TVR, a cincea roată la căruța 4x4 a mistificării

În numele libertății editoriale, TVR a comis un abuz de încredere, folosind canalul public în favoarea infractorilor politici și în afara interesului public.

Brindusa Armanca 20.03.2018

De același autor

 

În 14 martie 2018, ora 21 fix, patru canale de televiziune au difuzat simultan un interviu cu Sebastian Ghiță, inculpat fugit din țară pentru a se sustrage cercetării penale. Trei dintre acestea sunt televiziuni „de știri“ private, cu moguli supărați pe justiție, ca Dan Voiculescu & family, și, să vezi drăcie, însuși Sebastian Ghiță. Cea din urmă este Televiziunea publică. Interviul a fost preparat în laboratoarele ziarului Evenimentul zilei, deținut de alt „mogulaș“ cercetat penal, Dan Andronic, și anunțat ca „lovitura momentului“ și „cutremur“ și „exploziv“. Nu putea lipsi din aranjament crocodilul cu dinții tociți, „maestrul“ Cristoiu, care recunoaște că n-a înțeles nimic: „Tot ce face Ghiță face parte dintr-un plan care mie-mi scapă“. Hai, că e simpatic. Cu aceste premise, era ușor de ghicit ce va fi interviul: „Mafia show“. Asta a fost, cu atacuri la DNA, la șefa ei și la justiție, prin insinuări și jocuri infantile cu poze de pe telefon ascunse publicului.

 

Nu împărtășesc opinia larg acceptată că presa privată este liberă să ia orice decizie editorială fiindcă funcționează pe baze comerciale. Producția media nu e o marfă oarecare în vânzare liberă, fără condiții. Cum pentru alimente există criterii și control pentru a evita îmbolnăvirea populației, mass-media oferă o hrană de ordin spiritual care poate fi toxică. Pentru asta există CNA, conform Legii audiovizualului, ca să împiedice manipularea, dezinformarea, vulgaritatea, mistificarea, care dăunează sănătății intelectuale a publicului. Faptul că Antena 3, RTV, B1 TV au decis să difuzeze simultan un interviu „servit“ indică lipsa de responsabilitate editorială și halul de îngenunchere la care au ajuns. Ele funcționează de mult extramediatic, fiind doar instrumente politice. Dar alinierea TVR 1 la acțiunea de manipulare în favoarea unor infractori este și mai gravă. Mai întâi, pentru că mediile publice au o misiune definită în lege și pe site-ul oficial de a oferi nu doar informație și divertisment, ci și educație. Mai mult, Statutul ziaristului din SRTV prevede la art. 7 că „Ziaristul din televiziunea publică are datoria de a milita în mod consecvent pentru justiție, democrație și armonie socială, pentru respectarea dreptului la informare a cetățeanului, refuzând să-și subordoneze discursul publicistic oricăror intenții propagandistice“. Prezența unui fugar care se sustrage justiției decredibilizează instituțiile justiției și spune în subsidiar că se poate orice în țara asta. În numele libertății editoriale, TVR a comis un abuz de încredere, folosind canalul public în favoarea infractorilor politici și în afara interesului public. Desigur, directoarea generală Gradea, inadecvatul director de canal Raico Cornea și musiu Cristache, importat de la Antena 3, își așteaptă recompensele.

 

Disputa din spațiul public nu a depășit schizofrenia politicianistă fără tangență cu adevărul faptelor și cu principiile. CNA a reprodus modelul: Doina Rusu s-a sesizat, arătând că TVR nu se poate implica în „operațiunea de manipulare“, în timp ce Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Gabriel Tufeanu s-au făcut zid pentru a apăra TVR pe ideea de „audiență“ (nu contenesc să mă mir cum foști jurnaliști la Radio Europa Liberă și BBC se pot degrada într-atât). Să vedem audiențele, publicate de paginademedia.ro. Antena 3 a avut 436.000 de telespectatori în urban, RTV - 311.000, B1 TV - 82.000, TVR 1 - 64.000. Publicul comercial nu a fost interesat, Kanal D depășind cu 200.000 totalul căruței 4x4, cu o emisiune de divertisment: Antena 3 - 79.000, RTV - 50.000, B1 TV - 17.000, iar TVR tot la coadă cu 15.000 de telespectatori. A cincea roată. Argumentul audienței cade, mai ales că la nivel național ratingul TVR a fost 0,8%, locul 10.

 

În disputa politică au intrat și liberalii prin Gigel Știrbu, care a cerut audierea Doinei Gradea la Comisia de Cultură, făcut cu ou și cu oțet de pesedistul Pleșoianu, precum și de la Bruxelles de fosta colegă de partid, trecută acum la ALDE, Norica Nicolai. Ca la război, au făcut flanc EvZ, DC News, Cotidianul etc. pentru a ajuta operațiunea care vizează destructurarea justiției. Concluzia e a publicului: „TVR nu mai este un post public, ci unul de propagandă în favoarea penalilor și inculpaților care conduc în acest moment România. La alte posturi publice prestigioase din Europa, precum BBC, TF1, ARD/ZDF, RAI (ca să dau numai câteva exemple), este de neconceput să apară penali - fugiți sau nu din țară - dând lecții justiției, la noi a început să devină obișnuință. Mulți dintre infractori și apărătorii lor sunt seară de seară la TVR, care a devenit astfel o extensie a grupului A3/RTV/B1TV (unde sunt prezentate doar opiniile anti-justiție și de unde au fost importați strategic așa-ziși moderatori). Totul este pe banii noștri, că nu-i plătesc pe cei de la TVR Dragnea și ai lui din banii proprii, curați sau furați“, comentează un telespectator pe forum. Și semnează ironic „Varanu“.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22