Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Abdicarea și (im)posibila reînnodare a firului Istoriei
2017-12-19
12
Moartea și funeraliile Regelui Mihai au redeschis dezbaterea despre o posibilă și, eventual, dezirabilă „reînnodare“ a firului „istoriei firești“ a României, înțeleasă ca restaurare a monarhiei constituționale, considerată singura formă de guvernământ legitim al României.

 

Pentru unii, revenirea la monarhie, ca res­taurație a celor mai înalte valori morale și civice, reprezintă cel mai important și le­gitim proiect de țară pe care România și-l poate propune pentru vii­tor. Pentru alții, nici dacă s-ar fi realizat în 1990, nici dacă s-ar realiza acum, res­taurarea monarhiei nu ar fi schimbat și nici nu ar schim­ba mare lucru din mo­ra­vu­rile românești și nici nu ar îmbunătăți cu nimic gu­ver­nământul, care ar rămâne, ca și acum, captiv unor gru­puri de interese formate din noua ciocoime comunisto-securistă ca­re a pus stăpânire pe țară în 1990. Altfel spus, politica românească ar fi dominată tot de PSD și sateliții săi, legitimați prin vot de un popor care a pierdut sau nu a deprins niciodată practica responsabilității civice. Cele două puncte de vedere ope­rea­ză cu concepte fundamental diferite ale „monarhiei“. Primul privește monarhia drept expresie a unei ordini morale, so­cia­le și politice fundamentale a unei națiuni, starea sa organică, naturală, din care a fost smulsă de brutalitatea istoriei, celălalt în dimensiunea sa funcțională, instru­men­tală, ca formă de guvernământ. Dacă am ad­mite această perspectivă, reprezentată, de exemplu, de Sorin Ioniță, atunci acesta are dreptate. Monarhia constituțională nu ar aduce cu sine în mod automat o gu­vernare mai bună, mai integră și mai com­petentă. Într-o vreme în care instituțiile democrației și statului de drept sunt supuse unui asalt mortal din interiorul par­la­men­tu­lui, a discuta des­pre res­ta­u­rarea unui re­gim de gu­ver­nare în care par­lamentul este suveran pa­re cea mai proastă idee po­sibilă.

 

În prima accepțiune, mo­nar­hia rămâne un ideal po­litic și social, dar, mai ales, moral, perfect le­gitim. Printr-o reformă în aceeași mă­su­ră amplă și profundă de du­rată, România ar putea fi transformată într-o societate de cetățeni responsabili care prețuiesc „lu­crurile permanente“ și care ar putea de­cide în mod rațional și con­știent că mo­narhul este cea mai bună întruchipare și garanție a acestora, iar res­tau­rarea mo­nar­hiei, ca „ancoră în cer“, cea mai sigură și pro­fitabilă opțiune.

 

Există însă două mari provocări la adresa acestei viziuni conservatoare despre mo­nar­hie. Prima vine din cel mai nou tip de contestare, concoctată în laboratoare nu tocmai salubre, care a venit să înlocuiască mai vechea contestare a Regelui prin pu­ne­rea sa în opoziție cu figura mareșalului Ion Antonescu. Cum comparația cu An­to­nescu nu mai ține în lumea civilizată, ci­neva a venit cu o idee „nouă“, extrasă din propaganda postcomunistă, al cărei cel mai cunoscut promotor a fost Traian Bă­sescu, care a susținut că monarhia a fost compromisă în România prin abdicarea Regelui. Regele Mihai, spune noua linie de gândire, nu ar fi trebuit să abdice nicio­dată, indiferent de amenințările și șantajul la care a fost supus de comuniști, pentru că libertatea și suveranitatea României nu erau ale lui ca să renunțe la ele. Regele ar fi trebuit să accepte sacrificarea inocen­ților și sacrificiul propriei persoane și al întregii familii regale pentru a salva Țara și integritatea morală a națiunii. Din aceas­tă perspectivă, prin actul abdicării Regele ar fi „trădat“ România pe care ar fi „ce­dat-o“ comuniștilor și ocupantului so­vietic. Această contestare suferă însă de un viciu de esență: neabdicarea nu ar fi reușit să schimbe cursul istoriei, retro­spec­tiv acest lucru e indubitabil, și admite că regimul comunist a obținut la un moment dat legitimitate în România, ceea ce este fals. În România, comunismul a fost de la instaurare până la îndepărtare, ambele făcute brutal, un regim bazat pe forță și represiune de masă, lipsit de cea mai mică urmă de legitimitate istorică.

 

Cu toate acestea, comunismul a lăsat ur­me adânci în istoria țării, care mă tem că nu vor mai putea fi șterse vreodată. Co­munismul nu este o paranteză istorică pe care s-o închidem și să reluăm lucrurile de unde le-am lăsat în 1947. Abdicarea poate să fie nulă de drept, dar efectele ei se produc și astăzi. Majestatea Sa credea că firul Istoriei trebuie reînnodat și Ro­mânia ar trebui să revină de drept la regimul constituțional din 1923. Din pă­cate, nu există un „fir al Istoriei“. Nu există o Istorie cu majusculă, un destin care marchează implacabil omenirea și na­țiunile. Istoria este ceea ce fac oamenii din ea - nici mai mult, nici mai puțin. Mo­narhia românească s-a născut cu ră­dă­cinile în trecut și cu coroana în viitor. Ro­lul ei a fost să ducă România în mo­der­nitatea liberală occidentală, păstrând în același timp Tradiția. Astăzi, România este o țară în care tradiția a fost ștearsă brutal de comuniști, iar modernitatea este com­pro­misă sub ochii noștri de urmașii lor. Monarhia eternă a valorilor perene nu își mai are locul aici, într-o țară profund stricată. În această Românie nu mai era loc pentru un Rege din alte vremuri, pre­cum Majestatea Sa. De aceea nu s-a mai întors niciodată cu adevărat și de aceea a murit în exil.

TAGS : PSD Dragnea 1990 Regele Mihai Drgnea
Recomandari
Comentarii
Ioan Vlad Nicolau 2018-01-07
Pentru domnul Ciclop!
Domnule Ciclop, din pacate in timpul cit am stat in Rominia n-am avut acces la stenogramele de care vorbiti, fiindca nu faceam parte din cei cu drept de acces la dosarele altora, ca sa nu mai vorbim de dosarele unor personalitati asa de sus puse ca regele si Dr. Petru Groza. Si nici astăzi n-am acces la un astfel de material exploiv. Banuiesc eu ca stenogramele trebuie sa fi fost si sunt, dac-or mai exista, teribil de interesante si edificative din multe puncte de vedere.
Daca aveti posibilitatea, eu va propun sa le publicati. Poate ca in felul asta s-ar incheia discutia, cu atît mai repede şi mai definitiv, cu cit probabil că ati publica nu numai stenogramele, dar si aranjamentul pe care eu nu l-am stiut intre rege si ceilalţi trei: Uciga-l Toaca, iliescu si Nastase, demni reprezentanti ai puterilor intunericului.
Cu stima, al dumneavoastra Ioan Vlad Nicolau
Ioan Vlad Nicolau 2018-01-06
Povestea asta cu regele si casa regala, prin extensie in timp, devine din ce in ce mai mult ca un fel de comedia dell arte, un caraghioslic de prost gust si din ce se-ntinde mai mult, d-aia devine mai penibila si mai in defavoarea unei case care ar fi putut reprezenta ceva in istoria Rominiei, dar astazi nu mai reprezinta decit un moment regretabil din istoria ei. Si din ce se insista mai mult asupra tragicei figuri a lui Mihai, a celui care n-a fost niciodata regele Rominiei, din aia povestea devine mai defavorabila asa zisei Case Regale si mai penibil de pomenit si de privit.
Mihai n-a fost niciodata regele Rominiei! Cu numele, titlul siiii.... teoretic da! Practic insa.... nu!
Regele Mihai s-a urcat, sau mai exact spus a fost urcat pe tronul Rominiei, in 1927, la virsta de cinci ani, dupa moartea bunicului sau, regele Ferdinand.
S-a urcat el copilul si nu tatal sau printul Karol, fiindca acesta in urma unei vieti strulubatece, neconforrma cu moravurile si morala crestina, ca sa nu mai vorbim de moravurile, regulile si obligatiile unei case regale, cu doi ani mai inainte, in 1925, renuntase la titlul de print mostenitor in favoarea copilului sau, micutul Mihai, in frageda virsta de trei anisori la vremea aceea. Renuntase in scris, oficial si fara discutie, la dreptul de mostenitor al tronului Rominiei cea ce de fapt echivala cu o abdicare si o intisese din tara impreuna cu o cucoana oarecare, ducindu-se unde a dus mutu' iapa. Asa dar teoretic, practic si juridic, a devenit in urma renuntarii la tron un cetatean obisnuit, fara titluri, fara prerogative, fara pretentii. Fara obligatii fata de Casa Regala a Rominiei, dar si fara drepturi sau pretentii vis a vis de ea sau de Rominia. Pentru totdeauna!
Asa dar copilul Mihai in 1927 la moartea bunicului sau fiind mostenitorul legal al tronului este suit pe tron. Bine-nteles ca un copil nu putea conduce tara, asa ca prerogativele ce i-ar fi revenit, au fost preluate de o regenta condusa de fratele printului Karol si unchiul copilului, printul Nicolae.
Situatia a durat trei ani, pina cind cetateanul Carol Caraiman, fostul print mostenitor Karol, tatal copilului Mihai, satul de giumbuslucuri, betii si petrecanii, pe la Paris, si alte locuri, printr-un complot organizat de Maniu, prim ministru pe atunci, de fapt nu printr-un complot, ci printr-o adevarata mica lovitura de stat, este adus pe blat in 1930 inapoi. Regenta cu printul Nicolae-n frunte si copil cu tot, este deposedata de prerogativele regale ex abrupto, peste noapte si cetateanul Carol Caraiman, fostul print Karol, este instalat ilegal ca regele Karol al II-lea pe tronul Rominiei, iar copilul Mihai acuma-n virsta de 8 ani isi reia viata de copil obişnuit. Iar din ce fusese pina atunci regele României, este acuma retrogradat pe post de print mostenitor si isi duce mai departe viata de copil, scolarizindu-se in continuare şi jucindu-se cu jucarii ca oricare alt copil.
Asa dar acest rege, are o prima domnie sub regenta de trei ani, mai precis intre 1927 si 1930. Adica o perioada de trei ani in care copil fiind practic n-a domnit! A fost numai un simbol! De acord?
Apoi regele Karol, al II-lea, in urma unei domnii de zece ani, cu totul neonorabile si turbulente, timp in care comite diferite infractiuni, deturnari de fonduri, luari de mita, afaceri obscure, fiind amestecat in multe scandaluri, este debarcat definitiv printr-o lovitura de stat in 1940 de catre maresalul Antonescu si acuma printul mostenitor Mihai, ajuns la virsta maturitatii, avea 18 ani, este reinstalat pe tronul Rominiei care de drept i se cuvenea.
Conducerea tarii insa, puterea, este preluata de Antonescu care conduce de fapt Romania din punct de vedere militar, economic si politic la modul dictatorial, el fiind unicul factor decizional in Rominia, regelui Mihai, practic raminindu-i numai rolul de reprezentanta si simbol, nu mai mult decit atunci cind fusese prima oara rege copil sub tutela unchiului sau Nicolae.
Situatia a durat pina in anul 1944 cind trupele Uniunii Sovietice, intrind in tara ca invingatoare, au rasturnat dictatura antonesciana, l-au arestat pe Antonescu, apoi l-au impuscat! Regele insa a ramas! Numarind pe degete si bagind bine sama, nici in acesti ani, 1940-44 regele Mihai n-a domnit! N-a domnit, fiindca in tot timpul asta, Antonescu a condus Rominia. El a domnit! Gresesc? Daca da, va rog sa ma corectati!
Apoi, din 1944 si pina-n 30 Decembrie 1947, data la care regele Mihai a abdicat, Rominia intrata in sfera de influenta sovietica, n-a mai fost condusa de catre rege, ci de catre diverse partide la-nceput, apoi foarte repede de catre un unic partid pro sovietic, de fapt nu numai pro, ci sovietic d-al binelea, instalat si supravegheat strict de catre Armata Rosie si KGB, ambele forte prezente şi foarte masiv in Rominia ambele de fapt dictind prin intermediul partidului comunist PMR, partid initiat si instalat la putere de catre URSS si satrapul sau Stalin cu ajutorul armatei lui rosii care taia si spinzura in Rominia mai abitir decit in Rusia.
Nici in aceasta ultima perioada regele Mihai n-a condus Rominia! Au condus-o rusii, adica Stalin! Stiu, stiu! Se zice si se bate toba ca in vremea domniei lui Stalin, Mihai ar fi luptat..... ar fi protestat... s-ar fi opus si chiar impus...... Haida de! Si eu ca si dumneavoastra stim ca nu-i adevarat, ca la vremea de trista amintire cine s-ar fi opus lui Stalin..... disparea! Asa cum a disparut la un moment dat regele Bulgariei. Mihai n-a disparut, ba chiar, fiindca s-a comportat cuminte si inteligent a mai primit si o decoratie de la tatucul!
Asa dar, facind bilantul schematicei prezentari a vietii regelui Mihai, constatam ca tragicul personaj de fapt n-a fost practic regele Rominiei niciun moment. Aaa ba nu! Un singur moment a fost Regele Rominiei si atunci unicul gest regal pe care l-a facut si unicul ordin pe care l-a dat, a fost unul din cele mai nefericite gesturi pe care le-ar fi putut face: l-a arestat pe Antonesu profitind de naivitatea acestuia si l-a dat pe mina rusilor! Unica lui scuza este ca a facut-o cu Kalasnicovu-n coasta, dar daca asta ar fi o scuza valabila pentru un cetatean oarecare, un responsabil de Aprozar oarecare, pentru un rege nu a fost şi nu este! Atit!
Casele regale a le Europei l-au taxat de altfel pe chestia asta, precum bine stiti si cum nimeni n-o spune! De mila, de sila, nimeni nu vrea s-o spuna, dar faptul istoric ramine fapt si nu poate fi maturat si aruncat sub presul istoriei ca pe un gunoi oarecare.
Cea ce s-a petrecut la multi ani dupa aia, incepind din 1992 pe cind Iliescu domnea peste Rominia si pina astazi, sunt lucruri cunoscute si atit de proaspete in memoria oamenilor incit nu mai este necesar sa fie prezentate fiindca ele constituie prezentul, nu trecutul. Si prezentul in privinta Casei Regale, parca este si mai trist si mai penibil decit trecutul sau! Sa-ncercam sa uitam! Ar fi unica solutie!




ciclop 2018-01-07
domnule Ion Vlad Nicolau,
in sustinerea comentariilor dvs. cred ca ar fi util sa publicati stenogramele discutiilor asa zisului rege cu Petru Groza .
Sa mai amintiti si cum s-a facut frate cu uciga-l toaca si cu Nasrase si cu Iliescu .

Observatie: fostul rege avea cel putin oficial, 5 fete, nici una nu a stiut " o boaba" romaneste, acum toti se dau mari binefacatori ai romanilor chiar si unul zis Nicolae " noi romanii" . Pute ceva in toata taresenia asta cu duda in frunte!!
Alexandru Viorica 2017-12-25
Neabdicarea nu ar fi schimbat situatia postbelica a Romaniei...

Dar dvs va contraziceti pentru ca nu despre SCUZAREA gestulului lui Mihai este vorba ci despre sustinerea si consevarea valorii morale numita ONOARE care lipseste Romaniei indiferent de regim si carea r fi putut fi salvata de Mihai. Dumnezeu sa-l ierte...

BASESCU A AVUT DREPTATE.
Mircea M. Cociu 2017-12-22
:"Moartea și funeraliile Regelui Mihai au redeschis dezbaterea despre o posibilă și, eventual, dezirabilă „reînnodare“ a firului „istoriei firești“ a României, înțeleasă ca restaurare a monarhiei constituționale, considerată singura formă de guvernământ legitim al României." O intrebare: unde a fost (re)deschisa aceasta dezbatere?! Ma refer la un spatiu public relevant si de impact.
Alexandru Mitache 2017-12-20
Domnule Cristian Câmpeanu,
«Majestatea Sa credea că firul Istoriei trebuie reînnodat și Ro­mânia ar trebui să revină de drept la regimul constituțional din 1923.»
Toate constituițiile monarhice - 1866, 1923 și 1938 - prevedeau succesiunea la tron „din bărbat în bărbat” și excludeau, în mod explicit și categoric, de la domnie femeile și pe descendenții acestora.
Or, cu excepția dictaturii regale, monarhia română a fost una CONSTITUȚIONALĂ, în care REGELE SE SUPUNE CONSTITUȚIEI.
Prin urmare, actele recente care au modificat Statutul Casei Regale și care au abolit Legea Salică, în favoarea doamnei Margareta Duda și a tovarășului ei de viață, SUNT NECONSTITUȚIONALE, deci NULE.
Situația monarhiei în România se află în prezent, potrivit tuturor celor trei constituții, în situație de „VACANȚĂ”, situație în care ar trebui căutat, din nou, un monarh străin. Asta e...
Mircea M. Cociu 2017-12-20
"Pentru unii, revenirea la monarhie, ca res­taurație a celor mai înalte valori morale și civice, reprezintă cel mai important și le­gitim proiect de țară pe care România și-l poate propune pentru vii­tor." Nu am vazut, pana acum, cele "mai înalte valori morale și civice" care ar putea fi restaurate de monarhie. Cum nu am aflat din gura fostului rege ce si si cum a fost cu decorarea lui de catre Hitler, dar si de catre Stalin (in subsidiar, de catre Truman) (Regele Mihai a fost decorat cu următoarele ordine străine: Marea Cruce a Legiunii de Onoare a Franței, Marea Cruce și Colanul Ordinului Regal Victorian, Ordinul Victoria al Uniunii Sovietice, Legiunea de Merit a Statelor Unite ale Americii în grad de Comandor-Șef, Ordinul Stelei lui Karadgeorge din Serbia (Comandor), Ordinul Leopold al Belgiei (Mare Ofițer), Ordinul Mântuitorului din Grecia (Mare Comandor), Ordinul Regal al Sfântului Gheorghe și al Sfântului Constantin din Grecia (Colan), Ordinul Regal al Sfântului Sava din Serbia (Marea Cruce), Supremul Ordin al Preasfintei Bunei Vestiri (al Anunnziatei) din Italia (Colan), Ordinul Casei Princiare de Hohenzollern, Medalia Centenară a Casei Regale a Greciei, medalia Aniversară a 50 de ai a Regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, Medalia Memorială la Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, Virtutea Militară a Serbiei și altele. Si altele or contine si "Crucea de fier"?) La 6 iulie 1945, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis în acest sens un decret. Documentul semnat de Kalinin (preşedintele Prezidiului) şi Gorkin (Secretarul) justifica astfel acordarea distincţiei: „Pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei". În cinstea evenimentului, sovieticii au organizat un banchet fastuos, în Sala Tronului de la Palatul Regal. „Ruşii au organizat o ceremonie imensă în onoarea mea, a relatat Regele, într-un interviu acordat ulterior (O domnie întreruptă. Conversaţii cu Philippe Viguié Desplaces, Libra, 1995). Ei reuniseră întregul lor stat-major, zeci de ofiţeri ruşi cărora li se alăturaseră cei din armata română. A trebuit să suport un şir nesfârşit de discursuri". La ceremonie au asistat şi membrii Guvernului României. Cadoul lui Stalin Din partea lui Stalin, şeful statului român a primit drept cadou două avioane ruseşti de antrenament, U2. Pe care le-a ridicat de la Aeroportul Băneasa, după petrecere. A urmat acolo, în hangar, un al doilea banchet, stropit din belşug cu votcă. Printre zecile de toasturi, presa vremii l-a publicat pe-al mareşalului Teodor Tolbuhin, comandantul trupelor sovietice în Europa de sud-est. Pe când mesenii erau încă treji, trimisul lui Stalin i-a mulţumit Regelui prin cuvinte alese şi cu subînţeles. Totul, „pentru binele popoarelor ambelor ţări": „Această decorare este recunoaşterea aportului personal al Majestăţii voastre în înţeleapta şi brusca întorsătură de la 23 august, a declarat mareşalul. Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Această decorare este simbolul care subliniază eterna prietenie între popoarele noastre. Politica stabilită după 23 august, relaţiile prieteneşti şi colaborarea cu Uniunea Sovietică, vor aduce poporul român la fericire, la înflorire, la o prosperitate nemaivăzută în istoria sa, în toate domeniile. La aceasta stă ca garanţie Marea Uniune Sovietică, marele popor rus". Regele român a intrat într-o companie selectă şi... exclusivistă! Deoarece, înaintea lui, doar generalilor Dwight Eisenhower (SUA) şi Bernard Montgomery (Marea Britanie), eroi ai celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin le-a mai oferit Ordinul „Victoria". Monarhul român a întors gestul şi i-a acordat Ordinul „Mihai Viteazu" mareşalului sovietic Malinovski, comandantul Comisiei Aliate de Control din România. Pe rege l-au decorat şi americanii. Însă cu mai puţin fast. Din partea preşedintelui Harry S. Truman, o delegaţie, formată dintr-un general şi ofiţeri de rang inferior, s-a prezentat la reşedinţa regală de la Sinaia. Oaspeţii i-au înmânat lui Mihai I „Legiunea de merit", în grad de şef comandor. Câţi se pot lăuda cu distincţii din partea ambilor mari coloşi politici ai lumii - Statele Unite ale Americii şi URSS! Între membrii de „sânge albastru" ai Casei Regale şi noua elită politică „roşie" s-au creat treptat legături de amiciţie. Cea mai deschisă faţă de comunişti a fost principesa Ileana (1909-1991), fiica cea mică a Regelui Ferdinand I al României şi a reginei Maria. După război, ea se împrietenise cu Emil Bodnăraş. Prin intermediul lui, i-a cunoscut pe mai-marii Partidului Comunist. Principesa Ileana a povestit cum au decurs întâlnirile cu aceştia în memoriile publicate în exil, în 1952 (Trăiesc din nou; Humanitas, 2005, ediţia în limba română).

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/video-regele-mihai-omagiat--pobeda-stalin--legiunea-americana-1_50abcc3d7c42d5a663805a61/index.html
FLORIAN D. MIREA 2017-12-19
Monarhia constitutionala a fost cu succes restaurata in Spania, dovada ca acest proces este posibil. Singura conditie importanta este ca marile puteri ale lumii sa sustina acest proces si in Romania (ceea ce se pare ca nu se intampla).
Mircea M. Cociu 2017-12-22
Francisco Paulino Hermenegildo Teódulo Franco y Bahamonde Salgado Pardo prescurtat Francisco Franco (n. 4 decembrie 1892, Ferrol–d. 20 noiembrie 1975, Madrid) a fost un general și om politic spaniol, conducător absolut al Spaniei între 1939 și 1975. A ajuns la putere în urma unui sângeros război civil (1936—1939) împotriva republicanilor. Franco a obținut victoria, beneficiind de sprijinul Italiei fasciste și al Germaniei naziste. El a instaurat un regim dictatorial de extremă dreaptă, luându-și titlul de conducător al statului („El Caudillo”). În ciuda ajutorului primit din partea statelor Axei în timpul războiului civil, Franco a păstrat neutralitatea Spaniei în cel de-al doilea război mondial, salvând chiar evreii refugiați în Spania. Franco a rămas în fruntea Spaniei până la moartea sa, în 1975. Conform dorinței dictatorului, după moartea sa a fost restaurată monarhia, prin înscăunarea regelui Juan Carlos I, din dinastia de Bourbon.
Apoi
Juan Carlos al Spaniei este fiul Infantelui Juan, Conte de Barcelona și al Prințesei María Mercedes de Bourbon-Două-Sicilii și s-a născut la Roma, Italia, unde bunicul său, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei și alți membri ai familiei regale spaniole s-au stabilit după proclamarea celei de-a Doua Republici Spaniole în 1931. S-a mutat în Spania în 1948 pentru a fi educat acolo după ce tatăl său l-a convins pe Franco să permită acest lucru. Și-a început studiile la San Sebastián și le-a terminat în 1954 la institutul San Isidro din Madrid. A intrat în armată, pregătindu-se să devină ofițer în perioada 1955-1957 la Academia Militară din Zaragoza.

Juan Carlos are două surori și un frate: Infanta Pilar, Ducesă de Badajoz (n. 1936), Infanta Margarita, Ducesă de Soria (n. 1939) și Infantele Alfonso. În martie 1956, Infantele Alfonso a murit împușcat într-un accident la casa familiei Villa Giralda din Estoril, Portugalia, la vârsta de 14 ani.
Prinț al Spaniei, 1969-1975

Regimul dictatorial al lui Francisco Franco a venit la putere în timpul Războiului Civil Spaniol care a generat tensiuni între democrați, anarhiști, socialiști și comuniștii susținuți în parte de liderul sovietic Iosif Stalin și de către voluntari internaționali, împotriva conservatorilor, monarhiștilor, naționaliștilor și fasciștilor.

Moștenitor al tronului Spaniei era Juan de Borbón (Conte de Barcelona), fiul regelui Alfonso al XIII-lea. Cu toate acestea, generalul Franco l-a privit pe moștenitor cu suspiciune extremă, crezând că este un liberal care se opune regimului său. Franco a luat în considerare să ofere tronul Spaniei fiului acestuia, Juan Carlos Alfonso, Duce de Anjou and Cádiz. Alfonso era cunoscut a fi un susținător al lui Franco și dorea să se căsătorească cu nepoata lui Franco, Doña María del Carmen Martínez-Bordiú y Franco în 1972. Ca răspuns, Juan Carlos a început să folosească al doilea nume al său Carlos pentru a-și afirma pretenția la moștenirea ramurii carliste a familiei sale.

În cele din urmă, Franco a decis să sară peste o generație și l-a numit pe Juan Carlos succesorul său personal. Franco a sperat că tânărul prinț putea fi crescut pentru a prelua națiunea păstrând în același timp natura ultraconservatoare a regimului său. În 1969, Juan Carlos a fost desemnat oficial moștenitor și a primit noul titlu de Prinț al Spaniei (în locul tradiționalului Prinț de Asturia). Ca o condiție de a fi numit moștenitor-aparent, Juan Carlos a trebuit să jure loialitate Mișcării Naționale a lui Franco, lucru pe care prințul l-a făcut.

Juan Carlos l-a întâlnit și s-a consultat cu Franco de mai multe ori în timp ce a fost moștenitor aparent și, adesea, a luat parte la ceremoniile oficiale alături de dictator spre furia republicanilor și a liberalilor moderați care sperau că moartea lui Franco va aduce o nouă eră în reformă. Pe parcursul acestor ani, Juan Carlos a sprijinit public regimul lui Franco. Cu toate acestea, Juan Carlos a început întâlnirea cu liderii exilați ai opoziției politice care luptau să aducă reforme liberale în țară. El a avut, de asemenea, discuții secrete cu tatăl său la telefon. Franco, la rândul său, a rămas în mare parte orb la acțiunile prințului și a negat acuzațiile că Juan Carlos ar fi fost lipsit de loialitate regimului.

În perioadele de incapacitate temporară de muncă ale lui Franco din 1974 și 1975, Juan Carlos a fost șef al statului. În apropierea morții, la 30 octombrie 1975, Franco i-a dat control deplin lui Juan Carlos. La 22 noiembrie, după moartea lui Franco, Cortes Generales l-a proclamat regele Juan Carlos al Spaniei și la 27 noiembrie, Juan Carlos a fost uns rege într-o ceremonie numită Liturghia Sfântului Duh, care a fost echivalentul unei încoronări.
Deci, dupa cum vedem, situatia Romaniei nu se aseamana nici pe de parte cu cea a Spaniei!
Marius Nicolescu 2017-12-19
Eu, domnule Câmpeanu , nu mă tem că nu vor mai fi șterse rănile adânci lăsate de comuniști în istoria țării. Mie îmi este frică și mă cutremur de mârșăvia, tupeul, aroganța, grobianismul comuniștilor.
Minciunile ordinare ale comuniștilor din această țară, ale urmașilor acestora (incud aici pe E. Constantinescu si T. Băsescu, ș.a.) au fost facute cu viclenie si înfășurate într-o mantie malefică.
Romanii au mușcat din momeala minciunilor întinsă de comuniști. Mai rău, cum de douăzeci de ani prăpastia s-a tot adâncit și nimeni nu a vrut să alăture comunismul nazismului, va fi exagerat de greu să ne întoarcem la Monarhie.
Timp de cincizeci de ani poporului german i s-a inoculat serul " antinazism ". Nouă cine ne-a inoculat serul "anticomunism "? Nimeni.
Vom rămâne, mulți ani, în mocirla asta comunistoidă, până nu vom mai exista ca popor. Sau, " Cineva " va avea grijă de noi, a doua oară in treizeci de ani, si ni se va pregăti....ALTCEVA. N' așa?
Dan Plesoianu 2017-12-19
Va felicit ca ati atins subiectul Sorin Ionita (persoana de mare valoare, dar care a trecut, se pare, cu arme, bagaje, si idei in gruparea care asigura pensii speciale), si va felicit si ca numiti direct vinovatii de situatia de azi a Romaniei, comunisto-securistii (sau invers), insa cred ca totusi concluzia dvs. e gresita, si poate chiar profund... Pentru ca uitati exemplul Spaniei, unul extraordinar, de inadire a trecutului cu prezentul si viitorul, si realizarile pe care le-a avut, drept urmare... Cred ca pentru Romania Spania este cel mai bun ghid... Nu inseamna ca am fi avut tot atita succes ca si dinsii, dar cred ca totusi ar fi fost - cel putin pina acuma - mult mai bine decit cu secventa Iliescu-Constantinescu-Basescu-Iohannis ! In plus, concluzia dvs. ne face sa ne gindim ca poate si dvs. doriti sa aveti / pastrati pensia speciala...
Marius Nicolescu 2017-12-20
@ Dan Pleșoianu: Domnule, ce ați vrut să spuneți despre domnul Sorin Ioniță si despre domnul Câmpeanu? Că au vârstă de pensionare, sau ce? Si de la ce instituție și-ar ridica aceștia doi pensiile speciale? De la Parlament? De la SRI? De la ministerul Justiției? De la ICCJ? Aveți curajul și numiți instituția/ile de unde își ridica oamenii ăștia, lună de lună, pensiile? Sau vă bântuie fantomele pe șoseaua Kiseleff: Soros, Bruxelles, statul paralel? Ce aveți frate cu românii? Aveți impresia că nu mai știu să gândească singuri? Vă înșelați amarnic. La fel cum vă înșelați cu ghidul monarhic spaniol. N-o să vă iasă. Poporul român e blând, nu prost. Căiți-vă cât mai aveți timp, hahalere nesimțitoare!
Total 12 comments.
2408
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22