Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Cum justifică directorul CIA vizita în SUA a directorului FSB, aflat pe «lista neagră»
E.B. - - - -
2018-02-02
International
1

Mike Pompeo, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite (CIA), a justificat vizita recentă la Washington a şefului contraspionajului rus, aflat pe lista celor cărora SUA le impune sancţiuni.

 


Ar fi vorba despre intersul naţional, transmite AFP, preluată de Agerpres


Presa rusă a relatat că Aleksandr Bortnikov, directorul serviciului intern de informaţii al Rusiei (FSB), şi Serghei Narîşkin, şeful serviciului de informaţii externe (SVR) au făcut o vizită la Washington săptămâna trecută.

 

Narîşkin se află însă pe lista neagră a SUA din 2014, pentru rolul jucat în criza din Ucraina, în fosta sa funcţie de preşedinte al Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rusiei. Prin urmare, el nu ar fi trebuit să poată intra pe teritoriul american.

 

Interpelat asupra problemei de senatorul democrat Chuck Schumer, Pompeo a răspuns printr-o scrisoare în care arată că "deşi Rusia rămâne un adversar, i-am expune pe americani la cele mai mari riscuri dacă am rata ocaziile de a colabora cu serviciile ruse în lupta împotriva terorismului". El a reamintit că şi predecesorii săi s-au întâlnit cu omologii lor ruşi, în ciuda tensiunilor diplomatice dintre Washington şi Moscova, şi că în decembrie 2017 CIA a colaborat cu serviciile de informaţii ruse pentru a dejuca o tentativă de atentat islamist la Sankt Petersburg.


"Vom continua să cooperăm în chestiuni cum ar fi securitatea aeriană şi pentru a împiedica revenirea luptătorilor străini (în grupări extremiste) în Rusia sau în Statele Unite", a afirmat directorul CIA. El a dat asigurări că s-au discutat şi "subiecte foarte dificile în care interesele ruse şi americane sunt divergente" şi că "apărăm cu putere America în cadrul acestor întâlniri şi nu ne reţinem loviturile".

 

Statele Unite au înăsprit la începutul anului trecut sancţiunile împotriva SUA, pentru presupusul amestec al Rusiei în campania electorală încheiată cu alegerea ca preşedinte a lui Donald Trump. Săptămâna aceasta, guvernul american a decis să nu impună noi sancţiuni, în ciuda unui vot al Congresului în acest sens, în 2017

TAGS : CIA SUA Aleksandr Bortnikov FSB viita sanctiuni Mike Pompeo justificare
Comentarii
Gheorghe Popescu 2018-02-02
Daca tot coopereaza astia atit de bine, nu se puteau intilni undeva pe teren neutru? In Elvetia de exemplu. Sau Suedia, ca tot fac rusii ce vor in spatiul alora aerian. Parerea mea e ca CIA nu da doi bani pe legile americane. Stat in stat. CA si FSB, ca si SRI, ca mai toate organizatiile astea asa numite de securitate, pe care nu le poate controla nici o lege.
Total 1 comments.
Mai multe din International
1375
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22