, insa, competitia trebuie sa fie vazuta ca orice relatie sociala. Ceva pozitiv, daca este inteleasa corect si bine administrata institutional. Ceva negativ, daca devine obscura si se sustrage limitelor institutionale si morale. Miza intelegerii corecte este, insa, imensa, caci toate disputele legate de tensiunea dintre piata libera si alternativele ei pivoteaza in jurul fenomenului competitiei.
Logica procesului competitiv este relativ bine cunoscuta. Oamenii nu trebuie sa invete teorie economica pentru a pricepe cum functioneaza si ce consecinte are. Practica vietii de zi cu zi ii conduce la concluzii de bun-simt in aceasta privinta. Competitia preseaza firmele sa fie mai eficiente si sa vanda produse de calitate la preturi mai accesibile. Teoretic, o firma n-ar avea nevoie de concurenta pentru a deveni mai eficienta pentru ca stie si ea ca un leu redus la capitolul costuri inseamna un leu in profit. Cu toate astea, practic, managerul unei piete fara concurenta poate fi suficient de multumit cu profitul sau ca sa nu vrea sa mai faca efortul de a reduce costurile sau a oferi bunuri si servicii de calitate. Cand este concurenta, insa, managerii isi pot pierde slujbele, proprietarii pot da faliment. Teama ii face sa fie mai eficienti. Cel ce castiga este clientul. Competitia intoarce sistemul de productie cu fata catre client. De altfel, se si zice: "cand exista o piata competitiva, clientul este stapan". Prezenta competitiei duce la eficienta, crestere economica si serveste consumatorul. Barierele in calea ei, nu. Si de aici, lucrurile incep sa devina interesante.

Un secret cunoscut de toti

Atunci cand studiem mediul de afaceri, observam ca este putin probabil ca oamenii de afaceri sa se planga ca in tara lor exista prea putina competitie. Si aici, intervine aspectul cu adevarat interesant si important pentru intelegerea problemei competitiei si, prin ricoseu, a naturii si originilor etatismului. Este, de fapt, un secret stiut de toti: competitia pietei libere nu este iubita deloc de capitalisti! Concurenta este un lucru bun pentru economie ca intreg, insa oamenii de afaceri o detesta la fel de intens pe cat o detesta si sindicatele. Ea le reduce profitul si le face viata grea. Un om de afaceri va gasi intotdeauna tapi ispasitori - impozitele mari, infrastructura, coruptia etc. -, in niciun caz propria sa lipsa de performanta incurajata de absenta competitiei.
In lumina celor de mai sus, intelegem acum de ce tema limitarii competitiei reflecta o mare vulnerabilitate a sistemului pietei libere. Principiul competitiei nu are prea multi partizani adevarati, nici macar intre oamenii de afaceri. Toata lumea, din varii motive, vrea ca o forma sau alta a competitiei, intr-un domeniu sau altul, sa fie restransa. Iar instrumentul este interventia statului. Si asa am ajuns la radacinile reale ale etatismului. Etatismul nu este o doctrina. El este o practica anticompetitiva in cautarea perpetua de noi justificari si rationalizari. Ca sa intelegem si mai bine magnitudinea acestui fenomen si mai ales surprinzatorul adevar ca, de fapt, piata libera este chiar si mai putin iubita de oamenii de afaceri decat banuiam, sa aruncam o privire asupra formelor concrete prin care acest fenomen se manifesta.

Interventionismul la lucru

Monopolul legal este una dintre cele mai raspandite tehnici de ingradire si blocare a concurentei. Statul poate da unei firme un monopol, restrangand astfel prin lege posibilitatea ca alta firma sa ofere pe piata acelasi bun sau serviciu. Este adevarat ca multe firme privilegiate sunt de stat, insa, de cate ori pot, firmele private nu se dau inapoi de la demersuri monopoliste. Inevitabil, acestea sunt insa prezentate publicului ca interventii statale necesare pentru "binele public", "justitie sociala", "protejarea interesului national", "protectie sociala", "limitarea efectelor capitalismului salbatic" etc.
O alta tehnica este restrangerea importurilor. Adica, dupa ce anunta ca vrea sa protejeze ceva sau pe cineva de ravagiile "pietei internationale necontrolate", statul pur si simplu inchide sau limiteaza piata pentru firmele care vor sa vanda intr-o tara lucruri produse in alta tara. Desigur ca cei ce promoveaza astfel de masuri, patroni si sindicate, nu spun ca le este amenintat profitul si ca cel ce pierde este consumatorul. Spun ca "se pierd locuri de munca". Cotele pe cantitatea dintr-un produs sau taxe vamale, vamile ce implica timp si bani, licentierea, standardele de sanatate, igiena sau calitate sunt tot atatea metode folosite ca pretexte pentru a limita competitia. Companiile si sindicatele deja instalate pe o piata au de castigat daca procesul prin care o firma intra pe acea piata este ingreunat. Ele sunt interesate sa tina afara din joc noii competitori si au de castigat daca intarzie acest proces prin influenta politica. In plus, este stiut ca un demers precum licentierea este un bun pretext pentru ca diversi functionari sau birocrati sa santajeze si sa primeasca mita. Nu trebuie sa fii economist sau jurist ca sa vezi ca reglementarile sunt aliatul si instrumentul lor, iar dereglementarea le este dusman.
Sa tinem minte aceasta ori de cate ori cineva se plange ca piata nu este reglementata suficient si declara dereglementarea un pericol. Se poate sa aiba dreptate in anumite cazuri, dar, de cele mai multe ori, in spatele intregii povesti sta altceva. Si sa nu uitam inca un lucru: forma suprema de monopol si reglementare este socialismul, un sistem in care o restransa elita politica si birocratica detine monopolul si autoritatea absoluta asupra resurselor materiale si umane ale unei tari.

Intre retorica si realitate

Toate cele de mai sus ne releva un pattern: economic vorbind, interventionismul este echivalent cu sustinerea de catre stat a unor oameni de afaceri si firmele lor (cu sindicate cu tot) ce altfel nu ar rezista testului concurentei pietei libere. El presupune, intr-o forma sau alta, acordarea de beneficii economice (altfel nesustenabile prin procesele normale ale pietei) unor grupuri privilegiate. Prin insasi esenta sa, el este o nota de plata ascunsa impusa restului economiei. Iar aceste costuri nu fac decat sa impiedice buna functionare a intreprinderilor viabile ce rezista fara ajutorul statului. Natura acestor costuri si felul in care sunt aruncate pe umerii intreprinderilor viabile depinde de la caz la caz. Factorul determinant ramane, insa, modul in care statul va interveni. Dar, indiferent daca va alege calea subventionarii din impozite, protectie tarifara, monopoluri sau licentieri (evident, toate "in interes public" si "pe baza unor reglementari stricte"), efectul ultim va fi, inevitabil, impunerea unor greutati suplimentare sectorului privat, ingreunarea sarcinii intreprinderilor viabile si, nu in ultimul rand, distorsionarea procesului pietei care alcatuieste fundalul necesar functionarii normale a acestor intreprinderi. De aici, probleme pentru intreprinderi ce altfel ar fi fost viabile si o noua nevoie de interventie. Si astfel se deschide un cerc vicios ce duce in cele din urma la pervertirea tot mai profunda a functionarii pietei libere. Cand, din aproape in aproape, lucrurile ajung la punctul in care criza nu mai poate fi evitata, tapul ispasitor este intotdeauna la indemana: capitalismul si economia de piata.
Am trecut in revista cateva practici anticompetitive dintr-un motiv simplu. Ne ajuta sa separam retorica anticompetitie libera (cu toata "grija" ei "fata de om", "natiune" si "comunitate") de cruda realitate economica din spatele ei. Cand politicienii vorbesc despre "capitalism salbatic", "competitie nelimitata" si despre necesitatea "interventiei" si a "controlului democratic" vorbesc exact despre introducerea unui sistem bazat pe mecanisme de tipul celor prezentate mai sus. Si trebuie reamintit ca in spatele acelor politicieni stau la coada nenumarati functionari si oameni de afaceri ce asteapta sa fie principalii beneficiari ai monopolurilor, licentelor si reglementarilor scoase la mezat de stat. Foarte multi se plang cat de rea este competitia in capitalism si ce efecte negative are. Asa ca se uita foarte usor cat de multe ingradiri si distorsiuni ale competitiei exista, de fapt, in capitalismul actual, precum si ce efecte perverse au acestea. Capitalismul real este de multe ori mai departe de idealul pur al competitiei libere si oneste decat de cel al socialismului.
Pe scurt, ca sa intelegem puterea si limitele capitalismului contemporan si ale fortelor competitiei la lucru, trebuie sa depasim o imagine abstracta si sa privim atent si la interventia fortelor anticompetitive, si la consecintele acestora. Vom descoperi, atunci, ca o multime dintre imperfectiunile si frustrarile pe care le imputam pietei libere si capitalismului nu sunt de fapt nimic altceva decat rezultatul demersurilor etatiste impotriva competitiei.

In loc de concluzii

Am afirmat ca doua sisteme se afla azi in lupta in arena opiniei publice: capitalismul pietei libere si capitalismul interventionist-etatist. Implicit, afirmam ca exista pericolul ca, in loc ca discutia sa fie una despre imbunatatirea cadrului de functionare a pietei libere si calibrarea functiilor statului (lucruri absolut normale cerute de evolutiile recente), tema momentului sa devina propunerea renuntarii la idealul pietei libere si acceptarea fara rezerve a realitatii interventionismului etatist.
In lumina discutiei de mai sus, aceasta propunere poate fi reformulata: ce dorim? Capitalismul competitiei pure, reglementate de un cadru normativ minimal, dar robust si bine administrat de stat? Sau un sistem al capitalismului dirijat, in care competitia dintre firme, pentru gratiile consumatorilor, este inlocuita cu cea pentru gratiile statului? Un stat care, prin licente, reglementari, subventii si monopoluri, da unor oameni de afaceri sau lideri de sindicat dreptul de a controla arbitrar resursele tarii si preturile si de a-i jumuli astfel pe consumatori si contribuabili? Pentru moment, o alternativa la aceasta dilema nu exista decat in mintile naivilor (sau a vizionarilor, precum Ion Iliescu). Putem gasi argumente in favoarea ambelor variante. Dar cei ce prefera capitalismul interventionist ar trebui sa manifeste retinere in a pretinde ca vorbesc in numele oamenilor simpli, consumatorilor si contribuabililor. In ceea ce ne priveste, desi inclinatia noastra pentru una dintre variante este clara, nu vrem sa declaram discutia inchisa. Vrem doar sa formulam, fara echivoc, termenii reali ai alternativelor vehiculate in dezbaterea internationala, la aceasta ora.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22