Pe aceeași temă
DNA nu mai este denunțată ca „poliție politică a lui Băsescu”, în parte pentru că Traian Băsescu nu mai este președinte, în parte pentru că Băsescu însuși s-a metamorfozat într-un adversar al anticorupției cu accente naționaliste. Cum s-a schimbat discursul împotriva luptei anticorupție, cine sunt vocile „restaurației” despre care vorbea ministrul Raluca Prună și care este agenda lor?
Să remarcăm că nu numai Băsescu s-a metomorfozat precum Gregor Samsa. În august 2012, Alina Gorghiu anunța că refuză să meargă în Parlament pentru a lua act de decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului de demitere a președintelui din „datorie morală față de toți cei care au fost la vot și așteaptă din partea noastră consecvență”. Consecventă a rămas doamna Gorghiu și în decembrie 2013 când, în marțea neagră, a votat alături de un număr masiv de aleși PNL (lista completă aici) pentru scoterea de sub autoritatea Codului Penal a demnitarilor. Acum, Gorghiu și-a descoperit o latură justițiară și a schimbat tabăra situându-se la polul opus în privința luptei anticorupție. Ceea ce nu înseamnă că nu are dreptate în ceea ce îi privește pe Dragnea, Tăriceanu și Ponta. Or, tocmai faptul că un cameleon moral ca Alina Gorghiu îmbrățișează astăzi o cauză justă în vreme ce campionul de odinioară al DNA și al independenței Justiției, Traian Băsescu, a devenit unul dintre contestatarii ei cei mai vocali, face ca lucrurile să fie extrem de încâlcite și greu de decelat. Cum te poți orienta în acest labirint de interese în continuă mișcare și măști în continuare schimbare fără a te rătăci și a te trezi fără să vrei de partea greșită a istoriei? Firul roșu îl putem găsi ridicând câteva din aceste măști.
Contestarea independenței DNA, de la Năstase la Udrea
Încă de la trimiterea sa în judecată, Adrian Năstase a denunțat un „proces politic” ordonat de Traian Băsescu, ceea ce, dacă ar fi fost adevărat, ar fi însemnat că DNA, abia eliberat de sub controlul politic al PSD prin reforma Macovei, ar fi devenit instrumentul politic al președintelui. În scurtă vreme toți politicienii anchetați pentru corupție, cu Dan Voiculescu și Antenele lui în frunte, au început să denunțe „poliția politică a lui Băsescu” și, în primăvara lui 2007, Macovei a fost dată afară din Guvern, PD, scos de la guvernare și Băsescu suspendat. Și așa am ținut-o până în 2014, cu tentative succesive de a elimina amenințarea DNA fie desființând-o prin comasare cu DIICOT, sub mandatul Chiuariu, fie prin anihilarea separației puterilor în stat (iulie 2012, USL), fie prin modificarea Constituției în sensul proclamării Parlamentului drept „puterea supremă în Stat” (Antonescu), fie prin „superimunizarea” aleșilor și demnitarilor de orice fel (marțea neagră).
Nici nu plecase bine Băsescu de la Cotroceni, când, în ianuarie 2015, Elena Udrea, aflată sub presiunea dosarelor care începuseră să se aglomereze, a aruncat pe piață „binomul DNA-SRI”: „Singurul nume care interesa era Codruța Kovesi; fusese o propunere a domnului Coldea, doamna Codruța Kovesi”, a declarat Udrea, în contextul numirilor procurorului general al României și al procurorului-șef al DNA. Deja cu acel prilej, Udrea a afirmat că a fost la Ponta pentru a pleda pentru numirea Codruței Kovesi la șefia DNA, informație confirmată la scurtă vreme într-un interviu de Traian Băsescu și reluată acum de aceeași Udrea la Antena 3. Dincolo de suferințele și frământările Elenei Udrea, acuzațiile sale nu făceau decât să pună la îndoială din nou, dar din altă perspectivă, independența DNA. În lipsa lui Băsescu, „Poliția Politică” era înlocuită cu „Binomul”, dar concluzia era aceeași: DNA, nu este independentă, ci răspunde la comandă.
„Binomul” și revolta „democrației” împotriva statului de drept
Adversarii consacrați ai luptei anticorupție – Voiculescu, Antena 3, România TV, Lumea Justiției – au ridicat rapid steagul pus la dispoziție de Udrea și au reînnoit asalturile dar de pe o altă platformă, mult mai periculoasă. De data aceasta nu mai este vorba despre o persoană – fie ea și președintele – care și-ar fi subordonat Justiția și ar folosi DNA ca instrument politic, ci de un Sistem de putere în care Justiția și DNA reprezintă instrumente de forță prin care se urmărește instaurarea unui regim autoritar. Ca atare, revine Parlamentului, ca instituție reprezentativă a poporului să apere democrația românească de pericolul „autoritarismului”. După ieșirea lui Ponta din scenă, portavocea acestei ofensive de tip nou împotriva independenței Justiției a devenit președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care nu s-a sfiit să legitimeze „democratic” imunitatea parlamentară pentru faptele penale, să acuze pe șefa DNA de încălcarea Constituției și să ceară direct și fără perdea punerea DNA sub controlul Parlamentului.
Cu o lună în urmă, Tăriceanu denunța faptul că „Declarațiile procurorului șef de la DNA, care a spus că 'respingerea de către Parlament a cererilor de reținere și arestare a unor deputați și senatori reprezintă un fel de presiune asupra procurorilor', nu sunt neapărat un atac la adresa Parlamentului, ci un atac la Constituție, pentru că dreptul de a aproba sau a respinge cererile de reținere și arestare este consfințit prin Constituție. Parlamentul nu face nimic altceva decât ceea ce îi dă dreptul Constituția. Dacă doamna Kovesi are probleme cu Constituția, atunci este dreptul ei (n.r. — să comenteze) ca persoană privată, dar nu în calitate de șef al DNA.” Scopul lui Tăriceanu devine clar puțin mai încolo, când estimează „că aceste prevederi trebuie să rămână în continuare, pentru că spiritul în care a fost creată imunitatea parlamentară este tocmai acela de a proteja cetățenii și nu parlamentarii de lipsa unei reprezentări prin abuzurile de putere și excesele de putere pe care pot să le facă anumite instituții la adresa unora dintre parlamentari”. Asta era! Imunitatea trebuie să rămână pentru a apăra poporul de abuzurile DNA.
Cu alte cuvinte, DNA nu îi urmărește penal pe parlamentari pentru că sunt corupți și pentru că într-un stat de drept egalitatea în fața legii este garantată, ci pentru că îi vânează pe garanții democrației. Concluzia este că pentru a salvgarda democrația liberală, demnitarii trebuie să fie deasupra legii și, ca atare, scoși de sub incidența Codului Penal și de sub autoritatea DNA. Această răsturnare a realității și a valorilor - pe care nu ne sfiim să o calificăm ca fiind de esență totalitară – reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa statului de drept din România și pe falsa tensiune între legitimitatea democratică și domnia legii se va apăsa atunci când va fi declanșat asaltul final.
Cu câteva zile în urmă, Tăriceanu a mai făcut un pas și a cerut în mod deschis asumarea unei decizii politice care să elimine o dată pentru totdeauna amenințarea DNA: „"Parlamentul a fost decimat. Majoritatea care a câştigat alegerile în 2012 a fost fărâmiţată prin tot felul de manevre. Mă aştept ca după alegeri, parlamentul să analizeze şi să facă mai multe corecţii. Deciziile Curţii Constituţionale trebuie luate în seamă. Nu mă tem să spun că trebuie luate şi decizii politice. Dacă vrem sau nu să tolerăm deciziile DNA. Vrem să avem un stat de drept sau un simulacru de stat de drept? (...). Aşa ceva s-a mai întâmplat şi în anii '50-'60. DNA şi SRI ies din cadrul legal. Totul se extinde spre justiţie. Problema e când are servicii comerciale., infiltraţi în justiţie şi presă, atunci e o mare problemă. Această campanie este atipică pentru că este afectată profund, distorsionată, de arestările care se ţin lanţ de acţiunile de anchetare declanşate de DNA în plină campanie electorală care scot din cursă numeroşi candidaţi. Sunt de acord cu combaterea corupţiei, dar când mă uit la motivele invocate pentru reţinerea unora dintre candidaţi şi văd că sunt fapte petrecute în urmă cu opt şi zece ani îmi pun întrebarea logică de ce tocmai acum, în timpul campaniei electorale, se întâmplă lucrul ăsta. E o distorsiune evidentă.”
DNA s-a extins la acțiunile politice și electorale al partidelor
Furia și spaima lui Tăriceanu, dar nu numai a lui, se explică nu doar prin faptul că anumiți candidați precum Ludovic Orban au fost obligați să se retragă din cursă după ce au fost puși sub urmărire de DNA, ci și prin acela că DNA și-a extins aria de acțiune și atenția asupra unor procese politice intime care au loc în bucătăria partidelor politice. Nu vorbim de tradiționala mită electorală – cu zahăr, pui, găleți și petreceri câmpenești – ci de strategii politice frauduloase care nu mai sunt la adăpost de Justiție. Numai în ultima lună am asistat la două premiere în acest sens: Condamnarea lui Liviu Dragnea pentru fraudarea Referendumului din 2012 și declanșarea urmării penale împotriva lui Titus Corlățean pentru folosirea arbitrară a instituției Ministerului de Externe pentru a-i crea un avantaj electoral lui Victor Ponta. Acesta este un salt calitativ important pentru că semnalează că în România nu se mai poate face politică cu încălcarea legilor. De aici acuzația că DNA ar distorsiona procesul politic.
Tema fost preluată de un alt politician, candidatul PDS la Primăria Capitalei, Adrian Severin, condamnat în primă instanță la 3 ani și 3 luni de închisoare, care a amenințat cu sesizarea instituțiilor internaționale: „Facem un apel către DNA pentru a se retrage din campania electorală. Nu credem că instituţiile de forţă sunt cele care trebuie să decidă în ceea ce priveşte competiţia electorală care deja a început” Severin a susținut că instuţiile statului au dreptul să îşi desfăşoare anchelele, însă „fără să stânjenească activitatea de campanie a partidelor politice”: „Credem că suntem perfect îndreptăţiţi să ne adesăm Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, mai exact Biroului pentru instituţii democratice şi drepturile omului care este specializat în monitorizarea alegerilor, de asemenea, să ne adresăm secretarului general al Consiliului Europei şi sectretarului general al Comisiei de la Veneţia, să ne adresăm comisarului european pentru afaceri interne şi justiţie pentru a-i ruga să facă cele necesare conform drepturilor de care dispun, atribuţiilor pe care le au pentru a garanta ca măcar de acum în acolo aceste alegeri să fie libere şi corecte.”
Teza este aceeași: „Instituțiile de forță”, adică „Binomul DNA-SRI” reprezintă o amenințare la adresa drepturilor omului și proceselor democratice și de aceea trebuie cumva îngrădite, dacă nu anihilate.
Consensul asupra dezincriminării abuzului în serviciu
Alături de imunizarea demnitarilor – aleși sau nu – de anchetele DNA, una din cele mai eficace modalități de îngrădire a luptei anticorupție ar fi dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu. Aici avem parte de un consens politic demn de cele mai frumoase visuri ale lui Iliescu. De la Udrea și Băsescu, la Dragnea și Tăriceanu și până la peneliștii care nu vor să recunoască public, toți politicienii s-au exprimat în favoarea dezincriminării abuzului în serviciu și fac presiuni asupra Curții Constituționale să ia o decizie în acest sens. Dacă „abuzul în serviciu” nu există, scapă și Udrea și Dragnea și Corlățean deopotrivă și se inchid peste 800 de dosare, așa cum avertiza Kovesi. Este greu de crezut însă că CCR va merge până acolo încât să legitimeze abuzul și de aceea partidele vor fi obligate să facă ele însele în Parlament treaba murdară pe care sperau să o facă CCR pentru ele.
Băsescu și „naționalismul” anti-anticorupție
O linie de atac asupra luptei anticorupție a fost lansată de tripleta Băsescu-Udrea-Ponta și o putem numi „naționalismul anti-DNA”. Scopul său este să protejeze grupurile de interese corupte dar „naționale” care reprezintă actori importanți în economia românească și să delegitimeze pe de o parte concurența străină dar și statele și instituțiile internaționale care au susținut de-a lungul anilor independența Justiției și a activitatea DNA și au criticat în mod constant piedicile puse în calea statului de drept de parlament și de partidele politice. Atât Udrea cât și Ponta au sugerat la un moment dat că anchetele DNA urmăresc să scoată din joc actorii autohtoni și să favorizeze companiile occidentale tocmai pentru că DNA se bucură de sprijinul Occidentului. Această linie de atac a fost ocupată cel mai recent de același Traian Băsescu metamorfozat de data aceasta din cel mai entuziast filoamerican în cel mai virulent antiamerican care a acuzat compania Microsoft că ar fi dată „șpăgi de 400 de milioane de dolari” în România cu știința ambasadei Statelor Unite și l-a acuzat chiar pe ambasadorul Hans Klemm că face „lobby, care la noi se numește trafic de influență și se pedepsește” pentru companiile americane. Trei sunt țintele lui Băsescu aici: 1. Să creeze un sentiment anti-american și anti-occidental și să stimuleze așa-numitul „naționalism economic” care a renăscut spectaculos în România, 2. să facă o legătură ilicită între activitățile de lobby diplomatic în favoarea companiilor naționale și luările de poziție privind statul de drept în România și să sugereze că ultimele sunt influențate de primele și, prin urmare, imorale și 3. să dilueze infracțiunea de trafic de influență pe care s-o facă indistinctă de lobby-ul legitim. În cele din urmă, să șubrezească soliditatea și autoritatea morală a unuia dintre pilonii pe care se sprijină în continuare DNA – Occidentul.
Băsescu a mers până acolo încât a declarat că „ocupați cu atâtea denunțuri și anchete, o să ne trezim cu rușii la graniță”, o sugestie clară că americanii și Occidentul ar face mai bine s-o lase mai ușor cu anticorupția în România dacă vrea să aibă aici aliați și asta înainte să fie prea târziu. Acest mesaj contrastează cu pozițiile exprimate la București atât de Victoria Nuland cât și de vicepreședintele Biden: un aliat puternic și de încredere este un aliat în care domnește statul de drept iar corupția este ținută sub control pentru că un astfel de aliat nu se va lăsa ușor ademenit de tentațiile oferite de Moscova. Cea mai bună apărare de influența Rusiei este un stat curat, eliberat de corupție.
În concluzie, Vocile Restaurației sunt numeroase, puternice și atacă pe mai multe fronturi, dar nu reprezintă încă un cor. Nu există o campanie concertată în care toți actorii – formidabili, de altfel – care atacă lupta anticorupție să acționeze coordonat sub o conducere unică. Acest lucru se poate însă schimba curând, după alegerile locale, iar efectul ar fi devastator. Ultima oară când a avut loc un atac concertat – în iulie 2012 – USL era să pună în genunchi întregul eșafodaj de drept al țării în numai trei zile și numai intervenția Occidentului ne-a salvat de la un dezastru. De data asta s-ar putea să nu ne mai poată salva nime
