TVR și Partidul

Membrii CA al TVR au fost numiți după criterii de partid, și nu de competență.

Brindusa Armanca 03.04.2018

De același autor

 

Tocmai s-a votat încă un Consiliu de Administrație al TVR și un nou președinte-director general, nominal al paisprezecelea, în persoana Doinei Gradea. Cu fix o săptămână înainte de audierile din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, interimara Gradea era invitată să explice cum s-a luat decizia de a se difuza pe TVR 1 interviul cu inculpatul fugar Ghiță, promovat ca interviul „cel mai așteptat al anului“. Și totuși, Doina Gradea a fost validată de parlament cu 209 voturi pentru, 40 împotrivă și o abținere. Nu e nicio surpriză, fiindcă în interimat doamna cu pricina s-a străduit să arate devotament politic față de partidele de la putere: a avut grijă să inoculeze Televiziunii publice toxine de la Antena 3, să scurteze emisiunile culturale ca să nu-i irite pe analfabeții din politică, să pună în funcții de conducere/coordonare o seamă de netoți agreați politic. Toate aceste strălucite măsuri manageriale l-au făcut pe George Orbean, membru numit de tehnocrați al CA precedent, demisionar din rațiuni etice, să îi închine Doinei Gradea și instituției un pamflet vitriolant cu titlul Doina, fă-te că lucrezi!. Un fragment cu calculele la zi sună așa: „Reamintim că partidul lui Liviu a plătit anul trecut integral datoriile istorice ale TVR, în valoare de vreo 170 de milioane de euro. Fără nicio investigație. Fără să știe nimeni ce a provocat o astfel de catastrofă economică. Fără un plan de reformare a televiziunii. Fără ca TVR să aibă cea mai simplă strategie de rentabilizare. A fost doar o (altă) partidă de păcănele marcată de Livache pe banii nefericiților care și-au vizat (în mintea lor) cartelele de ajutor social cu ștampila de votare. Fostul mandat de conducere a TVR va rămâne în istorie drept cea mai penibilă, dezonorantă și rușinoasă sinecură ciugulită vreodată de pe jos de o slujbașă a partidului. Un nimic absolut, asumat din start și desăvârșit în fiecare zi de impostorat al ocupantei. Actualul mandat, al doilea episod al matriarhatului inventat de iubitul Irinei Tănase în numele correctnessului, începe cu o întrebare de baraj: la cât se cifrează datoriile TVR la finele primului an în care curtenii lui Livache au debitat bugetul României pentru a trage cortina peste vreo 10-15 ani de amatorism, servilism, prostie și hoție marca TVR?... Punerea Televiziunii Naționale cu botul în țărână nu este (doar) efectul decadenței și depravării conducerii de partid și de stat. Este unul dintre semnalele cele mai puternice ale transformării Statului într-un iarmaroc privat al unor năvălitori apatrizi și primitivi, pătrunși în Cetate prin sistemul de canalizare“.

 

Partidele, toate, și-au numit membrii pentru CA după criterii de partid, și nu de competență. Ce e surprinzător este că reapar aceleași figuri care au girat falimentul, deși, conform legii, CA ar trebui să răspundă pentru eșecurile instituției. PNL vine din nou cu Cristian Petcu, aflat în cercetarea CNATDCU pentru plagiatul unor teze de doctorat în istorie și teologie. PSD îl resuscită pe Cătălin Blebea, perfect aliniat liniei partidului fiind în cercetare pentru organizarea de grup infracțional. UDMR a trimis-o în CA pe aceeași Nagy Debreczeni Hajnalka, consiliera de presă a lui Kelemen Hunor, care reușise performanța bugetară să fie plătită în trei locuri deodată, la Radio Cluj, la UDMR și la TVR. Conform filosofiei „pentru că putem“, incompatibilitățile se țin lanț: Raico Cornea este numit în CA din partea grupului minorităților în timp ce ocupă și funcția executivă de coordonator cu atribuţii de director al Departamentului TVR 1. Învârtelile sale anterioare reprezintă garanția că e omul potrivit oriunde. Eternul Sorin Burtea este supleant la pesediști, dar s-a pricopsit și el cu funcția de coordonator cu atribuţii de director la Direcţia Studiouri Centrale.

 

În Senat stă la reexaminare din decembrie 2017 seria de modificări la Legea 41/1994 a SRR și SRTV, retrimisă atât de CCR, cât și de președinte, pentru formulările neclare. Se încercase, în dialog cu societatea civilă, impunerea unor criterii precise pentru desemnarea membrilor CA, cât și pentru scoaterea mediilor publice de sub tutela politică. Parlamentul a bălmăjit criteriile așa încât politicul să nu piardă controlul, iar numirile de acum s-au făcut după legea nemodificată. TVR se află azi într-o derivă explicabilă, deși are parte de finanțare de la stat, deține spații proprii, echipamente și echipe de profesioniști. Audiența scade constant. AZIR, secția română a Asociației Europene a Jurnaliștilor, a adresat comisiilor de cultură din parlament o solicitare pentru elaborarea unei legi noi, europene, cât și pentru criterii și evaluări manageriale corecte. Până să se întâmple ceva pozitiv, spunem împreună cu George Orbean „Doina, fă-te că lucrezi!“.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22