De același autor
Sunt singurele ”institutii” care ii dadeau posibilitatea sa-si salveze pielea modificind legi si dind ordonante de urgenta pentru amnistie, gratiere, revizuirea proceselor si tot ce mai incearca in ultimul timp. Singurele care ii dadeau acces discretionar la punga bugetara, din care impartea pe ochii si sprincenele cui voia el. Dragnea e terminat, cel mult mai poate ramine un timp impaiat in functie, dar putere a pierdut-o.
Batalia pe majoritatea parlamentara
Arma forte a pucistilor, baroni unsi cu toate alifiile, nu este numarul celor pe care ii atrag de partea lor in Comitetul executiv, ci numarul parlamentarilor pe care ii controleza. Cine isi imagineaza ca Paul Stanescu nu are la degetul cel mic parlametarii din Olt este naiv sau nu stie cum functioneaza masinaria PSD. Sunt deja 16 filiale impotriva lui Drangea, probabil cu majoritatea parlamentarilor aferenti. Pina joi dimineata, 50 de parlamentari semnasera scrisoarea anti-Dragnea din cei 220 care asigura majoritatea. Ar fi fost suficienti si 20 pentru ca epoca Dragnea sa se incheie. Asa cum se aude si e previzbil, prima miscare a grupului dizident va fi inlaturarea lui de la sefia Camerei Deputatilor si plantarea unui om din tabara lor.
Razboi ”pina la capat”
Debarcarea lui Dragnea din virful partidului e insa mai complicata. Pe de o parte nu va fi clar pina la momentul efectiv al votului care este echilibrul de forte dintre cele doua tabere. Sunt doua zile in care se va negocia la singe, Dragnea nu sta cu mainile incrucisate, dar nici ceilalti. Stanescu este un baron de calibru si mai are si Ministerul Dezvoltarii in portofoliu, cel prin care se dirijeaza banii in teritoriu. Vorba Olgutei Vasilescu, una dintre apropiatele lui Dragnea: ”Eu nu ma vad niciodata votind impotriva lui Stanescu”. Mai sunt si cele 13 filiale din Ardeal, indecise deocamdata, pentru care se duce o batalie pe viata si pe moarte. Aceste calcule conteaza insa doar intr-o masura, pentru ca presedintele partidului nu poate fi schimbat decit cu votul intregului partid, cel care l-a si ales, asa cum au sarit sa puncteze Codrin Stefanescu si Buzatu. Adica, Dragnea a fost ales cu aproape jumatate de milion de voturi si ar trebui debarcat cu votul a cel putin 250.000. Complicat.
Este limpede ca ambele tabere sunt decise sa mearga ”pina capat”. Scrisoarea si toate declaratiile publice nu mai lasa loc de intors. Pucistii vor ameninta: ”ori Dragnea, ori majoritatea parlamentara si guvernarea”, iar Dragnea va incerca sa traga de partea lui cit de multi sefi de filiale si va miza ca organizarea unui congres dureaza si are rezultatul incert. Daca se agata de putere, va urma probabil cel mai singeros razboi prin care a trecut vreodata PSD. Parlamentul si guvernul se vor transforma la rindul lor intr-un teatru de lupta. Consecintele vor fi dramatice pentru partid, care va scadea si mai drastic in sondaje, dar si pentru tara.
Dragnea, produsul pucistilor
Mesajul scrisorii este unul singur: toate nenorocirile care s-au abatut asupra PSD poarta un singur nume: Liviu Dragnea. Iar nenorocirile insirate in scrisoare sunt multe nu gluma. La loc de cinste figureaza trei: prabusirea in sondaje, neadoptarea masurilor anti-justitie, in cap cu OUG de amnistie si gratiere, si izolarea Romaniei pe plan extern. Cele 18 solutii din scrisoare raspund, normal, framintarilor si fricilor nehotaritilor din partid, nu asteptarilor societatii. Pozitia grupului dizident nu are nimic de-a face nici cu vreo reforma a partidului, nici cu valori, principii sau macar cu intelegerea cauzelor care au dus PSD in situatia de astazi, dincolo de Dragnea. Chiar contestatarii sunt cei care l-au sustinut pe Dragnea in absolut toate demersurile sale, sunt pe aceeasi lungime de unda cu el, cred si si-au dorit aceleasi lucruri, indiferenti la nemultumirile societatii, la lumea in permanenta schimbare din jurul lor, la rigorile Uniunii Europene. Mai exact, sunt toti partasi si responsabili pentru divizarea societatii, izolarea Romaniei, guvernul mizerabil pe care il avem, adica pentru tot ceea ce ii reproseaza lui Dragnea. Sunt cu totii responsabili pentru violentele din 10 august, le-au facilitat si nu le-au condamnat ulterior ( cu exceptia Gabrielei Firea).
Vor acum sa scape de Dragnea, care a devenit un magnet pentru ura populara, un cadavru politic care miroase atit de urit incit duhoarea i-a imbibat pe toti. Cred ca fara el isi vor putea repara imaginea, ei si partidul, ca vor recistiga electoratul pierdut si nu-si anihileaza complet sansele la viitorele alegeri. Mai vor sa-si poata imparti cum vor ei resursele bugetare si sa ramina la putere cit mai mult. Pot accepta, in extremis, chiar ca Dragnea sa ramina impaiat in ferestrele din Kiseleff, dar controlul puterii sa le revina lor.
Adio reforma si principii, anti-justitia merge inainte
Cel mai bine se vede asta din acea parte a scrisorii care transmite clar mesajul ca nu se shimba nimic in ceea ce priveste adoptarea masurilor referitoare la justitie. Codurile penale, ordonanta de gratiere si amnistie, desfiintarea protocoalelor, repararea ”nedreptatilor si abuzurilor”, subordonarea serviciilor secrete, evacuarea lui Augustin Lazar, toate ramin pe agenda. Le vrem si le sustinem, spun semnatarii, ele nu au putut fi adoptate din cauza ”vulnerabilitatii juridice a lui Liviu Dragnea”. Trebuie doar sa scapam de Dragnea si veti primi ceea ce asteptati! Pe de alta parte, sunt introduse si accente mai soft: e nevoie de o consultare larga a societatii, a magistratilor, etc. Mofturi. Pe la inceputuri si Dragnea spunea la fel... Ideea scrisorii e insa sa dea incredere celor nelinistiti ca prin debarcarea lui Dragnea din fruntea partidului nu va inceta lupta cu ”statul paralel”. Ea va continua, dar in forme mai abile, mai cu incetinitorul, mai edulcorate, poate.
Pucisitii n-au nicio treaba cu statul de drept, independenta justitiei sau valorile europene in materie, aratind astfel ca nu inteleg un lucru esential: acea parte de societate care iese in strada, sau care nu-i mai voteaza- au ajuns la 25% cum singuri recunosc-îi considera la fel de vinovati ca pe Dragnea, care nu ar fi putut face nimic fara binecuvintarea lor. Asa cum societatea intelege acum din scrisoare ca ”dizidentii” nu vor face decit sa continue politica anti-justitie a lui Dragnea.
Pionul Dancila, o sfidare
Propunerea Vioricai Dancila ca presedinte interimar, este la rindul ei garantia pe care vor sa o dea acelorasi nehotariti din partid ca nu se va pierde guvernarea. Este pur pragmatism, calcul cinic, nimic altceva, dar e miza esentiala a scenariului. Dancila e un pion important in ecuatie. Aici sunt mai multe scenarii posibile. In cazul in care Dancila ameninta cu demisia daca Dragnea este debarcat, toata constructia pucistilor se fragilizeaza. Numirea unui alt premier readuce PSD la mina lui Iohannis si deja Dragnea i-a acuzat ca vor sa-i predea partidul. Lui si ”statului paralel”. E un teren necunoscut, nu e clar care sunt limitele pina la care se mai poate negocia cu Iohannis si care sunt interesele opozitiei in acest moment. Mai e si varianta ca Dancila sa ramina in functie pe fondul aceastei stari conflictuale: Dragnea sef de partid, dar sabotat in parlament si guvern. Dancila ar trebui sa mearga pe sirma, ceea ce e clar ca nu e capabila. Palaria este prea mare pentru ea si in vremuri de pace. Ar putea sa clacheze mai repede decit se asteapta ambele tabere. Desigur, exista si formula ca Dancila sa accepte propunerea gruparii anti-Dragnea, sa preia partidul ca interimar si sa ramina, evident, premier. Asta ar insemna insa ca Dragnea sa-si dea demisia in termen scurt, ceea ce este putin probabil dupa cum se prefigureza lucrurile. Desi nu se stie niciodata, in PSD totul incepe sa fie posibil.
Indiferent insa de astfel de calcule si dincolo de pragmatism, faptul ca dizidentii merg pe mina celui mai slab premier postdecembrist, autor al unora dintre cele mai grave gafe de politica externa, privita cu dispret in cancelarii si Uniunea Europeana, subiect de batjocura populara pentru analfabetismul dovedit cu prisosinta, patroana a unei guvernari catastrofale sub toate aspectele, demonstreza ca pucistilor chiar nu le pasa nici de tara, nici de imaginea acesteia si cu atit mai putin de populatie. Propunerea este de fapt suprema batjocura la adresa electoratului, indiferent de culoarea politica.
Formula optima si cinica pentru opozitie si Iohannis
Repeziciunea cu care se desfasoara aceasta lovitura este uimitoare, tocmai de aceea toate posibilitatile sunt deschise la momentul la care scriu. Un lucru e singur, indiferent daca ramine atirnat sau nu in functie, epoca Dragnea s-a incheiat. Repet, fara o majoritate parlamentara pe care s-o controleze a pierdut puterea.
Este insa o situatie care ia prin surpriza si opozitia, nu e sigur daca si pe presedintele Iohannis. Important este ca de acum inainte sa se opreasca tavalugul anti-justitie, deja s-a facut suficient de mult rau, si golirea bugetului prin mariri aiuristice de salarii si pensii. Mai precis sa se revina la o guvernare cit de cit normala, iesita din obsesia distrugerii Codurilor penale, a amnistiei si gratierii, a ordonantelor, Fondului Suveran de Investitii si devalizarii iresponsabile a bugetului pentru pusculita PSD. Aici rolul presedintelui poate fi urias: el poate negocia cu factiunea dizidenta raminearea la guvernare in conditiile de mai sus. Poate negocia chiar si un alt premier. Cred ca ar fi o imensa greseala ca opozitia, in coalitie sau nu, sa vina la putere. In cei doi ani ramasi pina la alegeri ar fi terminata. Va pierde alegerile cu brio. Precedentul Ciolos se va repeta.
Cinic vorbind, pentru opozitie si Iohannis cel mai avantajos scenariu din punct de vedere electoral ar fi ca Dragnea sa ramina sef la PSD, partidul sa devina un teatru de razboi si in parlament sa se blocheze reciproc. Este insa riscant pentru Romania. Dar si venirea opozitiei la guvernare este la fel de riscanta. Formula ca PSD sa-si duca crucea pina la final, cu conditia sa se opreasca din distrus, pare a fi totusi cea mai buna. Dar cum spuneam, piesa e plina desfasurare.
Bye-bye, Dragnea
In articolul trecut spuneam ca are de ales intre puscarie si partid. Bietul Dragnea, cruda soarta, nici macar atita nu va mai putea face. Chiar daca mai ramine spinzurat o vreme de sefia partidului, nimeni nu va mai cuteza sa-i faca poftele cu ordonantele. Ultimii pe lista sunt Dancila si Toader. Au dat-o cotita si pina acum, vazind si ei ca majoritatea parlamentara s-a fragilizat, intelegind si ei ca vin vremuri grele. Acum, cind se joaca totul cu satârele pe masa, cind nu se stie din ce directie va bate vintul- te pomenesti ca vine opozitia la putere?- ultimul lucru pe care il vor face e sa-si puna semnatura pe ceva.
Nici dizidentii nu vor asta, trebuie o perioada de respiro, sa dea senzatia ca fara Dragnea la butoane chiar se schimba ceva. Nu sunt presati ca el. Or, care este cel mai bun semnal ca s-a iesit din neagra epoca? Incetinirea presiunilor, inclusiv cele mediatice. Deja A3 si RTv dau mici semne de ”echilibru” .
Ce sa mai discutam ca procesul la Inalta Curte are termen pe 8 octombrie, deci s- a intrat in linie dreapta. Juecatorul Pistol, cel care l-a vrut achitat, i-a facut figura si a scris negru pe alb in opinia separata ca probele din dosarele lui nu au treaba cu inregistrarile SRI, deci cu protocoalele. S-a dus si miza asta. Nasol de tot.
Aflat la mare anangie, Dragnea va lupta ”pina la capat”, chiar daca asta inseamna sa-si piarda orice urma de respectabilitate in partid. Cum spun pucistii, cine va crede ca nu sta cu ghearele virite in functie ca sa scape de puscarie? Chiar nimeni. Spectacolul prabusirii lui Dragnea va merita toti bani. Va fi unul de zile mari. Cu cit va dura mai mult, cu atit PSD se duce mai jos. Sa fie primit.