Ministru somalez, împușcat mortal după ce-a fost confundat cu un militant islamist

Dora Vulcan | 04.05.2017

Autorităţile somaleze au anunţat uciderea accidentală a ministrului Abas Abdullahi Sheikh, care a fost împuşcat mortal de forţele de securitate din apropierea palatului prezidenţial din Mogadishu care l-au confundat pe ministru cu un militant islamist.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

Şeful Poliţiei, Nur Hussein, a explicat că forţele de securitate somaleze au văzut maşina ministrului care bloca o stradă din apropierea palatului prezidenţial şi au crezut că este condusă de un militant islamist, deschizând imediat focul asupra maşinii conduse de Sheikh, informează BBC.

 

 

 

 

 

Ministrul Abas Abdullahi Sheikh (31 de ani) a devenit în noiembrie cel mai tânăr parlamentar, înainte de a fi numit în Guvernul Ali Khayre. El a crescut în tabăra de refugiaţi Dadaab din Kenya, unde sute de mii de persoane au fugit de seceta şi conflictele armate din Somalia.

 

 

 

Ministrul Informaţiilor, Abdirahman Osman, a declarat că mai multe persoane au fost arestate în legătură cu uciderea ministrului în Mogadishu, după ce preşedintele a cerut autorităţilor să ancheteze circumstanţele în care a avut loc tragedia şi să se asigure că responsabilii sunt pedepsiţi pentru uciderea accidentală a ministrului Abas Abdullahi Sheikh.

 

 

 

Nu este prima dată când forţele de securitate împuşcă oficiali guvernamentali din greşeală, având în vedere situaţia tensionată din Somalia. Ţara a fost zguduită de conflicte armate după înlăturarea în 1991 a dictatorului Siad Barre. În prezent, forţele de securitate sunt ameninţate permanent de islamiştii al-Shabab, care au jurat credinţă al-Qaeda.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22