Dăncilă, vedeta-slugă

Dăncilă e fabuloasă. Puțini politicieni au reușit într-un interval atât de scurt să devină unul dintre cei mai prizați actori din spațiul public. Fiecare apariție este o premieră națională răsplătităcu aplauze, hohote, mii de like-uri și share-uri. Este urmărită cu cerbicie de milioane de fani, discursurile ei sunt vânate, grimasele și gestica fac furori. Limba ei română, chiar și în varianta de lemn, e o inepuizabilă surpriză și sursă de inspirație. În special pentru poporul pesedist, care își simte răzbunate frustrările când o aude rostind „dificit“, „prevelegiu“, „președenție“, „sămânțe“, „20-20“, „dezabilități“, „premordiale“, „Brixit“, „menegement“. Videoclipurile cu Viorica Vasilica au un imens succes de casă, iar bancurile cu ea depășesc recordurile celor cu Bulă. Face ravagii! A ajuns star! Cine s-ar fi așteptat la una ca asta de la o persoană atât de insignifiantă?

Nici măcar Dragnea. Succesul ei nebun a început însă să-i creeze probleme. Se vede că îi e frică s-o lase să mai deschidă gura: „Doamna ministru are treabă la guvern, răspund eu la întrebarea asta“. Zadarnic. Un premier nu poate fi mut și nici ținut sub lacăt. Or, se știe, nimic nu ucide mai repede decât „redecolul“, cum ar spune doamna premier. Înțelege asta și Dragnea, dar mai înțelege și că fără vedeta-slugă e ca și mort. Două lucruri sunt clare: o clonă nu găsește chiar de-ar întoarce PSD-ul cu fundul în sus, iar președintele, care îi cere încăpățânat demisia, nu va mai pune un al patrulea premier pesedist orice ar fi. Adică, indiferent de câte suspendări i-ar cloci Dragnea. Cei doi sunt legați ombilical. Ca dovadă, intuiția feminină a doamnei Viorica Vasilica a funcționat fără greș:„Orice om îi e frică de o plângere penală“. De ce ți-e frică nu scapi. Ludovic Orban, un cetățean fără simțul umorului se vede treaba, a comis o plângere penală, motiv pentru care plecarea din funcție a doamnei premier nu mai e un basm de spus la proteste.

O fi bine, o fi rău? După furia reacției țuțărilor pesediști, e de rău. Mobilizarea a fost exemplară, consilierii (israelieni?) au făcut un punctaj pentru partid care conținea o propoziție-cheie („La ce au de gând să mai dea foc acum“), menită să ardă scandalul plângerii penale în incendiul de la Colectiv. Olguța Vasilescu de la Muncă, Mihai Fifor de la Armată, Marian Neacșu de la Ialomița, Codrin Ștefănescu de niciunde, organizațiile de Gorj, Dolj, Teleorman și Sibiu, plus trolii de pe Internet au repetat nesimțirea papagalicește. Nu e nouă, Ponta și ai lui spuneau la fel în 2015. Însuși Daddy și-a pierdut cumpătul și l-a făcut pe Orban „dement“, susținând că „documentul a fost redactat în laboratoarele de la Cotroceni“.

Mira-m-aș. De ce ar vrea Iohannis s-o transforme pe tută în victimă? De ce s-ar aventura într-un demers fără prea mari șanse de reușită? „Trădare națională“ e, totuși, puțin cam mult pentru incidentul cu mutarea ambasadei și, să fim serioși, Dăncilă nu-l poate trăda decât pe Dragnea. De ce și-ar asuma președintele riscul de a fi acuzat că se folosește de justiție în scopuri politice? Să nu mai discutăm de imaginea procurorilor, care ar avea și mai tare de suferit. Mai mult, de ce să vrea să provoace o criză cu reverberații neplăcute în plan extern, dat fiind subiectul? Sigur că Iohannis are interesul să scape de vedeta ridicolului care duce imaginea țării în șanțurile de la Videle, să-l slăbească pe Dragnea, a cărui autoritate în partid ar fi subminată de o nouă criză prim-ministerială. Are interesul, dar nu așa, nu cu mâna procurorilor, acțiune care ar avea efect de bumerang asupra propriului mandat și chiar asupra PSD, a cărui coeziune în jurul liderului său suprem ar putea crește. Mai e ceva. Sunt pregătiți președintele și PNL să asume guvernarea, să deconteze electoral toate catastrofele făcute de PSD? Bănuiesc că nu.

Mai plauzibil este că Ludovic Orban a luat decizia din calcul strict politic, fără a avea neapărat girul președintelui. Și nici al partidului. Acuzat că nu face opoziție agresivă, că nu este un vector de imagine pentru PNL și nu are inițiative care să treacă barajul mediatic al presei pesedisto-mogulești, Orban a vrut să se autopoziționeze- iată, este printre puținele dăți când Dragnea e obligat să-l bage în seamă- și totodată să facă o mișcare de forță care să demonstreze electoratului că PNL este clar antipesedist și capabil de acțiune, nu doar de vorbe mai mult sau puțin izbutite. I-a reușit și nu prea. Partea plină a paharului este că acțiunea lui a determinat PSD să ofere noi probe de „demență“ politică - acuza de „lovitură de stat“ și comparația cu tragedia de la Colectiv, de exemplu. Partea goală a paharului e că demersul, unul cam la limita democrației, a arătat și marile disensiuni din interiorul PNL. E acolo o grupare specializată în coterii nemulțumită de ascensiunea lui Orban. Că are sau nu dreptate e altă poveste, dar e clar că până la alegeri nu mai e cale de întors. Și, oricum, „răsculativii“ au cel mult profil de sforari, nu de lideri.

Dincolo de aceste evenimente, care par o furtună într-un pahar cu apă murdară, e clar că s-a intrat într-o logică a războiului cu PSD. Actori - președintele și PNL - care au stat mai mult în expectativă au decis să devină alt fel de jucători. Contestațiile la CCR, moțiunile simple, lupta parlamentară și declarațiile amabile nu sunt suficiente. Taberele au scos baionetele. Deocamdată, în loc de sânge curg lacrimi. De râsul-plânsul. Atenție, însă, vedeta-slugă și Stăpânul nu au dat încă marele spectacol.