De același autor
Și este încă și mai greu, dacă nu chiar imposibil, de identificat o poziție coerentă a președintelui Donald Trump asupra situației din regiune. Cu toate acestea, se pot decela informații și declarații relevante care să contureze un tablou cât de cât corect al acestei mlaștini geopolitice.
De ce nu va exista un război global
Alarmiștii și mass-media tabloidă s-au grăbit să anunțe iminența unei conflagrații globale pornind de la un tweet al președintelui Trump în care anunța Rusia că rachetele americane „vor veni, noi, drăguțe și inteligente” și certa Moscova că „n-ar trebui să fii parteneră cu un Animal criminal cu gaze care își ucide propriul popor și se bucură făcând-o”. Atmosfera de război iminent a fost amplificată de anunțul președintelui Macron că este gata să atace Siria dacă se dovedește că forțele guvernamentale siriene au atacat săptămâna trecută orașul Douma cu arme chimice, și de anunțul premierului Theresa May că este pregătită să ordone o operațiune militară în Siria fără aprobarea parlamentului. Știrea că portavionul USS Truman împreună cu un întreg grup naval a părăsit baza de la Norfolk cu direcția Mediterana n-a făcut decât să toarne gaz pe focul „războiului iminent”.
În acest punct, este important de precizat că reacția lui Trump a venit la un avertisment-amenințare enunțat de ambasadorul rus în Liban, Aleksandr Zasypkin, la un post de televiziune aparținând grupării teroriste Hezbollah, potrivit căruia Rusia va doborî orice rachetă americană lansată spre Siria și va ataca platformele de lansare a acestora. Altfel spus, emisarul rus a amenințat că va ataca navele și avioanele americane și aliate care vor lasa atacuri asupra bazelor lui Bashar al Asssad.
Dacă ar fi așa și rușii ar fi pregătiți să atace portavioane, atunci asta ar însemna fără îndoială război între Rusia și aliați. Dar nu este așa. Rusia nu este nici pe departe pregătită militar să facă față unei confruntări militare cu o alianță americano-franco-britanică și nici nu dorește așa ceva, nu pentru Siria și nu pentru al Assad în orice caz. Declarațiile ambasadorului rus nu reprezintă altceva decât vechiul joc rusesc de bluff și brinkmanship pe care îl joacă de fiecare dată ca să testeze cine clipește primul și cât de serioși sunt ceilalți. Ceea ce reprezintă o întrebare legitimă, pentru că nimeni nu știe care este strategia lui Trump în regiune sau dacă are vreuna.
(Non)Strategia lui Trump: Atacurile se amână
Anunțul că „rachetele vor veni” sosește la o săptămână după ce o parte a presei americane a relatat că Trump a ordonat gemeralilor să facă planurile pentru o retragere a celor 2000 de militari americani staționați la est de Eufrat, acum că ISIS este aproapre distrusă. O altă parte a presei a scris însă că retragerea nu este iminentă și că deocamdată președintele dorește să mențină o prezență militară oarecare. Cert e că impresia generală este de confuzie și sugerează mai degrabă că omul este pe picior de plecare și că ar prefera să lasă în sarcina altora să descurce marea încâlceală siriană.
Dar dacă nu este limpede ce planuri are pe termen mediu în Orientul Mijlociu, acum nu mai este clar nici ce vrea să facă pe termen scurt. După tweet-ul cu rachetele, Trump a mai postat unul cu două zile în urmă în care se întreba în esență „de ce nu putem fi prieteni cu rușii”: „Relația noastră cu Rusia este mai proastă decât a fost vreodată, incluzând războiul rece. Nu există nici un temei pentru asta. Rusia are nevoi de noi să-i ajutăm cu economia ceea ce ar fi foarte ușor de făcut, iar noi avem nevoie ca toate națiunile să lucreze împreună. Stop cursei înarmării?”. Și încă unul în care dă vina pe comisia care anchetează posibilele legături între el, familia sa și campania sa cu Moscova pentru relațiile proaste cu rușii. Iar, în final, un tweet în care susține că „N-am spus niciodată când va avea loc atacul asuprav Siriei. Poate fi foarte curând sau să nu fie curând deloc. În orice caz, sub administrația mea, Statele Unite au făcut o treabă excelentă scăpând regiunea de ISIS. Unde este „Mulțumesc, America?”.”
Întreaga serie poate fi consultată aici și din ea nu se poate înțelege, în mod onest, nimic despre intențiile președintelui american privind criza din Siria și viitorul relațiilor cu Rusia. Dacă întregul set de convingeri ale președintelui american se reduce - cu sau fără vreo mare înțelegere secretă cu Putin - la „avem nevoie de Rusia pentru ca toate națiunile să lucreze împreună” atunci Occidentul este în real pericol.
Siria poate reprezenta un test pentru Trump privind cât de departe este dispus să provoace Rusia pentru a rezolva cu adevărat ceva în regiune sau dacă va căuta ca și până acum să scape de responsabilități fără să provoace Moscova.
Ce se va întâmpla, totuși, în Orient?
Dacă americanii se retrag, jocul s-a sfârșit. În Siria nu există un acord de împărțire a teritoriului un fel de Potsdam sirian. Există o înțelegere privind linia roșie a Eufratului între ruși și americani pe care rușii și regimul Assad o tot testează, așa cum s-a întâmplat cu atacul din urmă cu câteva săptămâni. În lipsa unui acord de împărțire a teritoriului locul americanilor va fi luat de Rusia, de Iran și în zona kurdă, de Turcia. Israelul, Arabia Saudită și monarhiile din Golf vor rămâne vulnerabile în fața unui Iran care tinde să devină hegemonul regional.
Pe de altă parte, continuarea atacurilor chimice - cel de săptămâna trecută fix la un an de la atacul cu gaz sarin care a determinat Statele Unite să lanseze primele atacuri cu rachete de croazieră asupra bazelor regimului sirian fără absolut nici un rezultat se pare - poate constitui liantul unei coaliții occidentale care să acționeze în Siria. Macron a anunțat deja că are probe suficiente care să dovedească atacul chimic și să justifice acțiunea militară. Obiectivele acestei coaliții sunt însă neclare. Unii ar dori să-l împiedice pe Assad să mai folosească vreodată arme chimice, alții ar vrea să scape cu totul de Assad, ceea ce ar duce într-adevăr la o confruntare cu rușii, iar alții ar vrea să realizeze o împărțire a teritoriului într-un fel de zone de ocupație astfel încât occidentalii să asigure stabilizarea unei bune părți a teritoriului care să permită întoarcerea refugiaților și oprirea valurilor migratoare spre Europa. În sfârșit, mai sunt și alții precum proaspătul consilier pentru securitate națională al lui Trump, John Bolton, pentru care Siria, oricât de gravă ar fi situația, nu reprezintă totuși decât un „sideshow”, o diversiune, iar adevărata problemă și cheia pentru stabilizarea regiunii o reprezintă Iranul și îndepărtarea regimului ayatollahilor, ceea ce ar duce lucrurile într-o cu totul altă dimensiune.
Ce pot să facă rușii și răspunsul 30-30-30
Dacă occidentalii hotărăsc totuși să acționeze ca alianță ad-hoc în Siria, Rusia are puține opțiuni, dar confruntarea militară nu este una dintre ele. Cel mai probabil ar căuta un acord care să salveze regimul lui Assad și capul de pod militar rus în Mediterana.
În schimb, ar putea face ceva mult mai rău în zone care afectează cu adevărat Europa. Rușii ar putea aprinde din nou conflictul din Donbas și amenința direct Kievul, ar putea face incursiuni provocatoare în spațiul aerian al NATO, ar putea provoca incidente aeriene și navale în Marea Baltică și în Marea Neagră și ar putea să-și activeze caii troieni din Europa - Bulgaria, Grecia, Cipru și alții -pentru a crea haos în politicile Uniunii Europene. Omuleții verzi pot crea probleme serioase în statele baltice iar propaganda rusă de poate intensifica.
Pentru a contracara amenințările reale, Statele Unite și aliații vor să adopte la summit-ul NATO din iulie decizia de a crea o forță de reacție pe care o putem numi armata 30-30-30: 30 de batalioane forțe terestre - aproximativ 30.000 de militari-, 30 de escadroane de avioane - 360 de avioane - și 30 de nave de luptă, toate gata să fie desfășurate în maximum 30 de zile. Este singura veste bună care răzbate din haosul strategic ce pare să domine la Washington.
