Adevarul nu poate fi expulzat: Despre David Satter

Vladimir Tismaneanu 15.01.2014

De același autor

Sunt prieten cu David Satter de peste doua decenii. Ii pretuiesc onestitatea, eruditia, curajul. Am prezentat la cursul meu despre "Dictaturi, dictatori si film", documentarul sau bazat pe cartea "The Age of Delirium". In acest semestru predau un curs intitulat "Russian Politics: From Lenin to Putin" in care am inclus in bibliografie cea mai recenta carte a lui David Satter, despre care am scris in "International Affairs" si in revista online "FrontPage.mag". Expulzarea sa de catre regimul neokaghebist al lui Putin confirma analizele lui Satter. Traim revenirea la metodele staliniste de indepartare a jurnalistilor straini care indraznesc sa numeasca Raul drept ceea ce este. La inceputul anilor 30, jurnalistul britanic Malcolm Muggeridge, ulterior un important ganditor conservator, a fost expulzat din URSS pentru ca a trimis reportaje despre ororile colectivizarii si Marea Foamete. David Satter se situeaza in aceasta traditie a onoarei.

 

Cuvintele lui Malcolm Muggeridge se potrivesc perfect situatiei actuale: “All new news is old news happening to new people”. Imi exprim deplina solidaritate cu acest adevarat prieten al democratiei liberale ruse. David a fost expulzat de catre regimul putinist pentru cinci ani. Adevarul insa nu poate fi expulzat. Iata recenzia mea din "International Affairs".

 

De 7 noiembrie: Stalin, Putin si sfidarile memoriei

Candva, nu atat de demult, ziua de 7 noiembrie figura in calendarul sacru al comunismului global. Se aniversa puciul bolsevic din 1917 devenit, prin consecintele sale, o revolutie totalitara. Propaganda comunista prezenta aceasta zi drept inceputul saltului omenirii “din imperiul necesitatii in imperiul libertatii”. In fapt, incepuse aplicarea unui program fara precedent de exterminare sociala justificat prin comandamente utopice camuflate in limbaj scientist. Una dintre cele mai impresionante carti despre catastrofa sovietica se intituleaza “Utopia la putere”. Mirajul ideologic s-a evaporat, dar raman in urma nostalgii pentru timpurile presupus glorioase ale imperiului sovietic. Putinismul nu este o revenire integrala la stalinism, nu este intemeiat pe universalizarea terorii, nu-si propune transformarea conditiei umane. Dar acest nou tip de dictatura mentine in structurile sale ideatice si institutionale cultul liderului suprem, ingheata si mistifica memoria, transforma partidele in entitati derizorii, submineaza dreptul la protest, piratizeaza resursele economice si confera politiei secrete puteri de neimaginat intr-un stat democratic. Tot mai insingurat, tot mai suspicios, tot mai irascibil, Vladimir Putin aminteste de Stalin in ultimii sai ani de viata.

 

Despre aceste lucruri, despre eforturile de a salva memoria la ceasul restauratiei autoritare, scrie jurnalistul David Satter in fascinantul sau volum pe care il analizez mai jos.
 
Pertinentul volum al lui David Satter este un veritabil ghid pentru cei care doresc să înțeleagă avatarurile politicii post-sovietice din Rusia și eșecul elitelor și societății de a-și asuma trecutul traumatic bolșevic. Analist experimentat al problemelor sovietice și post-sovietice, Satter este un excelent ziarist și un exemplar cronicar al traiectoriilor intelectuale și politice din această țară. Principala sa teză este aceea că o entitate politică democratică în care individul este tratat în mod decent și în care drepturile omului sunt luate în serios nu poate fi construită pe un fundament caracterizat de amnezie, mistificare și minciuni flagrante. Principala problemă examinată de Satter este modul în care a fost abordată în Rusia mostenirea stalinismului, cum și de ce fantoma generalissumului continuă să bântuie imaginarul public și memoria colectivă. Splendid documentată și alert scrisă, cartea oferă prețioase episoade ce prezintă varii reacții la memoriile încă neasumate ale perioadei totalitare. „Democrația administrată” a lui Putin, de fapt un autoritarism latent care cuprinde o constelație de pretenții ideologice evidente și eclectice (etatism, Eurasianism, naționalism), este înrădăcinată în chiar această proliferare a negării trecutului.

 

Format în cultura conspirativă a KGB-ului, „Țarul Vladimir” rămâne profund atașat de fondatorul posedat al poliției secrete bolșevice (CEKA), Felix Dzerjinski, aristocrat polonez care a decis să renunțe la vis timpuriu de a deveni preot și s-a transformat într-un fanatic leninist. Capitolul care abordează eforturile continue de a transforma acest torționar într-un erou este în mod special revelator și profund tulburător. În mod similar, Satter scoate în evidență încercările de impune la nivel public admirația pentru Iuri Andropov, el însuși un leninist convins care, în calitate de șef al KGB în ani șaptezeci și optzeci, a supervizat persecuția dizidenților sovietici și neutralizarea oricărei forme de opoziție. Nu este surprinzător așadar că regimul Putin consideră astfel de personaje istorice nefrecventabile drept exemple de dăruire civică și idealism politic. În același timp, cercetători și jurnaliști independenți care doresc să salveze memoria de astfel de mistificări rămân izolați și par a fi angajați într-un demers donquijotesc pentru căutarea adevărului. Din acest punct de vedere, volumul lui Satter nu este doar un excelent raport asupra stadiului îngrijorător în care se află memoria și justiția morală în Rusia contemporană, ci și un efort de a sprijini acești activiști aflați în dificultate. De exemplu, membrii societății “Memorial”, care refuză să accepte politica oficială a amneziei.
Pentru Satter, Rusia este o țară „care nu a fost dispusă să își asume în totalitate adevărul despre de comunism.” După încercările lui Boris Elțîn, niciodată duse la bun sfârșit, de a organiza un proces al Partidului Comunist, situația a luat o direcție diferită: mitologiile perioadei sovietice au fost reabilitate și cei care continuă să insiste asupra atrocităților trecutului au fost din ce în mai marginalizați. Nu este nicio surpriză faptul că Viaceslav Nikonov, un analist politic apropiat de cercurile puterii și nepotul ministrului de externe al lui Stalin, Viaceslav Molotov, poate declara cu impunitate că „oamenii nu sunt interesați de trecut. Orice încercare de a dezgropa trecutul provoacă doar nemulțumire.” Rămâne de văzut cine sunt cei care resping asumarea trecutului și care sunt interesele acestora. Cum ne putem explica faptul că la două decenii după prăbușirea URSS nu a existat nici un act de expiere din partea statului rus pentru milioanele de victime inocente ucise de regimul sovietic?

 

Sunt de acord cu Satter, care consideră că niciun stat de drept, nicio democrație funcțională și credibilă, nu poate exista dacă ilegalitățile trecutului continuă să fie ignorate și sistematic banalizate. Apelând la tot felul de raționalizări, rușii (ori cei mai multi dintre ei) au evitat să-și asume propriul trecut apasator. Rezultatul acestei regretabile situații este că moralitatea în Rusia este sub asediul cinismului și al disprețului generalizat pentru valorile pe care odată le afirmau dizidenții: civism, demnitate și memorie. Statul rus actual are prea puține motive să promoveze etosul antitotalitar. Biserica Ortodoxă, cu propria istorie de martiriu dar și complicitate, încearcă să anexeze memoria victimelor în beneficiul propriei imagini, care este prezentată drept una a rezistenței continue împotriva comunismului.

 

Unul dintre cele mai bune capitole ale volumului de față discută fascinația pentru comunism, un subiect captivant care este încă de actualitate. Nu sunt foarte convins că la sfârșitul anilor șaptezeci bolșevismul încă era un proiect mesianic mobilizator. Era de fapt o dogmă osificată și rutinizată. Visul originar al revoluției mondiale fusese abandonat în favoarea unui expansionism imperialist tradițional. Cu toate acestea, timp de decenii comunismul a funcționat precum o religie seculara care a oferit principalele repere și direcția morală pentru generații succesive. Amoralismul real al bolșevismului era ascuns de proclamații retorice obsesive despre egalitate și fraternitate. Era o ficțiune, dar o ficțiune electrizantă.

 

Acest liant cvasi-etic este acum regretat de acei numeroși nostalgici care preferă să își amintească victoria împotriva Germaniei naziste în detrimentul ororilor Gulagului. Comparat cu experiența Europei Centrale si de Est în justiția de tranziție, Rusia efectiv și-a suspendat renasterea morală. Motivele acestui eșec sunt indubitabil legate de slăbiciunea voinței politice. Putin s-a declarat drept admirator al lui Alexandr Soljenițîn, dar manualele de istorie oficiale, publicate cu binecuvântarea lui Putin, au fost doar vulgare încercări de a legitima teroarea anilor treizeci ai secolului trecut. Dacă Rusia se va transforma într-o reală comunitate democratică, atunci în sfârșit va trebui să confrunte problemele examinate și identificate atât de judicios de volumul lui David Satter.

 

David Satter, It Was a Long Time Ago, and It Never Happened: Russia and the Communist Past (New Haven & London: Yale University Press, 2012) recenzie de Vladimir Tismaneanu în “International Affairs”, vol. 88, no. 4 (2012), pp. 904-905 (traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob).

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22