Misterul lui „NU“ din dreptul lui Ioan Aurel Pop

Dacă în privinţa autenticităţii documentului „dovezile“ sunt o însăilare ridicolă de teorii circumstanţiale („nu este scris de mână“, „are multe ştersături“, „se ştie [de unde se ştie?] că numele se transmiteau codat“) şi zero expertiză, în situaţia acelui „NU“ din faţa numelor lucrurile stau aparent altfel. Doar aparent.

Fără să intru prea mult în detalii, susţin cu tărie că este exclus, repet, exclus, ca UM 0225 să fi trecut pe listă colaboratori ai săi pe care să-i trimită spre înregistrare în cartotecă şi abia ulterior (căci este evident că notarea este ulterioară) să revină asupra lor pentru a spune că nu sunt de fapt colaboratori. Dacă persoanele în cauză nu erau colaboratori, nu ar fi fost trecuţi pe listă de la bun început, ci pe lista celor care urmau să fie scoşi din evidenţă (cum vom vedea în cea de a doua parte a documentului). Deci notarea nu are legătură cu situaţia lor din momentul emiterii listei, ci cu una ulterioară.

În sprijinul argumentului aduc chiar declaraţia domnului Ioan Aurel Pop, care a spus că îşi aminteşte despre predarea „în perioada 1985-1987“ a câtorva articole de popularizare a istoriei noastre „pentru o publicaţie a emigraţiei româneşti din Germania“. Având în vedere că, aşa cum amplu a demonstrat în ultima sa postare publică, domnul Ioan Aurel Pop nu a fost un disident (lucru pentru care şi-a cerut scuze, deşi nu i-a luat nimeni în nume de rău decizia), singura variantă în care articolele domniei sale puteau ajunge în astfel de publicaţii era cea care presupunea aprobarea UM 0225. Dacă domnia sa va face un efort de memorie şi îşi va aminti numele publicaţiei germane (avea aceasta binecuvântarea Securității pentru promovarea naționalism-comunismului?), poate ne vom edifica împreună asupra misteriosului motiv pentru care ofiţerii de la Brigada Antiemigraţie au decis să-l treacă pe listă.

Câteva precizări

Prima precizare ține de ieșirile publice și de replicile date de unele dintre persoanele care se regăsesc în lista pe care am publicat-o. Profitând de faptul că am prezentat documentul în varianta lui originală, implicit cu titlul lui (care este, fără dubii, cel de „Tabel cuprinzând colaboratori care sunt în legătura unităţii noastre“ și nu este intitulat, așa cum au sugerat unii, „Listă de lucru“ sau „Tabel de colaboratori, dintre care unii nu sunt de fapt colaboratori“), precum și de confuzia care există în spațiul public referitor la termenii folosiți și natura lor juridică, atât cei menționați, cât și susținătorii dânșilor încearcă obsesiv să ducă subiectul spre negarea evidenței. Argumentul principal (susţinut cu prezentarea adeverințelor eliberate de CNSAS) este că nu au dat angajament, nu au furnizat note informative și că, în absența acestor dovezi, publicarea listei nu este altceva decât o operă de denigrare. Exclud apărarea cu „nu am ieşit din ţară“, deoarece, aşa cum arătat, nu era neapărat nevoie să ieşi din ţară ca să slujeşti Brigada Antiemigraţie.

Revenind la susţinerea inexistenţei angajamentului şi a notelor informative (ceea ce, având în vedere că dosarele de la CIE nu au fost predate la CNSAS, nu este nici sigur, nici exclus), ea ar fi perfect întemeiată dacă eu aș fi afirmat că dânșii sunt „colaboratori în sensul legii“, adică întrunesc acele elemente din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, care să permită trimiterea lor în instanță și obținerea unei decizii de colaborator. Or, eu nu am făcut așa ceva, ci am publicat, cum cred că a putut toată lumea să citească destul de clar din titlu, niște nume care apar pe o listă de colaboratori ai UM 0225 (nu i-am numit eu colaboratori, ci Securitatea) și am arătat cu ce se ocupa respectiva unitate. Dacă pot înțelege confuzia în cazul unor persoane mai puțin informate asupra nuanțelor subiectului, nu pot să cred că istorici, ziariști şi vectori de opinie care se ocupă de tema deconspirării Securității de ani și ani nu au înţeles despre ce anume vorbesc. Ba cred că au înțeles exact și că încearcă, așa cum am mai spus, să manipuleze și să distorsioneze subiectul pentru a bloca urmarea lui firească, care este tocmai clarificarea acestor documente.

Și dacă este vorba despre distorsionări și manipulări, să vorbim despre cea de a doua, care este construită direct din prima. Anume, prezentarea dezvăluirilor mele ca fiind o acțiune legală iniţiată de mine împreună sau în conivenţă cu CNSAS (mai sunt pe listă revista 22, GDS, Soroş, „statul paralel“, „puterile străine cărora nu le convine nu ştiu ce“, „Centenarul“ etc.). Atragerea instituției unde lucrez în acest scandal, în care nu are absolut nicio implicare, în afara faptului că de acolo am obţinut respectivele documente, vizează două ținte. Prima este cea menționată, anume transformarea unei întrebări legitime într-o dezbatere juridică încâlcită şi evident lipsită de finalitate, a doua este legată de solicitările repetate de a fi oprit să public continuarea listelor și de a fi sancționat „conform Regulamentului Intern“. Eventual destituit. Și acest demers (dorit cu ardoare şi repetat aproape zilnic de o parte a presei) este complet lipsit de obiect, deoarece, spre ştiinţa celor care simt iute nevoia unor condamnări penale (dar nu au simţit aceeaşi nevoie urgentă de a explica de ce apără securişti în instanţă), nu am obținut și publicat respectivele liste în calitate de angajat al CNSAS, ci în aceea de cercetător acreditat. Adică perfect legal, cu toate aprobările necesare obţinute chiar de la CNSAS și fără să încalc vreo normă „internă“ sau „externă“. Nu există nicio prevedere legală sau decizie a Colegiului care să mă împiedice să beneficiez de aceleași drepturi pe care le are oricare din cele câteva sute de cercetători acreditați la CNSAS. Mulți dintre aceștia lucrează și ei în instituţie, solicită documente din arhivă la fel ca și mine și le publică, la fel ca și mine, unde și în ce formă doresc.

Pot chiar preciza faptul că, în situația de față, calitatea de angajat al instituției nu a fost nicidecum un avantaj (sau o favorizare, cum au sugerat unii), ci din contra, o piedică. În ce fel? În felul la care m-am referit succinct atunci când am vorbit despre faptul că „un etaj al CNSAS deconspiră Securitatea în timp ce altul o apără“. Pentru că spusele mele au fost interpretate se pare în sens generalizator, din cauză că nu am fost explicit, revin cu precizarea că m-am referit strict la domnul Silviu Moldovan, șeful Serviciului Cercetare al CNSAS. Această precizare fiind făcută, voi reveni asupra subiectului şi a motivului pentru care am făcut această afirmaţie separat, nefiind aici locul unei demonstraţii extinse.. //